Nicolae Manolescu crede că e firesc să considerăm că nicio cultură nu e universală... Dar matematica? Nu formează ea un chip al culturii cu valoare universală? Ea nu aparține culturalului? E clar că Manolescu se gândește la culturalul diverselor mentalități când folosește conceptul de cultură… De ce uităm oare atât de ușor adevăratele forme ale universalului? Matematica, muzica, mistica, de pildă?
De ce avem tendința de a reduce culturalul la expresiile sale turnate în mentalități? Pentru că suntem literaturocentrici? Nu eurocentrici, ci literaturocentrici. Eurocentricul care a fost Einstein avea altă viziune despre centralitatea spiritului european.
Considera că ecuațiile fizice ale matematicianului James Clerk Maxwell și geometria lui Riemann formează o centralitate a rațiunii în care se deschide un abis de cercetat: o rațiune mai adâncă…
Câți dintre noi am aflat oare că ecuațiile lui Maxwell despre electromagnetism permit monopoluri, adică o asimetrie nord-sud?
Confirmarea experimentală a acestei soluții matematice ar revoluționa paradigma înțelegerii lumii. Oricum, ecuațiile lui Einstein au schimbat deja înțelegerea lumii mai drastic decât au făcut-o Iliadele și Odiseele, tragediile shakespeariene și romanele epocii moderne. Nivelul mental al mentalităților a luat-o mult înaintea nivelului lor sufletesc.
Acolo e cultura cu adevărat universală a vremii noastre, așa cum, în vremea tragediilor antice, ea se ridica până la sublim prin dialogul dintre legea divină și legea naturală.
Recomand celor interesați o capodoperă de claritate peste nivelul clarificărilor concepute de Hawking. Este „Ecuația lui Dumnezeu”, scrisă de Michio Kaku, în românește la Editura Trei, București, 2022.
Da, eurocentrismul a existat și există încă, pe bună dreptate: nicio altă civilizație nu a reușit să pună matematicul atât de adânc în slujba progreselor cognitive. Noii eroi ai noii Iliade sunt Pitagora, Euclid, Platon, Aristotel, Galilei, Newton, Maxwell, Einstein, Schrödinger, Bohr și Heisenberg.
Noi, ceilalți, care mergem înainte cu Homer, Eschil, Sofocle, Shakespeare, călătorim în trecut, nu suntem deloc contemporani cu conștiența timpului nostru.
Fără ecuațiile lui Newton, n-ar fi fost revoluția industrială. Fără ecuațiile lui Maxwell, n-ar fi apărut revoluția electrică. Fără ecuațiile lui Heisenberg, nu s-ar fi dezvoltat revoluția electronică. Mentalitățile au urmat, ca fiind consecințe, aceste revoluții tehno-științifice. Faptul că azi unii progresiști vor să impună corectitudinea politică într-o regiune sau alta cu mentalități ce n-au fost influențate încă nici măcar de revoluția industrială, acest fapt vorbește de incultura lor în materie de izvoare ale tehno-științelor. Atât de mare a ajuns să fie prăpastia dintre sufletesc și mental. Sufletescul din spatele ideologicului disprețuiește matematicul „Qui fait marcher le piston?”, adevăratul universal. Și bate toba că nu există culturi universale.
Ignoranța generală cu privire la izvoarele matematice ale modernității permite sufletelor cu spirit fals să imagineze că unicul fenomen important ar fi vărsarea în mare a apelor acumulate de acele izvoare. De aici se nasc falsele ideologii, adică iluzia că sufletescul modern ar putea conduce mentalul, când în realitate exact inversul este adevărat. Oricât, de pildă, a ținut Einstein sufletește la imaginea unui univers static, propriile sale ecuații arătau că acest univers este expansionist și că ar putea fi, în anumite condiții, contracționar. Universul static era un fals de origine mitologică ce devenise garanție sufletească a armoniilor stabile.
O mare tulburare sufletească are a avea loc dacă se va vădi că polaritatea nord-sud nu este o simetrie.
Ideologicul joacă aici, în modernitate, rolul pe care l-a jucat credința în puteri magice.
buduk distrusu’