Josef Kopp este încarcerat încă din luna februarie, când a fost pronunțată sentința definitivă. La termenul de astăzi, acesta va fi adus sub escorta polițiștilor de penitenciar.
Plângeri în avalanșă pe numele medicului. Procurorii au lucrat ani întregi la anchetă
Faptele s-ar fi consumat în anul 2018, chiar în cabinetul medicului ginecolog de pe Calea Victoriei din Capitală. Josef Kopp a fost acuzat de patru tinere că le-ar fi violat în timpul consultațiilor. Cazul a ieșit la iveală abia în anul 2020, când o femeie de origine columbiană a depus prima plângere la poliție. Ea le-a povestit anchetatorilor că a apelat la ajutorul medicului pentru un avort medicamentos, însă ar fi fost agresată sexual de medic. Ulterior, și alte tinere au ajuns la poliție și au mărturisit prin ce au trecut. În atenția anchetatorilor a ajuns și cazul unei paciente care a suferit o hemoragie în cabinetul privat al medicului, fiind preluată cu ambulanța și transportată la spital.
Ancheta s-a întins pe mai mulți ani. Au fost audiate mai multe persoane și s-au efectuat mai multe expertize înainte ca dosarul să ajungă în instanță.
Cum acționa medicul. Procurorii vorbesc despre un mod de operare repetitiv
Procurorii îl descriu pe Josef Kopp ca pe un prădător sexual care ar fi profitat de statutul de medic ginecolog pentru a crea un cadru de aparentă încredere. Acesta își desfășura activitatea într-un cabinet din zona Calea Victoriei, unde ar fi atras paciente aflate în situații vulnerabile. Potrivit anchetatorilor, presupusele fapte ar fi avut loc în timpul consultațiilor ginecologice, moment în care pacientele se aflau într-o stare de dependență și expunere medicală. Medicul ar fi profitat de acest context pentru a acționa fără consimțământul lor. Potrivit datelor din dosar, unele dintre victime au reclamat că li s-ar fi administrat substanțe cu efect sedativ, după care ar fi urmat agresiunile sexuale. În unele situații, ancheta indică folosirea unor obiecte sexuale în timpul faptelor descrise de părțile vătămate. Procurorii au conturat un tipar care a avut caracter repetitiv: consultații ginecologice urmate de presupuse abuzuri comise în interiorul cabinetului.
Medicul a respins acuzațiile și susține că este nevinovat.
Cum ar putea scăpa de închisoare mai rapid
Josef Kopp a fost condamnat în primă instanță la 14 ani de închisoare cu executare. Acesta a contestat decizia, iar după un proces care s-a întins pe mai multe luni, Curtea de Apel București a pronunțat sentința definitivă, reducând pedeapsa la nouă ani și șase luni de închisoare. Doar că medicul are 70 de ani împliniți, ceea ce înseamnă că ar putea beneficia de eliberare condiționată după executarea unei fracții din pedeapsă, în funcție de conduita din penitenciar și de evaluările făcute de comisia de specialitate. De asemenea, zilele câștigate prin muncă în detenție pot fi scăzute din durata pedepsei, ceea ce ar putea reduce perioada efectiv petrecută în spatele gratiilor.




A violat in scop medical,nobil,cere clementa!