Medicii au descoperit mai multe monede, bancnote, o lingură şi alte obiecte în stomacul unui bărbat care a fost adus la UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi după ce s-a înjunghiat accidental.
Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a declarat medicilor că, în timp ce încerca să taie cu cuţitul o felie de salam, s-a înjunghiat accidental în abdomen.
Potrivit medicilor, bărbatul este un pacient cu patologie psihiatrică şi a fost externat recent de la Institutul de Psihiatrie.
„Pacientul a fost preluat de la domiciliu de echipajul de terapie intensivă mobilă cu plagă înjunghiată abdominală prin obiect ascuţit tăietor, un cuţit. A fost internat la Clinica IV Chirurgie din cauza unei plăgi penetrante în abdomen”, a spus dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon”.
dr. Diana Cimpoeşu
-nume predestinat,
cimpoiul se face din stomac de oaie.
(nimeni nu a incercat cu stomac de girafa)
A trecut proba,asa ca poate merge in occident sa ne ajute la Schengen.
Cred ca ii spusese doctorul, la analize, ca are lipsa fier din organism … Iar felia de salam pe care dorea s-o taie … in cite, in patru sau in sase ? Adica isi portiona masa pe o saptamina sau pe doua ?
Hmmm … cam greu sa ajunga in Occident … pe aeroport cred ca incep sa sune alarmele mai ceva ca la 9.11 si se aprind beculetele la poarta de control ca la un brad de Craciun !! …
Omu’ a dat iama prin muzee la Iași? De la vârfuri de săgeți din silex, la fișicuri cu bani și părți din sabia lui Napoleon?
Daca mafia columbiana a citit si a tras concluziile de rigoare din articol, inghititorul de sabii e un om „facut”, il asteapta o viata de huzur…