CSM își alege noua conducere

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se reunește miercuri în plen pentru a-și alege noua conducere. Pentru funcția de președinte candidează…

CSM își alege noua conducere

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se reunește miercuri în plen pentru a-și alege noua conducere. Pentru funcția de președinte candidează…

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a reunit miercuri pentru a-și alege noua conducere. Pentru funcția de președinte candidează judecătorul Mircea Aron, iar pentru vicepreședinte – procurorul Luminița Palade. Acestea sunt singurele candidaturi anunțate până acum. Pe ordinea de zi a ședinței plenului CSM figurează și prezentarea raportului de activitate al instituției pe anul 2015, în mandatul judecătorului Marius Tudose, care a fost președinte al instituției, și al procurorului Bogdan Gabor — vicepreședinte anul trecut.

Judecătorul Mircea Aron este membru al CSM din 2011 şi magistrat din 1981, iar procurorul Luminiţa Palade este de doi ani în Consiliu şi este magistrat din 1994.

Mircea Aron spune, în proiectul de candidatură, că CSM trebuie să gestioneze în cele mai bune condiții de transparență și corectitudine procedurile privind numirea în funcții de conducere la ÎCCJ, PÎCCJ și DNA.

De asemenea, potrivit acestuia, o prioritate a CSM în 2016 ar trebui să fie sesizarea Parlamentului cu propunerile de modificare a legilor Justiției elaborate de Consiliu.

Luminița Palade, candidat la funcția de vicepreședinte, consideră că se impune modificarea regulamentelor privind promovarea magistraților în funcții de conducere și de execuție.

„În anul 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat Ministerului Justiției propuneri de modificare a textelor Legii 304/ 2004 în ceea ce privește evaluarea și promovarea magistraților. Concomitent, a fost modificat Regulamentul de evaluare a activității profesionale a judecătorilor și procurorilor. Procesul nu a fost finalizat. Întrucât procesul de modificare legislativă este de lungă durată și impredictibil, se impune modificarea regulamentelor privind promovarea magistraților în funcții de conducere și funcții de execuție”, se arată în proiectul privind principalele obiective care vor fi urmărite de Luminița Palade în calitate de vicepreședinte al CSM.

Procuroarea consideră totodată că apărarea independenței și reputației profesionale a magistraților constituie un reper fundamental al activității CSM.

Consolidarea Inspecției Judiciare este apreciată ca fiind „o prioritate zero” a CSM.

Președintele Klaus Iohannis nu participă la eveniment.

Președinția va fi reprezentată la ședința CSM de Simina Tănăsescu, consilier prezidențial în cadrul Departamentului Reformă Instituțională și Constituțională.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.