AUR bolojenist

Versiunea Veștea, al doilea nume după Tomac în care Nicușor Dan ar fi putut avea încredere, a picat întrucât – după reorientarea UDMR de partea dlui Bolojan și după congresul neostalinist al bolojeniștilor care a paralizat și ultimile zvâcniri de conștiință autentic național-liberală – jocul investirii guvernului a fost resetat, fiind apoi, încă o dată, călcat în picioare de zig-zag-urile servo-ciudate ale dlui Simion.

Toată lumea se întreabă dacă în spatele incoerențelor galeristului se află prostia, amatorismul sau, cel mai probabil, anumite comenzi care se activează la momente sensibile, uneori canibalizându-se unele pe altele, de la o oră la alta, spre consternarea generală. Dl Simion are mai multe grade/straturi de servitute – și nu este ușor de decorticat preemțiunea lor în comportamentul subiectului.

Problema (dez)amăgitorului lider AUR este că nu reușește să-și controleze bipolaritățile de hologramă suveranistă multi-azimut. Bipolarități care s-au degajat din comportamentul lui încă de vremea turului II de anul trecut, când – ne amintim – a făcut (din fericire) tot ce i-a stat în putință… să nu câștige în fața lui Nicușor Dan. Începând cu prostiile debitate la televiziunea franceză (prietenă cu Marine Le Pen), continuând cu sloganul, total idiot din punct de vedere electoral, de concediere a 500.000 de bugetari și terminând cu dispariția completă de pe ecrane și din dezbaterile interne, după ce hălăduise prin Viena prietenă cu Moscova. Sau poate, mai știi, prietenă chiar cu Bucureștii… Pentru că, al oricui ar fi fost omul de legătură, autohton sau sub steag străin, nu poți să riști, la o adică, să te întâlnești cu el pe Dâmbovița. Dar uite că nici Viena nu mai e sigură, nu mai e ce-a fost – interfața discretă a agenților Est-Vest! Nu mai poți să mănânci nici măcar un șnițel vienez în liniște la el acasă, chiar în ziua în care candidezi la scrutinul prezidențial din România, domnule!

Toate aceste năzbâtii l-au tras în jos și, în final, l-au îngropat pe duplicitarul Simion. Or, persoana lui de acum nu e alta, este aceeași cu cea de atunci. Oricât de mult s-ar mai fi deșteptat, profilul duplicitar al omului tras de sfori rămâne, n-are unde să dispară. Și s-a manifestat din plin și în aceste zile de fior și râs.

Astfel, în preajma și în ziua votului de investitură, dispărând iarăși o bună bucată de timp din peisaj, Simion i-a lăsat pe locotenenții Dungaciu și Peiu să-și rupă gâtul cu punctajul clasic al partidului, cel al necolaborării absolute cu propunerile lui Nicușor Dan, recte cu propunerea Veștea. Reacția de frustrare publică a lui Petrișor Peiu, care a dat din casă, a fost clară, omul amenințând că se retrage când și-a dat seama că a fost folosit pe post de papițoi lăsat în ofsaid de Simion. Care, pe dedesubt – prin falanga Murad –, își dăduse acordul de sprijinire a guvernului Veștea. Ne dăm seama că, în cercul strâmt al conducerii AUR, s-a dat o luptă. Nu întâmplător, Peiu a apărut apoi țeapăn ca un robot, iar Dungaciu… n-a mai apărut deloc la consultarea de la Cotroceni, fiind înlocuit de avocatul Piperea, și el cu o mină de înmormântare.

În discurs, ca un șmecheraș de tarabă, pe tipicul alba-neagra, dublat de iuțeală de mână și nebăgare de seamă, dl Simion, fofilându-se șerpește, când s-a bătut în piept cu „reconcilierea națională”, când a clamat alegeri anticipate! Când a invocat interesul național stringent de a avea guvern, când i-a înfierat pe „trădătorii” cărora le-ar trece prin cap să-l voteze pe Veștea! Una peste alta, privit din avion, rezultatul se vede, dincolo de orice dubiu: Simion i-a aruncat mingea la fileu lui Bolojan în detrimentul țării, văduvită încă o dată de guvern. Patriotismul lui găunos s-a dat în stambă, ca un drapel călcat în picioare la sfârșitul meciului. Aici s-ar fi putut amesteca și o indicație hibrid-rusească, întrucât și Kremlinului îi convine decăderea/intrarea în vrie a unei Românii neguvernate, cu corolarul destabilizării țării.

Însă ultima mânărie – tentativa de a-l compromite pe Nicușor Dan, prin smulgerea din partea acestuia a unui cuvânt de frecventabilitate – nu i-a reușit. Președintele i-a dat cu flit. Chelălăind, Simion s-a întors la vechea marotă: suspendarea președintelui. Halal reconciliere, nu? La suspendare, se întâlnește cu veselul paharnic Orban Ludovic, un fel de Medvedev al lui Bolojan, emițătorul unor enormități jegoase, care linge la greu mâna stăpânului, doar-doar i s-o mai azvîrli și lui un os de ros.

Încât, poate nu e de mirare că alianța subterană/sui-generis AUR-Bolojan are consecințe. Deja în așa-zisul pol ad-hoc de dreapta PNL-USR-UDMR au apărut fisuri. PNL și UDMR ar investi un guvern minoritar exclusiv PSD, în timp ce USR se eschivează. O dă cotită. De ce să se „murdărească” ei pe mâini cu PSD? „Lasă-i pe proștii de la PNL să și le murdărească!” În plus, dl Kelemen Hunor, care nu duce lipsă de idei, a venit cu a treia cale: un guvern PNL (fără Bolojan) – PSD – UDMR. Adică fără USR! Ceea ce n-ar fi deloc de vise rele. Este iarăși o retorică nouă la UDMR. Prin această propunere centrifugă din perspectiva polului sus-menționat, ne dăm seama că așa-zisa alianță de dreapta este mai mult o formulare decât o realitate. Cine spunea că în politică nu există realități, ci doar formulări?

Tot din avion se mai vede ceva. Că întreg acest drum sinuos, aparent aleatoriu, poticnit, de găsire a unui prim-ministru, îl îndrituiește pe președinte acum, în starea critică în care s-a ajuns, să-l desemneze pe Sorin Grindeanu fără a mai fi acuzat de PSD-ism. Cum sigur s-ar fi întâmplat – pe aproape toată scena politică și mediatică – dacă l-ar fi desemnat pe liderul social-democrat din capul locului, adică a doua zi după moțiunea de cenzură. Oricum am lua declarațiile parcimonioase ale președintelui, adevărul este că Grindeanu l-a debarasat de Bolojan, ca de un ghimpe în coastă, scoțându-l din Palatul Victoria. Și, cum spunea chiar Nicușor, până la proximele alegeri multe se pot întâmpla…