Când o femeie vorbește despre abuz, responsabilitatea nu este doar a ei. Cazul regizorului Felix Alexa

Noi cerem, uneori, unei femei de 20 de ani să aibă curajul pe care nu-l găsesc nici oameni cu funcții, bani și experiență. Îi cerem să povestească imediat, coerent, cu probe, în timp ce îi punem sub semnul întrebării amintirile, hainele, intențiile și viitoarea carieră. Apoi ne mirăm că tace.

E o întrebare pe care o aud prea des când o femeie povestește că a fost hărțuită: „De ce n-a spus atunci?”. E o întrebare care pare logică până când ne imaginăm ce înseamnă să depinzi de omul pe care ar trebui să-l reclami. De evaluarea lui, de distribuția într-un spectacol, de recomandarea care îți poate deschide o carieră, de vârsta mică pe care o ai. Și până când înțelegem că, uneori, tăcerea nu înseamnă acceptare, ci supraviețuire profesională.

TNB l-a angajat pe Felix Alexa. Regizorul a fost acuzat în trecut de hărțuire sexuală

Revenirea în atenția publică a cazului Felix Alexa, odată cu angajarea regizorului la Teatrul Național din București, ne obligă să discutăm despre această inegalitate de putere. O investigație RISE Project din 2023 a publicat mărturii ale unor foste studente care îl acuzau de hărțuire, agresiune sexuală și presiuni profesionale. Felix Alexa a respins acuzațiile. Conducerea TNB afirmă că a analizat situația, invocând inclusiv o decizie a Comisiei de Etică a UNATC care nu a identificat încălcări ale codului instituției.

Prezumția de nevinovăție este esențială. La fel de esențial este însă ca mărturiile femeilor să nu fie tratate ca un inconvenient care poate fi închis într-un dosar. O verificare instituțională și absența unei condamnări nu înseamnă că societatea nu mai are voie să pună întrebări despre siguranța și raporturile de putere dintr-o instituție, plus că mărturiile femeilor sunt șocate.

Managerul TNB explică de ce l-a angajat pe Felix Alexa, regizorul acuzat de hărțuire și agresiune sexuală. Ce verificări a făcut conducerea teatrului

Am văzut cum aceste întrebări au schimbat lumea culturală internațională. După acuzațiile de hărțuire, Plácido Domingo a renunțat în 2019 la conducerea Operei din Los Angeles, iar o investigație independentă a instituției a considerat credibile zece relatări despre comportamente nepotrivite. În Belgia, artistul și regizorul Jan Fabre a primit în 2022 o pedeapsă de 18 luni de închisoare cu suspendare pentru fapte care au inclus hărțuirea sexuală la locul de muncă. În cinema, dezvăluirile despre Harvey Weinstein au declanșat o mișcare mondială.

Sunt situații cu rezultate juridice diferite și nu trebuie confundate cu cazul Felix Alexa. Dar au în comun faptul că au obligat instituțiile să răspundă, nu doar femeile să se justifice.

Datele arată de ce este atât de greu să vorbești. Potrivit raportului publicat în 2026 de Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale și Institutul European pentru Egalitatea de Gen, 30,8% dintre femeile care lucrează în Uniunea Europeană au trecut prin hărțuire sexuală la serviciu. Numai 37,3% dintre cele care au trecut prin asemenea experiențe au raportat incidentul unei autorități sau unui organism oficial. Rușinea, teama de represalii, dependența economică și convingerea că nu vor fi crezute au consecințe reale.

Ne mirăm că tace

Noi cerem, uneori, unei femei de 20 de ani să aibă curajul pe care nu-l găsesc nici oameni cu funcții, bani și experiență. Îi cerem să povestească imediat, coerent, cu probe, în timp ce îi punem sub semnul întrebării amintirile, hainele, intențiile și viitoarea carieră. Apoi ne mirăm că tace.

Eu am ajutat o tânără studentă să ia legătura cu jurnalista care lucra la o investigație RISE Project despre abuzurile de la SNSPA. Nu voi povesti experiența ei: îi aparține. Dar mi-a rămas convingerea că, uneori, sprijinul începe cu un gest foarte simplu. Să asculți fără să pui la îndoială automat, să faci o legătură cu cineva care poate verifica și documenta în siguranță ce s-a întâmplat.

Societatea românească a făcut pași înainte. Anchetele jurnalistice au spart tăceri lungi, tot mai multe femei își fac publice experiențele, universitățile au început să își revizuiască regulile. După controversa de la TNB, Ministerul Culturii a cerut instituțiilor să raporteze cum previn și combat hărțuirea și a pus la dispoziție o adresă pentru sesizări. Nu este sufficient, mai e mult până la abordarea abuzurilor rapid și eficient,  dar este mai mult decât reflexul de altădată de a ascunde totul de dragul reputației.

Nu începeți cu „de ce abia acum?”

Avem nevoie să avem opinii, să semnalăm abuzurile posibile și să cerem anchete corecte, fără sentințe pronunțate în avans. Putem respecta drepturile persoanei acuzate fără să transformăm femeia care vorbește într-un inculpat public cum putem aprecia opera unui artist fără să considerăm talentul un permis de a încălca limitele altora.

Dacă o femeie vă povestește că a fost abuzată, nu începeți cu „de ce abia acum?”. Întrebați-o de ce ajutor are nevoie și dacă nu poate vorbi astăzi, asigurați-vă că va exista cineva care să o asculte mâine.

În România, victimele hărțuirii sexuale, discriminării și violenței pot cere gratuit sprijin la 0800 500 333, linia ANES, disponibilă non-stop. În pericol imediat, numărul de urgență este 112.

Schimbarea începe atunci când frica de a vorbi devine mai mică decât încrederea că vei fi ascultată. Iar această încredere nu este responsabilitatea exclusivă a femeilor. Este responsabilitatea noastră, a tuturor.