SURSE Bursa zvonurilor. Primele nume din guvernul Tomac

Două nume din guvernul Bolojan se regăsesc pe lista scurtă de posibili miniștri în viitorului guvern care se conturează în jurul lui Eugen Tomac.

De Rareș Mereuță - senior editor
SURSE Bursa zvonurilor. Primele nume din guvernul Tomac

Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac

Două nume din guvernul Bolojan se regăsesc pe lista scurtă de posibili miniștri în viitorului guvern care se conturează în jurul lui Eugen Tomac.

Nicușor Dan se pregătește să-l desemneze în funcția de premier pe Eugen Tomac, liderul Partidului Mișcarea Populară, spun surse politice pentru Cotidianul. La bursa zvonurilor deja s-au scurs și câteva posibile nume pentru noul cabinet. Asta dacă va trece de testul din Parlament.

După desemnarea lui Eugen Tomac, acesta are la dispoziție 10 zile pentru a forma Guvernul. În tot acest timp, el trebuie să strângă o listă cu miniștrii și să contureze un program de guvernare.

Noul cabinet trebuie să treacă de votul din Parlament. 233 de voturi – adică 50% + 1 – sunt necesare învestirii guvernului Tomac.

Cine ar putea ocupa portofoliile-cheie din cabinetul Tomac

Între timp, s-au conturat și câteva variante de posibili miniștri. Surse consultate de Cotidianul spun că, la Ministerul Dezvoltării, cap de listă ar fi Bogdan Florin Cristea.

Bogdan Cristea este consilier de stat la Departamentul Administrație, Politici Publice și Societate Civilă din cadrul Administrației Prezidențiale. De profesie arhitect, acesta a fost director executiv al Departamentului Urbanism din cadrul PMB, în mandatul de edil general al lui Nicușor Dan.

Cine este favorit la Educație

La Educație, vehiculat este numele lui Sorin Costreie, potrivit surselor Cotidianul. Consilier prezidențial pentru educație și cercetare la Palatul Cotroceni, Costreie este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

El a ocupat poziția de consilier de stat pentru educație și cercetare în Guvernul României pentru trei premieri, a fost secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării și consilier al miniștrilor Daniel David și Mihai Dimian.

SURSE Nicușor Dan a luat o decizie. Pe cine numește premier

Variante pentru Externe și Apărare

La Externe, cap de listă este Luca Niculescu, potrivit informațiilor Cotidianul. Actual secretar de stat la MAE și coordonator al procesului de aderare a României la OCDE, Luca Niculescu a fost ambasadorul României la Paris. El a fost redactor-șef al postului de radio RFI România și este absolvent al Facultății de Jurnalism.

Pentru Ministerul Apărării, Mihnea Motoc ar fi prima variantă luată în calcul, spun surse politice. Fost ministru al Apărării în guvernul Cioloș și fost ambasador al României în Regatul Unit, Mihnea Motoc.

Motoc a mai fost reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană, președinte al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, reprezentant permanent al României la Organizația Națiunilor Unite în New York și ambasador al României în Țările de Jos.

Cine ar putea prelua Fondurile Europene, Finanțele și Sănătatea

La Fonduri Europene, favorit este în continuare Dragoș Pîslaru, spun sursele Cotidianul. Deși aflat în siajul PNL, Pîslaru este fostul șef al REPER, partid tractat de imaginea lui Dacian Cioloș.

Este fost europarlamentar și fost ministru al Muncii în cabinetul Cioloș (2016-2017).

La Finanțe, pe listă sunt două nume. Primul este cel al lui Alexandru Nazare, potrivit informațiilor Cotidianul. Deși este fost membru PNL, Nazare s-a retras din partid după ce a ajuns în Consiliul de Administrație al BNR.

Un alt nume vehiculat pentru Finanțe este Bogdan Drăgoi, potrivit G4Media. El este actualul președinte al Lion Capital, fost SIF Banat-Crișana, și fost ministru de Finanțe în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.

La Sănătate, Antena 3 CNN vorbește despre un manager de spital din Capitală.

Distribuie articolul pe:

0 comentarii

  1. De la Finante nu trebuie sa lipseasca Nazare, iar de la externe nu trebuie sa lipseasca Cristi Diaconescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.