”Instituțiile UE sunt luate ostatice de ONG-uri”

”Ați observat tendința? Un guvern național, suveran, conservator este imediat atacat”, spune ministrul ungar al Justiției, Judit Varga, într-un interviu pentru The American Conservative. Varga spune că Europa s-a schimbat dramatic după încheierea Războiului Rece. Ea a asemănat revenirea Ungariei în Europoa cu întoarcerea acasă a unui soldat care observă că familia și comunitatea s-au schimbat radical.

”Noi am trăit într-o dictatură, nu puteam să ne exprimăm opiniile. Erai trimis la închisoare, erai torturat, erau trimis in Gulag. Aceasta este experiența gravă din istoria noastră. De aceea, când Ungaria s-a eliberat din lanțurile comunismului, ne-am așteptat să găsim o lume în care să fie libertate de exprimare, libertatea opiniei”, spune Varga. Însă Ungaria nu a revenit într-o asemenea Europa.

Europa în care Ungaria a fost reprimită era una a ”corectitudinii politice”, a ”culturii woke”, a ”hegemoniei unei opinii impuse politicienilor, în special de presa occidentală”. ”Ungaria nu a vrut să schimbe o presiune cu altă presiune. Am vrut să înlocuim dependența cu independența”.

Pentru ministrul ungar, Europa post-Război Rece și instituțiile sale au trebuit să facă față consecințelor victoriei. Piața unică a UE s-a dovedit un sistem economic mai bun decât cel al planificării de la centru din fosta URSS. Desigur, această piață a UE nu ar fi putut fi construită fără sprijinul SUA în ce privește securitatea. Victoria Vestului asupra URSS a însemnat a obligat aceste instituții să-și găsească noi justificări pentru a exista.

Varga arată că ”Europa de astăzi cade dintr-o criză în alta”. Deseori, crizele se datorează arhitecturii UE. ”Am avut criza economica din 2008, apoi criza migrației, apoi criza covid. Acum avem un război la granțtele UE. Din păcate, Europa nu-și învață lecțiile. La toate aceste crize exista un singur răspuns: mai multă Europa”.

”Eu cred că UE ar trebui să fie ca un vin bun. Vinul bun nu are nevoie de etichetă. Daca UE ne ajută în mod discret să prosperăm – iar acesta este principalul ei scop – atunci haideți să trăim în pace. Haideți să creăm prosperitate, să ne dezvoltăm industrial, să avem un zonă de liber schimb. Acesta ar trebui să fie scopul acestei comunități. Însă acum vor să ne impună obiective politice, să urmăm ideologia de gen, ideologiile pro-migrație. E prea mult. Cadru al UE nu este potrivit pentru așa ceva. Nu acestea erau regulile la momentul aderării noastre, nu trebuia să renunțăm la fondul nostru cultural. Și nu vom renunța. Totul ar trebui să se limiteze la cooperarea economică”, spune Judit Varga.

Ministrul Justiției de la Budapesta consideră că instituțiile UE au fost luate ostatice de ONG-uri. Democrația este externalizată către ONG-uri care nu sunt alese de nimeni. ”Au doar mulți bani la dispoziție, iar studiile și campaniile lor reușesc să influențeze opinia publică”. ”Este o zonă foarte confuză, o zonă gri. Este o zonă nedemocratică, pentru că nu știm de unde vin aceste ONG-uri. Cred că ar trebui să sporim transparența lor, ceva ce am încercat în Ungaria. Avem o lege care este atacată de Comisia Europeană, o lege care cere transparența finanțării străine dincolo de o anumită sumă. Nu este o piedică în calea finanțării, ci este vorba despre obligația ONG-urilor de a spune pe site-urile lor de unde primesc finanțarea străină. Asta nu ar trebui să fie o problemă într-o democrație”.

”Cei de la Bruxelles ne spun că trebuie să avem standarde mai înalte de transparență. Însa nu cred același lucru când vine vorba despre ONG-uri”, spune Varga. Rezultatul este că ”suveranitatea statelor membre este redusă constant de această legislație. Iar legislația este făcută de Parlamentul European și de Consiliu. Or, Parlamentul European este un forum ideologic, în care ONG-urile au un cuvânt important de spus”.

”Din păcate, aceasta este starea Uniunii Europene. ONG-urile stabilesc opinia publică nu doar în presă. Marile ONG-uri finanțate la nivel internațional – Comitetul Helsinki, Transparency International – au o misiune politică. Cred că asta nu are de-a face cu societatea civilă, asta este politică. Ar trebui să-și înființeze partide și ar trebui să participe la alegeri. Iar, atunci când sunt aleși, pot să influențeze opinia publică. În caz contrar, ar trebui doar să ajute societatea civilă”.

Varga crede că lupta dintre UE și ONG-urile sale și statele europene este o ”ciocnire a lumilor”. ”Ei cred că propagarea viziunilor progresiste prin intermediul ONG-urilor va duce la o lume mai bună. Noi nu credem asta. Credem că lumea va fi întotdeauna una a comunităților locale, a comunităților tradiționale, a bisericii noastre, a familiilor noastre. Și vom fi mereu vigilenți în privința intereselor naționale, pentru ca națiunea noastră să poată supraviețui”.

Varga arata ca în Europa Centrală cuvântul ”națiune” nu are o conotație negativă, însă liderii UE, precum președinta Ursula von der Leyen, nu vor să audă acest cuvânt. ”În multe ocazii, Leyen a spus că există instrumente prin care statele să fie forțate să adopte o anumită poziție”. Însă acest lucru nu va fi posibil în Ungaria condusă de guvernul Viktor Orban, spune Varga. ”Ungaria a demonstrat că poți fi o țară pro-europeană promovând propria ta politică”.

”Nu aș putea fi un politician care nu are țară. Aparțin țării mele. De aceea sunt politician de dreapta. Nu as vrea să fiu politician liberal în acest moment. Liberalii pierd. Pierd în fața politicienilor național-conservatori. Sunt în criză. Noi ne bucurăm că suntem conservatori”, mai spune Judit Varga.

 

 

Recomanda [votes_up id=647831]

36 de Comentarii

  1. ONG-URILE TREBUIESC INTERZISE…ca și de români nu și-au bătut joc de nimeni Roșia Montană în patrimoniul UNESCO a însemnat faliment total,acolo nu au oamenii di ce să trăiască…o autostradă nu se termină pt că sunt urși și lilieci (acolo nu au fost niciodată)dar o spun ong-urle , propagandă LGBTQ,amestec în politică și justiție,avem voie sa fim uciși de urși,noi și copiii noștri dar să nu ne apărăm de ei…toate astea le datorăm ong-urilor

  2. Mulțumim, stimată doamnă ministru, superb. Numai uite că pe aici pe la noi unii care trebuie sî învețe lecția demnității. În evoluția lor, din cauza pupincurismului, nu și-au putut încheia ontogeneza, pencă, ce să vezi, nu au absolvit decât stadiile primare ale filogenezei, încât, de unde nu-i n-ai ce să ceri. Bun venit în preistorie vieții formelor primitive de viață: Charlie, Caca-moaca, Ionuț, 1 (unu, bine că e unic în felul lui. Acum,dle 1, nici atâta să nu pricepi: cei care finanțează aceste ONWeceuri le zic așa, mă aceștia,uite vă dăm niște bani ca să faceți și voi ceva bun, dar asta doar pentru ca să vă crească credibilitatea în ochii țugulanilor și ca voi să vă puteți masca eficient sarcinile ce vi le-am dat. Ok?) Dna Elena Popa,sunteți tot cam pe acolo. ,,Relații și obiective unificatoare,, nu zău, suntem state naționale (voința divină) sau vreți să fim saci de cartofi, boșevicuțo! Vai ce importanți suntem! ONWeceurie trebuie desființate mintenaș, ca oficine ale serviciilor secrete străine. Susținere fermă pentru adevărații combatanți (de mai sus) pentru independență și suvernitate. Jos javrele de la Brucselu, în frunte cu cutra blondă von…

  3. Adevărurile rostite de Judit Varga sunt atât de evidente încât postacii cu EPOLETzI nu pot decât să pape kk…
    Și-l imagineaZă cineva pe Preșoiu cu un asemenea discurs ??
    Mai răsfiratZi, BăietZi, mai răsfiratZi !?

  4. Control prin ONG-uri prin procurori, judecatori, servicii, institutii financiare. Plus propaganda insuportabila de la mass media afiliata. Nu ne-au adus democratia ca sa ne salveze ci sa ne controleze. Democratia adevarata nu vine niciodata de la altii ci de la dorinta si vointa unui popor. Ori vrei sa fii liber cum sunt ungurii or urmezi stapanul si traiesti ca un supus.

  5. ONG-urile sunt mai puternice decât partidele fiindcă nu răspund în fața unor alegători.

  6. Sa se transforme in partide sa vedem daca le alege cineva. Dar cele sponsorizate cu bani din afara Romaniei arestate pentru ca sunt arme hibride.

  7. Nu e ostatica! E in complicitate crasa cu aseste firme colosale, fara aprobarea lor, nu puteau aceste firme sa se constituie in „carteluri globale” pentru finante, cum nici big farma nu putea face magariile pe care le-am trait si vazut, fara acordul ue! Nu intrati pe fenta.

  8. Mă, voi acu v-ați spălat, când e scumpă apa și căldura ?? Ați aflat cumva care sunt și interesele voastre ?? Poate mai invățați să pronunțați și să scrieți corect un nume maghiar,. Doar e chestie de inteligență și cultură..

  9. TOATE !
    …și anchetată activitatea lor, post-desființare! Și pedepsite încălcările legilor statelor suverane, și urmăriți chiar și în gaură de șarpe, pe zeci de ani de-acu’-‘ncolo dacă nu-i prinde imediat pe ~, vinovații pentru toate astea, în frunte cu $$oroșul. Să-i ferească necuratu’ de justiția populară…..[Rumburak]

  10. acum stiu de unde-avea Putinika recent, sintagma :
    „ANGLO-SAXONA”
    😀
    [traisca si infloreasca … LIBERTATEA DE EXPRESIE ! non-violenta] 🙂
    SHALOM !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.