Armata ucraineană a intrat vineri în oraşul Herson, în urma retragerii trupelor ruse de la malul de vest al fluviului Nipru, transmite AFP.
”Herson revine sub controlul Ucrainei, unităţi ale forţelor armate ucrainene intră în oraş”, a scris Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat postat pe Facebook.
Acesta le cere soldaţilor ruşi rămaşi în oraşul Herson ”să se predea imediat”. ”Şefii voştri vă spun să vă schimbaţi în ţinută civilă şi să încercaţi să fugiţi singuri. Este evident că nu veţi reuşi”, le transmite soldaţilor ruşi ministerul ucrainean.
Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat în acest timp că şi-a retras de pe malul de vest al Niprului toţi soldaţii şi toate echipamentele. ”În total, peste 30.000 de militari ruşi împreună cu aproape 5.000 de unităţi de armament şi de vehicule militare au fost retraşi” de pe malul de vest al Niprului, afirmă ministrul rus într-un comunicat.
După ce au încheiat retragerea, trupele ruse au aruncat în aer podul Antonivski de peste Nipru.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat miercuri că a ordonat trupelor ruse din provincia ucraineană Herson să se retragă de pe malul de vest al fluviului Nipru, inclusiv din oraşul Herson, şi să stabilească o linie defensivă pe malul de est, de cealaltă parte a barierei naturale reprezentate de acest fluviu.
El a subliniat riscul căderii trupelor ruse sub încercuirea celor ucrainene pe malul de vest al Niprului, mai ales dacă Ucraina ar bombarda barajul de la Nova Kahovka, ceea ce ar produce inundarea unei mari părţi a Hersonului şi ar izola trupele ruse de peste Nipru.
Як тут не плакати, людоньки? ?#Kherson#Ukraine @hueviy_kherson pic.twitter.com/s8OeGLeqHp
— Larysa?? (@Larysa_Golub) November 11, 2022
Victory parades in Kherson Oblast. #Ukraine #Kherson pic.twitter.com/hDuiKB5odT
— (((Tendar))) (@Tendar) November 11, 2022
Finally!
Ukrainian army has reached the main town square of Kherson.
Total victory!#Kherson #Ukraine pic.twitter.com/abTKcf1dmG
— (((Tendar))) (@Tendar) November 11, 2022
Remember the giant flag that was present the first days of the occupation in #Kherson? It is back.
Spring flashbacks.
WOW!!!!!! pic.twitter.com/Z4n9Jb5kHz
— NOËL ?? ?? (@NOELreports) November 11, 2022
@Mario LA 19:44: …De cand una din tabere lupta si pe banii nostri, de cand au crescut toate preturile, de cand ne-au invadat refugiatii si, mai ales, de cand escaladarea ne poate duce la razboi NUCLEAR. Mie, personal, nu-mi place si nu-mi convine niciuna dintre aceste situatii!