Cum a fost posibil? Explozie într-o locuință neracordată la gaz

Persoanele rănite, un tânăr în vârstă de 29 de ani şi două femei, cu vârste de 41, respectiv 64 de ani, au fost transportate la spital, cu arsuri la nivelul feţei şi membrelor.

De B C
Cum a fost posibil? Explozie într-o locuință neracordată la gaz

Persoanele rănite, un tânăr în vârstă de 29 de ani şi două femei, cu vârste de 41, respectiv 64 de ani, au fost transportate la spital, cu arsuri la nivelul feţei şi membrelor.

Un tânăr de 29 de ani şi două femei, cu vârste de 41, respectiv 64 de ani, au fost transportaţi la spital, cu arsuri la nivelul feţei şi membrelor, în urma unei explozii care s-a produs în casa lor situată în municipiul Giurgiu, deşi locuinţa nu era racordată la reţeaua de gaze, iar butelia era închisă.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe strada Soarelui, din municipiul Giurgiu în urma producerii unei explozii. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două SAJ. Salvatorii ajunşi la faţa locului au constatat că trei persoane au suferit arsuri în urma unei explozii care nu a fost urmată de un incendiu, iar locuinţa nu era racordată la reţeaua de gaze, butelia folosită în casa respectivă fiind găsită închisă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de ISU Giurgiu.

La acest caz a fost solicitată şi prezenţa unei echipe de la furnizorul de gaze pentru a efectua verificări, deoarece locuinţa vecină era racordată la reţea. În urma măsurătorilor efectuate, valorile de detecţie au fost normale.

Persoanele rănite, un tânăr în vârstă de 29 de ani şi două femei, cu vârste de 41, respectiv 64 de ani, au fost transportate la spital, cu arsuri la nivelul feţei şi membrelor.

În urma exploziei, au fost afectate două camere şi holul locuinţei.

Potrivit pompierilor, cel mai probabil, explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, în momentul în care una dintre persoanele rănite a pornit aerul condiţionat.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Daca a controlat cu chibritul o butelie insemna
    ca vecinu-tu era atat de periculos prost incat cintrola nivelul benzinii in rezervot tot vcu chibritul (ca-i intuneric in gaura) !
    Controlul se face cu un amestec de apa si sapun …BULBUCII indica pierderile !
    :D

    (atentie la 7 decembrie … surpriza e deja pusa ! unde trebuie!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.