Extrema dreaptă franceză nu a reușit duminică să obțină victoria în niciuna dintre cele 13 regiuni ale țării, în pofida unui succes istoric înregistrat în primul tur, arătau sondajele publicate la ieșirea de la urne.
Frontul Național condus de Marine Le Pen nu a reuşit să obţină vreo victorie în vreo regiune după ce s-a clasat primul în şase din cele 13 regiuni franceze la primul tur al alegerilor, în urmă cu o săptămână.
”Rezultatele nu vor descuraja ascensiunea neîndurătoare a partidului, de la o alegere electorală la alta, până la stadiul de mișcare națională”, a spus Marine Le Pen duminică după ce exit-poll-urile au indicat că partidul său a pierdut.
Premierul socialist francez Manuel Valls și fostul președinte conservator Nicholas Sarkozy au cerut ca eșecul Fontului Național la alegerile regionale să nu fie primit cu triumfalism, mai ales că acest scrutin a evidențiat popularitatea în creștere a extremei drepte, transmite AFP.
„Nicio ușurare, niciun triumfalism în această seară (…) Pericolul extremei drepte nu a fost înlăturat, mai este mult până acolo”, a spus premierul francez după aflarea rezultatelor sondajelor.
Prezența la urne era de 58,50% la ora 19.00 , cu 10 puncte procentuale peste cea din primul tur.