Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu, care nu mai jucase la simplu de doi ani, a învins-o pe jucătoarea americană Katrina Scott, cu 7-6 (8/6), 6-1, vineri, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal al turneului WTA 1.000 de la Guadalajara (Mexic), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari.
Niculescu (35 ani) a avut nevoie de o oră şi 33 de minute pentru a trece de Scott (19 ani, 307 WTA).
Românca nu mai jucase o partidă de simplu din septembrie 2021, din calificări de la Nur-Sultan (Kazahstan).
În turul secund preliminar, Niculescu o va înfrunta pe principala favorită a calificărilor, americanca Ann Li (23 ani, 156 WTA). Monica a câştigat singurul meci direct cu Li, în 2018, în primul tur la Indian Wells, cu 6-3, 6-0.