Bastonul contelui (25)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Bastonul contelui, apărută la ED. CURTEA VECHE în 2012

Periplul Geamănului în Rusia n-a durat decât câteva luni. Dar acest răstimp – şi mai ales deznodământul său – l-au schimbat întru totul. Motiv pentru care, o vreme, scribul a crezut că poate îndrăzni o ipoteză: cum, până atunci, conduita Celui de Al Optzeci şi nouălea s-a dovedit imposibil de descris într-o manieră logică, nenumăratele contradicţii din comportamentul lui venind unele după altele într-un şir neîntrerupt, scribul şi-a pus problema dacă nu cumva Doi-într-unul nu mai exista, dacă nu cumva a murit şi spiritul unuia dintre fraţi, nu numai trupul lui, rămânând în viaţă doar unul singur dintre cei doi gemeni – atât cu sufletul, cât şi cu trupul. Şi din nou s-a înşelat scribul, însă nu s-a înşelat decât parţial – dacă o perioadă de timp întreaga conduită a Celui de Al Optzeci şi nouălea se asemăna întru totul cu modul în care s-a comportat primul dintre gemeni, peste o zi sau o lună sau un an, comportamentul aceleiaşi persoane (?) lua în totalitate înfăţişarea celui de al doilea frate. În totalitate! Aşa că din afirmaţia scribului cum că, deşi „periplul Geamănului în Rusia n-a durat decât câteva luni, dar că acest răstimp – şi mai ales deznodământul său – l-au schimbat întru totul” rămâne valabilă doar referinţa la timp: după ce a părăsit capitala lui Petru cel Mare, comportamentele atât de diferite ale Celui de Al Optzeci şi nouălea se succedau la intervale mai mari de timp şi nu se mai petreceau atât de brutal, aproape simultan.

Ne aflăm în A.D. 1729, „anul Hardy-Ramanujan”, după o anecdotă care spune că matematicianul hindus Srinivasa A. Ramanujan i-ar fi atras atenţia maestrului său Godfrey H. Hardy că numărul taxiului (1729) cu care acesta a venit să-l viziteze la spital ar avea proprietatea de a fi cel mai mic număr natural care ar reprezenta în diferite moduri suma a două numere ridicate la pătrat. De aici s-au născut aşa-numitele „numere taxicab”. Despre care nici Al Optzeci şi nouălea şi nici ceilalţi trăitori ai acelui an habar n-aveau. (Abia peste mai mult de două secole, în 1954, acelaşi Godfrey Harold Hardy, împreună cu E. M. Wright, au dovedit că pentru fiecare număr natural există un „taxicab” – lucru care în fiecare caz particular nu poate fi desemnat deocamdată decât cu ajutorul calculatorului. Deocamdată…) Aşadar, anul despre care vorbim, cel în care a plecat (fugit) Al Optzeci şi nouălea din Rusia, poartă un nume, un nume legat de nişte persoane, Hardy – Ramanujan, trăitoare două veacuri mai târziu! A notat scribul în legătură cu anul 1729 „despre care nici Al Optzeci şi nouălea şi nici ceilalţi trăitori ai acelui an habar n-aveau”. Ei, într-adevăr, habar n-aveau, însă deja în 1693, Bernard Frénicle de Bessy, un funcţionar de la trezoreria franceză („amator” ca şi Fermat) publicase Méthode pour trouver la solution des problèmes par les exclusions. Aşadar, ca de obicei, ceea ce reprezenta un titlul de glorie pentru specialişti, avea relevanţă doar pentru ei.

Ne aflăm, aşadar, în anul 1729, anul numit, pentru cunoscători, după matematicienii Hardy şi Ramanujan. Ca şi bietul scrib, nici Al Optzeci şi nouălea nu făcea parte dintre cunoscătorii în domeniu. Nu fiindcă n-avea cum să ştie numele unor oameni care au trăit cu două secole mai târziu, ci pentru că pe atunci Al Optzeci şi nouălea putea fi considerat drept orice, doar om de ştiinţă în nici un caz. De ce a făcut, totuşi, scribul această incursiune într-un domeniu din care nici el nu pricepe mai nimic? Ca să arate că saga sa a ajuns într-un punct unde anii nu au fost notaţi după locul unei bătălii, ci după sclipirea unui om de ştiinţă? Şi de aceea, însă, după cum se va vedea, în primul rând pentru altceva.

Curând după fuga Celui de Al Optzeci şi nouălea şi a lui Jean-Paul din Petersburg, în Rusia evenimentele s-au precipitat. În aşa o măsură încât, dacă cei doi ar fi revenit doar după un an, ar fi întâlnit acolo o cu totul altă realitate: în locul capriciosului Petru II (mort la doar cincisprezece ani, în cel mai rău moment, chiar când ar fi trebuit să ia în mod solemn în căsătorie o Dolgoruki), va accede la tron Anna Petrovna, la care extravaganţele predecesorului ei se mulau pe reacţiile instinctuale ale femeii şi pe excesele de putere ale amantului ei oficial. Aşa cum nici Menşikov n-a supravieţuit toanelor lui Petru şi intrigilor duşmanilor săi, aşa nici învingătorii acestuia nu vor rezista sub tirania noii stăpâniri. Aşa cum fiica lui Menşikov, planificată a deveni soţia lui Petru cel Mic şi „împărăteasă a tuturor Rusiilor”, va termina în cea mai cruntă mizerie în fundul Siberiei, alături de întreaga ei familie, aşa şi cealaltă prezumtivă mireasă a ţarului, cea din familia Dolgoruki, va sfârşi, alături de toţi ai ei, într-un mod asemănător. Inflexibilul Bühren, amantul Annei Petrovna, va înlocui vechile familii ruseşti cu demnitari aduşi din statele germane. Tot ce ar fi întâlnit Geamănul în Rusia ar fi fost altfel, decidenţii ar fi fost alţii. Doar arbitrariul, samavolniciile şi extravaganţele luxului celui mai exorbitant au rămas aceleaşi.

Să ne amintim că Al Optzeci şi nouălea a plecat în Rusia cu Jean-Paul, atraşi amândoi de febra amenajărilor savante ale grădinilor de pe lângă palatele ridicate în noul imperiu fondat de Petru cel Mare. Acolo au gustat din plin din viaţa pe care şi-au rezervat-o personajele cele mai sus puse. La finalul acelui episod şi în urma unei experienţe aflate la limita existenţei, Geamănul a devenit din doi-într-unul, în aceleaşi timp, unul-într-unul. Dar nu în aceleaşi timp, ci, pe rând, când Întâiul, când Al doilea. După ştiinţa sa, scribul nu ştie ca vreo echipă de psihologi să fi putut realiza în laborator o asemenea mutaţie în comportamentul unui geamăn supravieţuitor.

Polonia se învecinează cu Rusia. Fugind înapoi spre apus, Geamănul şi Jean-Paul au ajuns la Varşovia. Unde era rege August II cel Puternic. Şi unde asemănările cu atmosfera de unde tocmai s-au refugiat era foarte asemănătoare. Friedrich August avea exact aceeaşi mărime ca Petru cel Mare (1,76 m.), ca şi acela, era de o forţă fizică neobişnuită¹, ca şi acela era subjugat de lux şi de o poftă sexuală neobişnuită². Şi de un orgoliu nemăsurat. El, care, până la moartea prematură a fratelui său, nu a părut hărăzit unei poziţii suverane, odată ajuns în mod atât de neaşteptat duce elector de Saxa, va face totul spre a ajunge (şi) rege al Poloniei şi va încerca (fără succes) să-l elimine şi pe împărat şi să-i ia locul. Instalat în Polonia, n-a uitat nici o clipă de rangul şi de originile sale saxone. Şi la fel ca acel Bühren la Petersburg, care abia ştia ruseşte, şi August II al Poloniei, se descurca greu în limba supuşilor săi leşi şi n-a renunţat nici la titlul de August I al Saxoniei. De altfel, formula sa de identificare prin Graţia lui Dumnezeu suna nemţeşte: „Von Gottes Gnaden König in Polen, Großfürst in Litthauen, Reußen, Preußen, Masovien, Samogitien, Kyovien, Volhynien, Podolien, Podlachien, Lieffland, Smolenscien, Sewerien und Tschernikovien, erblicher Herzog zu Sachsen, Jülich, Cleve, Berg, Engern und Westphalen, des heiligen Römischen Reichs Erzmarschall und Churfürst, Landgraf in Thüringen, Markgraf zu Meißen auch Ober- und Unterlausitz, Burggraf zu Magdeburg, gefürsteter Graf zu Henneberg, Graf zu der Mark, Ravensberg und Barby, Herr zu Ravenstein etc.“. La fel de nemăsurate au fost şi evenimentele organizate de majestatea sa, aşa cum a dovedit-o la organizarea nunţii fiului şi moştenitorului său – o ceremonie întinsă pe parcursul a aproape unei luni întregi³. Dacă pentru acest eveniment, Geamănul şi tovarăşul său au ajuns prea târziu, pentru vara lui 1730, August II a pregătit un alt spectacol menit să impresioneze întreaga Europă: „Serbările secolului”. Manevrele armatei sale s-au desfăşurat în faţa a 48 regi şi prinţi invitaţi, printre care şi viitorul rege-soldat Friedrich I al Prusiei. Şi acest spectacol a durat 26 de zile, iar demonstraţia militară a fost asezonată cu focuri de artificii, banchete, spectacole de tot felul⁴.