EXCLUSIV „Intelectualul lui Băsescu”, favorit la Ministerul Culturii în guvernul Tomac – SURSE

Adrian Papahagi a făcut parte din PDL și este membru fondator al PMP.

De Rareș Mereuță - senior editor
EXCLUSIV „Intelectualul lui Băsescu”, favorit la Ministerul Culturii în guvernul Tomac – SURSE

sursă foto: Facebook/ Adrian Papahagi

Adrian Papahagi a făcut parte din PDL și este membru fondator al PMP.

Adrian Papahagi, un apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, este principala variantă luată în calcul pentru portofoliul de la Cultură în noul cabinet Tomac, spun surse politice pentru Cotidianul.

Adrian Papahagi este un filolog și eseist român, născut la Cluj în 1976. Este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”. Medievist, doctor în filologie la Universitatea Paris IV-Sorbonne (2006), a fost elev străin al École Normale Supérieure și bursier al The Warburg Institute-Londra, Maison française d’Oxford și New Europe College-București.

Între 1999-2003, a predat la Sorbona și la Institutul Catolic din Paris. A publicat zeci de studii de medievistică în periodice precum Aevum, Scriptorium, Medium Aevum, Neuphilologische Mitteilungen, The Library, Mediaeval Studies, Notes & Queries, Comptes rendus de l’Académie des Inscriptions et Belles-Lettres.

Adrian Papahagi în 2025: Nu sunt niciodată adeptul unui premier tehnocrat

În iunie 2025, în timpul discuțiilor pentru instalarea guvernului Bolojan, Adrian Papahagi critica ideea unui guvern tehnocrat.

„Un guvern trebuie să fie susținut, premierul trebuie să-și asume. Recurgerea la un premier tehnocrat e o dovadă de disperare. Mai ales dna Velculescu, care a fost negociator FMI în Grecia. Asta arată că situația României e disperată.

Punem un tehnocrat care taie tot ce trebuie tăiat, apoi acela pleacă înapoi la salariile lui de zeci de mii de euro la Bruxelles sau unde e și noi ne facem mendrele în continuare cu politicieni care dau pomeni. Nu merge așa. Cred că e important să fie un guvern politic, sper sincer că dl. Bolojan rămâne ferm pe poziție.

Nu sunt niciodată adeptul unui premier tehnocrat și ar fi, de altfel, un început de mandat destul de trist al lui Nicușor Dan, să fie un președinte independent și un premier pe care nu și-l asumă nimeni, astfel încât amândoi să deconteze situația pe care, de fapt, ne-au oferit-o grațios PSD și PNL”, a spus Adrian Papahagi la B1TV.

Papahagi, derapaj la adresa lui Goerge Simion

În aprilie 2025, Adrian Papahagi l-a descris pe George Simion drept „un rrom șmecher, un golan care încearcă să pară elegant și politicos”.

El l-a acuzat pe liderul AUR că a mimat susținerea pentru candidatura lui Călin Georgescu și a folosit gesturi simbolice, precum oferirea de flori Elenei Lasconi, pentru a-și construi o imagine publică falsă.

SURSE Bursa zvonurilor. Primele nume din guvernul Tomac

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Dacă nu și-ar da părerea despre politică și politicieni ar fi un om deosebit, dintr-o familie deosebita. Probabil și-a epuizat filonul științific și se vrea în continuare în cărți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.