Proiectul de lege menit să prevină un nou caz Caracal zace la sertar în Senat de aproape doi ani, atrage atenția fostul ministru al Justiției Stelian Ion. Proiectul de lege prevede inclusiv posibilitatea polițiștilor de a interveni mai rapid în cazul copiilor dispăruți, a atras atenția politicianul.
„După cazul Caracal, inclusiv liderii PNL s-au înființat în fața Ministerului de Interne și protestau acolo și cereau mai mulți polițiști, polițiști specializați, cereau foarte multe. Domnul Bode cerea în momentul acela foarte multe de la Guvern. Dar nu la foarte mult timp, după domnul Fifor a fost domnul Vela și apoi a venit și domnul Bode și a uitat cât de vehement era pentru schimbarea legislației și i-a trebuit un an de zile să termine proiectul acela de lege, după care, în Parlament, proiectul de lege care era absolut necesar zace de un an și jumătate la Senat, condus până mai ieri de doamna Gorghiu. Atunci bineînțeles că vii și te întrebi, oamenii aceștia mimează indignarea? Tragi concluzia că simulează, că ei nu dau doi bani pe viața oamenilor. Nu au modificat ceva ca să meargă lucrurile mai bine, ci acționează după conjunctură. Dau trei declarații, se declară indignați după care nu mai împing proiectele să ajungem și la o finalizare cu ele”, a spus Stelian Ion la un post tv.
„E foarte important să știm că sunt din ce în ce mai multe reclamații, sesizări la persoane dispărute. Mulți dintre ei sunt minori, de la începutul anului și până pe la jumătatea acestui an, vreo 3.000 de sesizări referitoare la dispariții de minori în țară. Aproape dublu față de ce se întâmpla acum șapte-opt ani. Este extrem de grav. Unele se soldează, sunt cazuri fericite, cu găsirea persoanei și totul se termină bine. Dar sunt și cazuri nefericite în care dacă ai avea instrumentele necesare ai putea să te miști mult mai bine. Acum polițiștii, procurorii este nevoie să deschidă dosar penal, vrând nevrând, ai indicii, nu ai indicii pentru orice situație de dispariție poate unde nu este cazul de dosar penal. E important să găsești persoana respectivă, care de cele mai multe ori e o persoană vulnerabilă.
Legea asta ar fi dat posibilitatea polițiștilor să intervină rapid, fără să mai constituie dosare penale. Să folosească mijloacele tehnice pe care le ai la îndemână. De exemplu, în instrumentarea unor dosare penale, mijloace referitoare la interceptări, la un fel de percheziții informatice, instrumente foarte utile. Dacă nu acționezi cu viteza luminii, în câteva minute, în câteva ore…Vorbim de copii și de vreme de iarnă trebuie să acționezi foarte repede, e o chestiune de ore. Cum să ții legea asta în Senatul României un an și jumătate în sertar?”, a conchis fostul ministru.
@troll prost,
Sclavie si Sursa de Organe … 🙂