Senzații arctice și tehnici de supraviețuire în Laponia
La Ruka, primii schiori ai anului au coborât în slalom pe pârtii pe 2 octombrie. Situată chiar în interiorul Cercului Polar Arctic, Ruka este o stațiune de schi îndrăgită de familiile finlandeze, datorită sezonului lung, cu zăpadă garantată, și atmosferei primitoare de sat.
Din cauza nopților polare lungi, în fiecare zi sunt doar câteva ore de lumină slabă, de amurg, dar pârtiile sunt iluminate artificial, așa că schiul nu se oprește niciodată, scrie sursa citată.
Decorul ca din Narnia oferă la fel de multă acțiune în afara pârtiilor ca pe ele, iar în decembrie stațiunea lansează Ruka Guides, aventuri cu ghid organizate de un centru dedicat activităților.
Vizitatorii pot petrece dimineața pedalând pe o bicicletă electrică cu roți late prin pădurile înzăpezite sau făcând o copcă în gheața unui lac ca să prindă pește, apoi pot învăța tehnici de supraviețuire în Arctica sau pot merge seara, pe întuneric, cu rachete de zăpadă, în căutarea aurorei boreale.
Plutire în ape reci, yoga printre reni și o vizită la Moș Crăciun
Printre distracțiile mai neobișnuite se numără plutirea într-un costum termic pe apele reci ca gheața ale râului Kiveskoski, într-o liniște meditativă, coborârea cu viteză pe un alpine coaster, o sanie pe șine, cu până la 40 km/h (de la 11,88 euro) și exersarea salutului soarelui în pădure, printre reni care pasc.
Dasher și Dancer, renii lui Moș Crăciun, sunt un indiciu pentru celălalt motiv pentru care Ruka are atâta succes la copii: chiar Moș Crăciun în persoană. Moș Crăciun, Doamna Crăciun și spiridușii locuiesc la Căsuța lui Moș Crăciun, la aproximativ 30 de minute de mers cu mașina de Ruka.
Acolo verifică cât de pricepuți sunt micii ajutoare la copt turtă dulce și la făcut felicitări de Crăciun, apoi viitorii spiriduși îi cântă lui Moș Crăciun colindul lui preferat, în finlandeză, trimit felicitări de la oficiul poștal și se dau cu sania pe dealul de afară
Cu ochii la stele, în Cairngorms
În miezul iernii, în Parcul Național Cairngorms soarele apune puțin după ora 15:30 și nu mai răsare decât pe la 8:50 a doua zi dimineață.
Orele lungi de întuneric și nivelul scăzut al poluării luminoase fac din parc locul ideal pentru observarea stelelor. Zona din jurul localităților Tomintoul și Glenlivet are statutul de International Dark Sky Park, parc internațional al cerului întunecat.
Calea Lactee impresionează și fără telescop, dar Discovery Centre din satul Tomintoul împrumută truse pentru observarea stelelor (doar cu rezervare prealabilă), ca vizitatorii să poată explora cosmosul mai în profunzime din unul dintre punctele de observare recomandate, cum ar fi Tomintoul Field of Hope, aflat în apropiere, cu pavilionul Skyhide, construit special în acest scop.
Centrul este și punctul de întâlnire pentru evenimentele de astronomie: pe 18 noiembrie, o privire de aproape asupra Lunii, iar pe la jumătatea lui decembrie, când ploaia de meteori Geminide atinge punctul maxim, o seară de observare a meteorilo.
Legende celtice sub cerul nopții și reni în libertate
La o scurtă distanță cu mașina, chiar la nord de Aviemore, Sarah Hobbs organizează lunar Stargazing Storywalks, plimbări cu povești sub cerul înstelat.
Plimbarea de aproximativ 2,4 km, după lăsarea întunericului, împletește legende gaelice și pictice vechi de mii de ani despre cerul nopții, de la regine războinice la giganți cu un singur ochi, și se încheie cu o cană de ceai din plante sălbatice culese din natură.
Pentru ceva puțin mai solicitant, Hillgoers organizează periodic drumeții nocturne de aproximativ 4,8 km cu ghizi certificați în astronomie, în căutarea planetelor strălucitoare și a animalelor nocturne.
The Lazy Duck continuă tema cerului întunecat cu câteva cabane autonome, neconectate la rețele (off-grid), printre pinii din pădurea Abernethy, cu ferestre deasupra paturilor pentru privit stelele. Nu lipsesc nici activitățile de iarnă pe lumină, de la condusul pe traseul SnowRoads, care șerpuiește pe cele mai înalte drumuri publice din Marea Britanie, până la întâlnirea cu singura turmă de reni din țară care trăiește în libertate.
Sănii și ghețari la Chamonix
La poalele Mont Blanc, Chamonix e faimos printre schiori pentru terenul accidentat din afara pârtiilor amenajate și pentru pârtiile negre solicitante.
Dar același peisaj spectaculos face din el și un loc ideal pentru activități în afara pârtiilor. Una dintre noile excursii ale Responsible Travel din acest sezon este o vacanță de patru nopți cu rachete de zăpadă în valea Chamonix, fără ghid.
Cu baza în Saint-Gervais-les-Bains, tradițională stațiune balneară de munte, itinerariul pătrunde adânc în valea înzăpezită Vallorcine, cu drumeții prin pajiști cu zadă și păduri de pin, urcare cu telegondola Flégère pentru o plimbare pe o potecă-balcon cu vedere spre Mont Blanc și panorama de pe vârful Mont d’Arbois, la 1.833 de metri.
Cu trenul sau pe rachete de zăpadă, până la ghețarii masivului Mont Blanc
Masivul Mont Blanc este una dintre zonele cu cei mai mulți ghețari din Alpi și, deși gheața se retrage din cauza crizei climatice, urcarea cu micuțul tren roșu cu cremalieră Montenvers până la Mer de Glace rămâne o experiență impresionantă.
Acest uriaș râu de gheață șerpuiește pe aproximativ 8 km printre munți, iar sus, o telecabină și apoi circa 200 de trepte coboară în Grotte de Glace, un tunel albastru săpat în ghețar.
Pentru cei mai îndrăzneți, o altă variantă de a vedea ghețarii este traseul circular cu rachete de zăpadă de la Les Contamines-Montjoie, care urcă prin păduri de pin până la Plateau du Truc, de unde se văd ghețarii d’Armancette, Miage și Covagnet.
Muzeu, telecabină și sanie, în orașul de la poalele Mont Blanc
Înapoi în Chamonix, Muzeul Mont-Blanc, deschis în iulie, urmărește istoria văii și isprăvile alpine din epoca glaciară până azi și expune obiecte printre care suveniruri de la primele Jocuri Olimpice de Iarnă (găzduite de Chamonix în 1924) și bastonul lui Jacques Balmat, unul dintre cei doi membri ai echipei care a urcat prima dată pe Mont Blanc, în 1786.
Ascensiunea aceea e doar pentru alpiniști experimentați, dar telecabina din centrul orașului Chamonix e o scurtătură spre vârful Aiguille du Midi, de 3.842 de metri, aproape la fel de impresionant, așa că vizitatorilor le rămâne destulă energie pentru pista de sanie La Luge din apropiere.
O excursie de patru nopți cu rachete de zăpadă în Chamonix, fără ghid, costă de la 790 de lire sterline de persoană cu Responsible Travel, inclusiv cazare cu mic dejun, hărți ale traseelor, aplicație de navigație pentru smartphone, dispozitive GPS de localizare și asistență telefonică non-stop.
Pe urmele urșilor și lupilor în Transilvania
Pe potecile înguste din Parcul Național Piatra Craiului, drumeții au mai multe șanse să dea peste urme de urs sau de lup decât peste urmele altor oameni. Munții Carpați sunt unul dintre ultimele bastioane ale marilor prădători din Europa: se estimează că doar în România trăiesc peste 10.000 de urși bruni și aproximativ 2.500 de lupi cenușii.
O excursie de o săptămână cu ghid, organizată de Exodus, pătrunde în spectaculosul peisaj carstic al Transilvaniei și este o inițiere plină de atmosferă în mersul cu rachete de zăpadă și colțari.
Tabăra de bază este pensiunea de familie Villa Hermani, la peste 1.000 de metri altitudine, în satul Măgura, unde oaspeții sunt așteptați mereu cu un pahar de pălincă de casă, care să-i încălzească.
De la Cheile Zărneștiului la Castelul Bran, acoperit de chiciură
Drumețiile urcă pe creasta înaltă a Dealului Măgurice sau pe platoul dintre munții Piatra Craiului și Bucegi, unde singurul lucru care ar putea tulbura liniștea e urletul unui lup. Una dintre cele mai spectaculoase drumeții străbate Cheile Zărneștiului, ai căror pereți verticali de calcar se înalță la 200 de metri deasupra fundului înghețat al canionului.
Între drumețiile cu rachete de zăpadă prin peisaje ca de pe felicitările de Crăciun, turiștii pot vizita biserici medievale, centrul vechi al Brașovului, cu străzile lui pavate cu piatră, și Sanctuarul de urși Libearty, care a salvat peste 120 de urși bruni de cruzimea captivității. Și, deși Bram Stoker n-a pus niciodată piciorul în România, cu atât mai puțin în Castelul Bran (despre care se spune adesea că ar fi inspirat bârlogul lui Dracula), turiștii o pot face.
Cu turnurile și turnulețele acoperite de chiciură pe fundalul Carpaților, castelul arată mai gotic ca oricând și chiar mai bine fără mulțimile de turiști ale verii, însetate de sânge.
Igluuri și târguri de Crăciun la Innsbruck
Innsbruck este înconjurat de Alpii austrieci, așa că oriunde s-ar plimba vizitatorii prin oraș, pe aleile medievale din orașul vechi, Altstadt, sau pe lângă casele colorate de pe malul râului Inn, munții înzăpeziți sunt mereu în fundal.
Pe aceste vârfuri zimțate se află 12 domenii schiabile, la 15-75 de minute de oraș cu transportul public, iar unele merită drumul chiar și pentru cei cărora schiul nu le spune nimic.
Trambulina de sărituri cu schiurile Bergisel, cu liniile ei moderniste, în arc, proiectată de Zaha Hadid, domină orașul, iar priveliștea amețitoare e și mai frumoasă de pe platforma ei de observație.
Bob pe pista olimpică, o noapte în iglu și șapte târguri de Crăciun
Tot arhitecta a proiectat patru dintre stațiile funicularului Nordpark (Nordpark Cable Railway), cu acoperișuri fluide din sticlă care imită formațiunile naturale de gheață și ghețarii. Funicularul îi duce pe schiori, dar și pe cei care nu schiază, în munții Nordkette, de unde capitala Tirolului se vede ca din zbor.
Mai sunt multe activități care accelerează pulsul fără să fie nevoie de schiuri, de la coborârea cu bobul pe pista olimpică de 1.399 de metri de la Igls, cu viteze de până la 115 km/h, până la săniușul nocturn la Rangger Köpfl. Pentru și mai multă distracție pe gheață, se poate înnopta într-un iglu la Iglu-Dorf, în Kühtai, cea mai înaltă stațiune de schi din Austria.
Înapoi jos, în Innsbruck, sezonul târgurilor de Crăciun începe în noiembrie, iar pe străzi și prin piețe sunt răspândite șapte târguri, de la cel istoric din orașul vechi până la cel de pe înălțimile Hungerburg. Merită încercat kiachl, un fel de gogoașă servită fie sărată, cu varză murată caldă, fie dulce, cu gem de merișoare sălbatice.
Tot iarna aceasta se lansează și Ice Magic, o nouă experiență de patinaj, cu alei de gheață iluminate care leagă diferite părți ale orașului, instalații de lumini și proiecții, seri de disco pe gheață și DJ.
Patinaj nordic în Suedia
Scandinavii au început să-și facă patine rudimentare din oase de animale acum mii de ani, însă patinajul sălbatic, sau nordic, așa cum îl știm azi (patinaj pe distanțe lungi, în aer liber, pe gheață naturală, ca sport, nu din necesitate) s-a dezvoltat în Suedia pe la 1900.
Skridskoseglarklubb („Clubul de patinaj cu velă”) din Stockholm a fost înființat în 1901 și are astăzi peste 10.000 de membri, care își împărtășesc online cele mai noi informații despre gheață, ca să găsească locurile ideale pentru patinaj.
Patinele nordice au lame lungi, prinse doar în partea din față a gheatei, cu care se fac alunecări lungi și ritmice. Restul echipamentului special de siguranță include bețe lungi și ascuțite, pentru verificarea grosimii gheții, și un rucsac care servește și drept dispozitiv de plutire.
Cu ghid pe lacuri înghețate, la patinoar sau la un meci de hochei
Cuvântul-cheie aici este „sălbatic”, așa că pentru începători e prudent să patineze cu un profesionist. Ice Guide, cu sediul în Stockholm, organizează mai multe tipuri de ieșiri, de la inițieri de o zi la tururi de mai multe zile, pe lacul Mälaren sau pe Marea Baltică, în arhipelagul Stockholmului.
Hellasgården, la mai puțin de jumătate de oră de Stockholm, e un alt loc popular pentru patinaj, cu piste curățate de zăpadă pe lacul Källtorpssjön și copci în gheață pentru cei mai curajoși înotători (plus o saună pentru după).
În centrul orașului, senzațiile pe gheață le descoperi la patinoarul din Kungsträdgården sau în mijlocul mulțimii gălăgioase de la un meci de hochei pe gheață al echipei Djurgården IF, pe stadionul Hovet.
Drumeții de iarnă și bucătărie tiroleză în Dolomiți
Mâncarea consistentă din Tirol pare făcută pentru iarnă: găluștele Knödel, înecate în unt topit și parmezan, colțunașii Schlutzkrapfen, umpluți cu ricotta și spanac, sau Bauerngröstl, amestecul rumenit în tigaia de fontă.
O drumeție de o săptămână prin pantele și văile parcului natural Drei Zinnen (Cele Trei Vârfuri) din Dolomiți, cu Inntravel, specialiști în vacanțe de drumeții fără ghid, sporește pofta de mâncare.
De la fermecătorul și tradiționalul Hotel Drei Zinnen din satul Sesto, aproape de granița cu Austria, o rețea de 100 de km de poteci bine întreținute, parțial curățate de zăpadă (deci fără nevoie de rachete), se ramifică prin valea Fischleintal și mai departe, în parcul natural.
De-a lungul traseelor sunt presărate cabane montane (rifugi), pentru un prânz care să încălzească: pe traseul din valea Fischleintal, Talschlusshütte servește risotto cu jneapăn și hribi și clasica, reconfortanta Gerstensuppe (supă de orz).
Cabana Dreischusterhütte, veche de 100 de ani, aflată printre brazi în apropiata vale Innerfeldtal, e foarte apreciată pentru Kaiserschmarrn (clătită ruptă în bucăți) și pentru Apfelkiachl de casă (inele de măr prăjite).
Pasul Kreuzbergpass, lacul Toblach și hotelul care a făcut din Sesto o destinație de iarnă
Alte trasee încep cu o urcare cu telecabina și traversează peisajele ca dintr-un glob de zăpadă ale pasului Kreuzbergpass (cu o oprire, desigur, pentru o băutură pe terasa cabanei Klammbach) sau înconjoară malurile lacului înghețat Toblach.
Hotel Drei Zinnen a primit destui exploratori ai iernii de la deschiderea lui, în 1930.
Unul dintre oaspeții obișnuiți, alpinistul Heinrich Harrer, autorul cărții „Șapte ani în Tibet”, l-a inspirat pe Hans Watschinger, primul proprietar al hotelului, să transforme hotelul și satul Sesto într-o destinație de iarnă.
Hotelul e condus și acum de familia Watschinger, iar astăzi oaspeții au în fiecare după-amiază prăjitură, o saună finlandeză pentru mușchii obosiți de mers și, seara, ospețe cu patru feluri de mâncare, din preparate italiene îndrăgite și specialități locale din Tirolul de Sud, ca să prindă puteri pentru încă o zi la munte.
Sănii trase de câini husky, reni și aurora boreală în Norvegia
De când luminile aurorei boreale dansează pe cer, oamenii care trăiesc sub ele au spus povești ca să explice strălucirea misterioasă, fantomatică: sunt prevestiri sau zei, mesaje de la spirite sau semne de război?
Pentru unele comunități sami din nordul Scandinaviei, luminile erau sufletele morților, suflete care nu trebuiau tulburate privindu-le, vorbindu-le, făcându-le semn cu mâna sau arătându-le cu degetul, ca nu cumva vălul fantomatic să-l înșface pe privitor în cer sau să-i taie capul.
Aflat la 350 km nord de Cercul Polar Arctic, Tromsø este destinația ideală pentru vânătorii de aurore boreale și pentru cei care vor să afle mai multe despre poporul indigen sami, mulți dintre ai cărui membri încă cresc reni în vastele întinderi sălbatice.
Un mod de viață tradițional
De generații, viața familiei Oskal se învârte în jurul renilor: turma lor petrece iarna în jurul taberei de lângă Tromsø, iar vara cutreieră liberă munții.
Familia își împărtășește acum acest mod de viață tradițional prin Tromsø Arctic Reindeer, deschizându-și tabăra pentru vizitatori, care se pot plimba cu sania, pot hrăni turma și se pot așeza cu familia în jurul focului, în lavvu (cort), pentru joik (cântec tradițional sami) și, poate, pentru a zări aurora.
Poartă de intrare în nordul îndepărtat și înghețat al Norvegiei, Tromsø este punctul de plecare pentru numeroase activități, precum pescuitul la copcă și croazierele pe fiorduri, plimbările cu sania trasă de câini husky și safariurile cu snowmobilul, iar animatul oraș universitar merită el însuși vizitat.
Odinioară, de aici porneau expedițiile spre Polul Nord, o istorie prezentată la Muzeul Polar de pe malul portului, iar astăzi orașul atrage și turiști pasionați de cultură, la concertele din Catedrala Arctică, cu formele ei unghiulare, și la festivalul internațional de film din ianuarie.