Ştirea conform căreia George Maior a fost chemat de urgenţă în ţară ne face să ne gîndim dacă nu cumva se încearcă repetarea situaţiei din februarie 2012, cînd Emil Boc a demisionat şi, în locul lui, a fost desemnat Mihai Răzvan Ungureanu, care era Şeful SIE! Atunci mai erau 10 luni pînă la alegeri, acum mai sînt 13 luni.
Demisia de acum a lui Victor Ponta seamănă ca două picături de apă cu demisia lui Emil Boc din 6 februarie 2012, chiar şi aceleaşi personaje de atunci sînt acum în centrul atenţiei:
– în 2012, scandalul Raed Arafat a scos lumea în stradă. Şi acum, lumea a ieşit în stradă, iar cazul „Colectiv” are legătură cu ISU, aflat în subordinea lui Raed Arafat.
– în 2012, UNPR-ul condus de Gabriel Oprea făcea parte din guvern, aşa cum face parte şi acum.
– în 2012, cel care a fost numit premier interimar a fost Cătălin Predoiu, iar acum acelaşi personaj este premierul din umbră al Opoziţiei.
Aşadar, memoria evenimentelor ne ajută să înţelegem un lucru îngrijorător: deşi cauzele care duc la nemulţumirea populaţiei, la ieşirea în stradă a oamenilor, duc la aceleaşi consecinţe şi la perpetuarea aceloraşi personaje în toate jocurile politice!
Acum, cînd demisia lui Victor Ponta a devenit o realitate, constatăm că, deşi încă de acum un an era previzibilă, aproape toţi actorii politici sînt luaţi prin surprindere! PNL, de pildă, dacă n-ar fi epuizat varianta moţiunii de cenzură din această sesiune parlamentară, ar fi putut s-o introducă acum cu şanse mult mai mari de izbîndă. Le va fi foarte greu acum să încropească o majoritate parlamentară pentru a-şi trece propriul guvern, astfel încît trebuie să găsească o altă soluţie. Pe fondul demisiei lui Ponta la presiunea străzii, PNL nu mai poate să apeleze la Gabriel Oprea decît dacă vrea să se sinucidă politic, căci el a adunat o imensă nemulţumire din cele două evenimente din ultima lună: moartea poliţistului din coloana sa oficială şi moartea tinerilor de la „Colectiv”.
Dar, fără UNPR, îi va fi foarte greu PNL-ului să-şi facă propriul guvern, adică acel „Guvern al meu”, dorit şi de Iohannis! Cu alte cuvinte, preşedintele trebuie să găsească o altă soluţie, cu un alt premier, care să reuşească să obţină voturile PSD. Nu sînt prea multe variante, astfel încît, calculele logice duc spre George Maior!
Dacă ne amintim, în urmă cu un an, George Maior era propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru, în cazul în care Victor Ponta devenea preşedintele ţării, deci are de facto susţinerea celui mai mare partid. El este o variantă agreată de americani şi, implicit, de Klaus Iohannis. Fiind ani de zile şeful SRI, se poate invoca şi o oarecare independenţă a sa faţă de partide, căci statutul anterior îl obliga la această formală imparţialitate.
Orice altă variantă stă pe muchie de cuţit, căci – nu am nici o îndoială – PSD nu se va retrage în propria cochilie, lăsîndu-i pe liberali să facă orice vor, ci îşi vor juca rolul de cel mai important partid din Parlament, ştiind că orice variantă depinde de voturile lui. Cu alte cuvinte, deşi guvernul PSD a demisionat, orice aranjament se va face tot între aceste partide, PNL şi PSD, tot cu oamenii lor, tot conform cu interesele acestora.
Personal, varianta „George Maior – Prim ministru” mă înfricoşează. O revenire în prim-planul vieţii politice a unui fost şef al serviciilor secrete (deşi, din umbră, ele sînt totdeauna prezente la vîrf) nu face altceva decît să confirme faptul că noi, oamenii simpli, nu contăm în aceste combinaţii.
Nevoia societăţii ar cere acum alegeri anticipate, o schimbare radicală, de care însă nu vom avea parte pentru că actuala clasă politică are un singur scop: propriile sale interese de a prelua sau de a rămîne la butoanele puterii. Aici intervin jocurile de culise, iar aici chiar cei din serviciile secrete sînt adevăraţii profesionişti. Că va fi George Maior sau altcineva din afara partidelor aproape nu mai contează, căci jocurile politice subterane vor fi coordonate din aceleaşi birouri care au decis în 2012 numirea ca premier a lui Mihai Răzvan Ungureanu, fost şef al SIE!
La capătul demisiei guvernului Ponta, se cuvin, totuşi, cîteva precizări, de care ar trebui să ţină cont orice alt guvern. Cînd tensiunea generată de un eveniment sensibil pentru societate creşte, măsurile rapide pentru detensionare sînt fundamentale. Dacă Gabriel Oprea şi-ar fi dat demisia după accidentul poliţistului, alta era acum situaţia guvernului. Dacă Piedone şi acelaşi Gabriel Oprea şi-ar fi dat demisia după incendiul de la „Colectiv”, alta era acum situaţia guvernului. Politicienii nu ştiu „teoria buboiului”, care spune că durerea dispare atunci cînd, prin incizie, acesta este înlăturat! Ei au preferat să-l păstreze şi acum singura variantă a fost operaţia de extirpare forţată.
Şi, pentru a reveni la coincidenţele cu care am început această analiză, se mai verifică acum o vorbă din bătrîni: „cine sapă groapa altuia cade singur în ea”! Ponta pleacă acum din funcţia de prim-ministru exact aşa cum a plecat Emil Boc în 2012. Abia acum îşi va da seama că soarta lui nu a fost decisă de evenimentele tragice din ultima vreme, ci cu mult timp înainte, cînd, din orgoliu nemăsurat, a fost de acord să rupă alianţa USL.
Cartoful fierbinte se află acum în mîinile lui Klaus Iohannis. Baletul s-a încheiat şi, abia din acest moment, începe cu adevărat mandatul său de preşedinte. Deciziile sale de acum îi vor stabili şi dumnealui şi nouă destinul pe termen lung.
P.S. Atenţie la acţiunile Binomului în perioada imediat următoare!
