„Vor fi încă 16”. Cum arată primul autobuz electric ajuns la Brăila

Primul autobuz electric, care urmează să intre pe traseele Braicar, a ajuns la Brăila.

„Vor fi încă 16”. Cum arată primul autobuz electric ajuns la Brăila

Primul autobuz electric, care urmează să intre pe traseele Braicar, a ajuns la Brăila.

Primul autobuz electric, care urmează să intre pe traseele Braicar, a ajuns la Brăila. Acesta are capacitatea de transport de 72 persoane din care 24 persoane pe scaune. Anunțul a fost făcut de primarul Marian Dragomir, precizând că 16 astfel de autobuze vor fi livrate până la sfârșitul anului, în etape.

Edilul a anunțat despre contracte de 9,6 milioane de euro, fonduri europene, care prevăd, pe lângă autobuze, și achiziția a 17 stații încărcare lentă (4 ore un ciclu de încărcare) și 7 stații încărcare rapidă (10 minute un ciclu de încărcare). El a precizat că 6 dintre stațiile încărcare lentă au fost montate deja.

„Până la finalul anului vor mai ajunge încă 16 autobuze electrice noi (5 în iulie, 5 în septembrie și 6 în decembrie), tot pe proiecte cu fonduri europene în valoare de 9,6 milioane EURO !!! Apropo, știți că sunt unii care n-au făcut nimic pentru Brăila, dar tot strigă că Primăria nu accesează fonduri europene. Autobuzele electrice au capacitatea de transport de 72 persoane din care 24 persoane pe scaune, podea coborâtă, sistem de iluminare și semnalizare, aer condiționat, sistem audio – video de informare a călătorilor, indicatoare exterioare pentru trasee, sistem de numărare călători, camere video, sistem automat de taxare, sistem USB pentru încărcarea telefoanelor, etc.”, a spus Dragomir.

După înmatriculare, autobuzele vor circula:

„11 autobuze electrice vor circula pe Linia 2 – Pietății rondou, Barieră, Barieră, Calea Călărașilor, Piața Traian, Calea Galați, Capăt linie Vidin;

6 autobuze electrice noi de la proiectul Modernizare Baldovinești (tot cu fonduri europene), vor circula pe Șoseaua Baldovinești (capăt linie Dedeman), Dorobanți, Barieră, Grigore Alexandrescu, Buzăului, Depou Radu Negru”.

Primarul de Brăila susține că, în următoarele două săptămâni, va prezenta „imagini și informații” cu tramvaiele aflate în producție la Astra Arad și care, în cele din urmă, vor ajunge la Brăila. El a menționat că la autobuze și tramvaie am ales culoarea albastră, specifică Dunării și Municipiului Brăila.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. cand vor intra pe traseu bmc albastre era vorba sa le bagati la 1 aprilie 2025
    nu leati bagat dar cand o sa le bagati mai repede sa nu fac cerere la braicar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate