Retragerea sprijinului politic PSD acordat premierului Ilie Bolojan aruncă în aer scena politică, după ce mișcarea a fost îndelung anunțată de promotorii formațiunii, începând cu președintele Sorin Grindeanu, pe fondul creșterii discrepanțelor între linia de stânga a partidului și măsurile de urgență prelungită luate de guvernul de coaliție, din care și PSD face/a făcut parte bine-merci.
Era de așteptat că, mai devreme sau mai târziu, struțo-cămila se va împotmoli în clisa dâmbovițeană. Pe de o parte, prezența la aceeași masă a două forțe atât de ostilizate, care-și dau tot timpul la gioale pe sub masă, cum sunt USR și PSD, niciuna ușă de biserică, și, pe de alta, dubla măsură a abordărilor alese de premier în gestionarea economică a țării nu aveau cum să țină prea mult timp barca pe valuri. Constructul de guvernare artificial, imaginat în iunie anul trecut de Nicușor Dan, în disperare de cauză față de procentul sufocant de mare în Parlament a ruso-suveraniștilor, a clacat. Țapul, mai curând berbecul ispășitor fiind Bolojan, ale cărui supra-biruri au lovit pe toată lumea, mai ales pe cei nevoiași, talpa țării.
Din capul locului trebuie spus că numirea dlui Bolojan ca prim-ministru s-a produs, cumva, prin forțarea spiritului Constituției, acela de a încredința prima dată formarea guvernului partidului cu cel mai mare număr de voturi, respectiv PSD. La aceeași forțare, dar cu alți subiecți, s-au dedat și antecesorii dlui Nicușor Dan, recte Băse și Ioha, ea intrând parcă în cultura mascat-abuziv-impenitentă a Cotrocenilor (al căror prim-locatar a fost, să nu uităm, Ion Iliescu).
Venit pe caii mari ai președinției, dl Dan și-a impus formula, băgându-i cam cu zgâlț în funcții babane (Ministeriatul de Externe, cel al Apărării etc.) pe progresiștii de rit neomarxist/macronist de la USR, foștii lui colegi de suferință renascentistă. Care, mai nou, după ce i-a adus la guvernare, n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să-i sară la beregată, c-așa-i în tenis, acuzându-l de trădare (!!!) cum că nu dă judecătorii, din nou, ca pe vremea troicii Petrov-Kovesi-Coldea, pe mâna DNA-ului!… Acum, îi sar iar la beregată, de data asta gata s-o sfâșie – cum că de ce nu-i ia partea lui Bolojan contra lui Grindeanu?! Oare de ce?!
Am spus mereu că Nicușor – cu brațele lui înțepenite în mers ca la soldățeii de plumb, călcând în străchini regulile de protocol – este foarte dibaci în a-și preschimba eticheta de „profesor distrat cu capul în nori” într-o armă perfidă: când o scoate, când o bagă (în teacă). Față de psiho-profilul său de statură decentă, apare că natura lui ultimă, cea care îl guvernează din umbră, nu poate fi decât versatilitatea. Adică acea capabilitate de a ieși cu fața curată din orice situație, oricât ar fi de inconfortabilă. Omul cade mereu în picioare. Ca pisica. Mai precis – ca motanu’. Ceea ce îl anunță ca pe un politician foarte redutabil. Mai rămâne să se acrediteze și ca om de stat. Din cele câteva mișcări recente, inclusiv față de Statele Unite, pleacă bine.
O singură greșeală a făcut – și de aici, prin ricoșeu, i se va trage lui Bolojan: a semnat cu mânuța lui, la interogatoriul „procuroarei” refulate Porumbel (zisă Pelinel), hârtia cum că nu va crește TVA. (Ar fi semnat orice, numai să se aleagă). Or, proaspăt uns premier, dl Bolojan n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să-i dea binefăcătorului său cu flit peste ochi, mărind exact TVA-ul, sub pretextul micșorării deficitului. (Eludând însă posibilele efecte secundare…. care acum vin buluc și le ia, el, peste ochi.) Nu degeaba președintele a mârâit printre dinți: „Se putea și altfel…” Mârâitul printre dinți de atunci e pe cale, acum, să se transforme în descăpățânarea mârâitului.
Dar dincolo de acest aspect de… ranchiună uman-bilaterală, dl Bolojan a făcut o greșeală comportamentală de fond, majoră, aceea de a nu însoți creșterea generalizată, inflexibilă, nediferențiată, a taxelor și impozitelor cu măsuri de curățenie curajoase, de reformă efectivă. Mare nesocotire/disprețuire a percepției publice deoarece a lăsat impresia că așează deficitul exclusiv pe spinarea amărăștenilor, neînsoțind măsurile de suprataxare cu măsuri de reașezare organizatorică, managerială, a structurilor si companiilor de stat.
A vorbit, de exemplu, de sinecuri și mișmașuri la RAPPS, EXIM Bank etc., dar, pe urmă, s-a făcut că plouă, a lăsat temele în vânt. N-au căzut capetele pe care publicul le aștepta. Or, în politică există o regulă de aur: să nu lași publicul cu ochii în soare! Nu atât tăierile de salarii și pensii, ci iată, această dublă măsură în aplicarea selectivă, fariseică, pe ochi frumoși, a deciziilor coercitive a crescut tensiunea socială. Care, nu e un secret, include totdeauna o componentă psihologică. Demersul PSD, fariseic sau nu, se bazează din greu pe această frustrare generalizată a marelui public.
Din alt unghi, în situația dată, poate fi vorba și de un proces adesea fatalmente obiectiv în caruselul politicii: publicul, odată salvat dintr-o mare belea colectivă, se întoarce împotriva celui care l-a salvat. Mari lideri din istorie au pățit-o, fiind debarcați de balaurul cu milioane de capete care este electoratul „nerecunoscător”. Dacă nu amintim decât cazurile Churchill și De Gaulle, ba chiar și Helmut Kohl – și este suficient. Dl Bolojan s-ar putea să fi căzut, mutatis mutandis, în aceeași paradigmă, căreia n-ai ce-i face. Te calcă în picioare. Cu alte cuvinte, el plătește oalele sparte de soartă.
Dacă domnia sa, prin birurile mari pe care le-a pus, a stabilizat situația financiară și a păstrat ratingul este foarte bine. A salvat țara. Dar cu poporul cum rămâne? Pe el cine-l salvează? Inflația este uriașă, puterea de cumpărare a scăzut dramatic, iar alți indici statistici se arată, de asemenea, precari. În mai toate privințele, e mai rău decât anul trecut pe vremea asta. Faptul că, agățându-se de putere – în sensul în care, pasămite, nimeni altcineva în afară de domnia sa n-ar putea să ne scoată la liman –, alege să fie politician în loc de om de stat îl depunctează grav. Dacă a luat dijmă de la primăriile din țară și i-a dat dlui Ciucu, pupilul său zelos de la București, așa cum a pretins intrepida primăriță a Craiovei, soția machiavelicului Manda (de ce nimeni n-a contrazis-o?), ar fi iarăși grav.
Cât despre PNL, este a doua oară când acest partid semi-încăput pe mâna băsiștilor merge pe mâna unui om piedestalizat aiurea (după ce anterior, mersese pe mâna generalului Moș Teacă-Ciucă, băgat pe gâtul partidului de Ioha). Este și trist, și hilar, să vezi cum oameni deștepți din arealul PNL își sparg capetele și transpiră la televizor să cauționeze și să moduleze măsurile din topor ale dlui Bolojan. Se aude câ, în spatele ușilor închise, colegii din conducere i-ar fi frecat ridichea premierului. Dar el nu s-a lăsat. Le-a prins mâna cu interesul național. Ca și când alt liberal, mai cu carte, gen Nazare, n-ar ști ce e acela, interes național. Interesul național este monopolul dlui Bolojan? În orice caz, dacă domnia sa rămâne la guvernare cu ajutorul AUR, atunci PNL se duce de râpă. Va rămâne cu onoarea „nereperată” mult timp. Poate i-o „reperează” Ben-Oni Ardelean, pe stil baptist, neofolclorist.
Una peste alta, Nicușor a declarat ritos că nu va numi în funcție un prim-ministru sprijinit de AUR. Pe cale de consecință, reiese că nu va accepta nici ca prim-ministrul în funcție să guverneze sprijinit de AUR. Chiar dacă nu suntem în arealul matematicii, logica ar trebui să prevaleze chiar și în România. Și-ar da cu stângul în dreptul dacă ar parafa o asemenea mezalianță. După chestia cu anularea alegerilor, ar suna ca dracu’, vorba lui Petre Roman, cripto-iliescianul devenit democrat, devenit liberal. (E plin PNL-ul de ciracii lui.)
Așadar, câte zile mai are dl. Bolojan după cele 45? Dar mai are 45 de zile? Se va face Nicușor părtaș la prelungirea crizei? El a spus deunăzi, zâmbind caracteristic, ca o lamă de cuțit, că suntem departe de o moțiune de cenzură. Să aibă în mânecă vreun premier tehnocrat? PSD n-ar putea să refuze. Iar PNL și-ar lua iar leapșa: în loc să aibă unul de-al lor – pe Nazare sau Predoiu –, ar avea iarăși vreun Cioloș clonat! Doamne ferește!
Având în vedere că mulți îl consideră pe bihoreanul cel viteaz – poate fără temei – „cap pătrat”, se pune următoarea problemă: va reuși președintele olimpic să rezolve „cuadratura Bolojan”? Mai e loc în „cercul” lui pentru Bolo? Aceasta-i întrebarea.
