Kremlinul: Anexarea va fi destul de rapid

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a avertizat că în cazul în care Ucraina va încerca să recupereze aceste teritorii după aderarea lor la Rusia, încercările sale vor fi considerate atacuri împotriva Rusiei.

De (P.S.)
Kremlinul: Anexarea va fi destul de rapid

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a avertizat că în cazul în care Ucraina va încerca să recupereze aceste teritorii după aderarea lor la Rusia, încercările sale vor fi considerate atacuri împotriva Rusiei.

Procedura de încorporare a teritoriilor ucrainene Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie în componenţa Rusiei, în cazul unui sprijin popular la referendumurile respective, va fi efectuată „rapid”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a avertizat că în cazul în care Ucraina va încerca să recupereze aceste teritorii după aderarea lor la Rusia, încercările sale vor fi considerate atacuri împotriva Federaţiei Ruse, potrivit EFE şi Interfax.

„Sunt convins că acest lucru va fi destul de rapid”, a afirmat Peskov în conferinţa sa de presă zilnică, referindu-se la procedurile de anexare.

El a explicat că rezultatul consultărilor populare va fi supus mai întâi unei „serii de proceduri” în parlament, iar apoi documentul final va fi promulgat de preşedintele rus.

Odată ce aceste regiuni vor fi recunoscute ca parte a Rusiei, ele vor fi protejate la fel ca şi alte teritorii ruseşti, a spus Peskov.

Încercările Ucrainei de a recupera Donbasul, precum şi regiunile Zaporojie şi Herson dupa intrarea lor în componenţa Rusiei în urma referendumurilor, vor fi considerate atacuri împotriva Rusiei, în conformitate cu Constituţia rusă, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Interfax.

Potrivit Kremlinului, securitatea la referendumuri, care au început vineri şi vor dura cinci zile, este asigurată.

Procesul de vot la aceste consultări, cărora Ucraina şi comunitatea internaţională le contestă orice legitimitate, va dura până la 27 septembrie.

„Toţi membrii comisiilor electorale – peste 5.000 de persoane – şi-au început activitatea”, a declarat cu câteva ore înainte şefa comisiei electorale instituite de Moscova în regiunea Zaporojie, Galina Katiuşcenko.

Ea a explicat că, în primele patru zile, cetăţenii pot vota la domiciliu şi în locuri special amenajate şi că doar în ultima zi vor fi deschise secţii obişnuite de votare.

Aceeaşi procedură va fi utilizată în toate teritoriile în care au loc referendumuri.

Preşedinta Comisiei Electorale Centrale din Rusia, Ela Pamfilova, a asigurat joi că va face tot ce este necesar pentru ca locuitorii „teritoriilor eliberate” (din Ucraina) care se află pe teritoriul Federaţiei Ruse să poată participa la aceste consultări.

Rusia susţine aceste referendumuri, deşi armata sa controlează puţin mai mult de jumătate din regiunile Doneţk şi Zaporojie şi aproape integral regiunile Lugansk şi Herson.

Ucraina a calificat vineri referendumurile organizate de Moscova în teritoriile ocupate din estul şi sudul ţării drept un ”spectacol de propagandă” din partea Kremlinului, transmite DPA.

”Astăzi, nu există nicio acţiune legală numită ‘referendum’ în teritoriile ocupate”, a scris pe Twitter consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak.

El a spus că teritoriile ocupate au nevoie de ”o eliberare imediată”.

Kievul a ameninţat organizatorii aşa-numitelor referendumuri din regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie că vor fi puşi sub acuzare pentru înaltă trădare. În plus, acceptarea paşapoartelor ruseşti, în special de către angajaţii administraţiei de stat, este pasibilă de pedeapsă. Există mulţi colaboratori în teritoriile ocupate, susţine guvernul ucrainean.

Distribuie articolul pe:

73 comentarii

  1. @ics:

    Iti raspund aici la balivernele pe care le-ai insirat la articolul despre seful apararii germane.

    Nu exista comparatie dintre BBC si RT decit in sensul a celei dintre o societate libera si una totalitara.

    DPR si LPR, asa cum te exprimi tu in pasareasca ta de internet, sint niste non entitati, niste fantome. Chiar daca s-ar accepta ca acestea sint state, actiunile Rusiei au depasit limitele acestora, deci este vorba de razboi in lege, de agresiune a Rusiei contra Ucrainei.

    Nu rezulta deloc din ghidurile turistice ca rubla se schimba la fel de usor ca euro. Poate doar in imaginatia ta, mai exact in delirul tau. Cum te stiu de mincinos, nu merita atentie nici afirmatia ta despre comertul exterior. Nici un stat african nu are comertul exterior orientat catre Rusia. Ti-am cerut sa dai un exemplu si te codesti. La fel te codesti si cu a da titlul exact al articolului care pretinzi ca a fost publicat de cotidianul. Deci mitomanie patologica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.