Jannik Sinner a obţinut o victorie uriaşă în faţa sârbului Novak Djokovic, vineri, la Australian Open, la capătul unui meci „foarte, foarte greu”, pe care l-a aşteptat „cu nerăbdare” şi care i-a adus tânărului tenisman italian calificarea în prima sa finală de Mare Şlem.
„A fost un meci foarte, foarte greu. Am început foarte bine”, i-a spus Sinner lui Jim Courier în interviu său de pe teren, la finalul jocului.
„Timp de două seturi, am realizat că el nu se simţea atât de bine pe teren, aşa că am încercat să continui să forţez.
Apoi, în setul al treilea am avut o minge de meci şi am ratat forehand-ul, dar acesta este tenisul. Am încercat să fiu pregătit şi pentru următorul set, pe care l-am început foarte bine. Şi, evident, atmosfera a fost excelentă pentru a juca aici”, a adăugat el.
„Aşteptam cu nerăbdare acest meci. Întotdeauna este frumos să ai acest tip de jucător de la care poţi învăţa. Am pierdut (cu Djokovic) anul trecut în semifinale la Wimbledon şi cred aşadar că am învăţat mult din asta. Totul face parte din proces”, a mai spus Italianul.
Victorie uriaşă în fața lui Djokovic. Sinner pune capăt celor 33 de victorii consecutive
Sinner (22 ani), ocupantul locului al patrulea în clasamentul ATP, s-a impus în patru seturi, 6-1, 6-2, 6-7 (6/8), 6-3, după trei ore şi 22 de minute de joc în faţa lui Djokovic.
Numărul mondial a pus capăt seriei de 33 de victorii consecutive a sârbului la Australian Open.
Jannik Sinner va disputa duminică prima finală majoră din cariera sa, împotriva câştigătorului meciului dintre rusul Daniil Medvedev (nr. 3) şi germanul Alexander Zverev (nr. 6).
În schimb, Novak Djokovic (36 de ani) a încheiat o serie incredibilă de victorii la Melbourne Park, unde nu mai pierduse din 2018.
El îşi vede totodată spulberat visul de a cucerit al 25-lea său trofeu de Grand Slam şi a îmbunătăţi recordul pe care îl împarte în prezent cu legenda tenisului australian Margaret Court, pe care l-a egalat în septembrie 2023, după succesul său de la US Open.
Nimeni nu ajunge sus dacă nu e din trib sau e lăsat. Tot tenisul, cel puțin top100, e aranjat. Desigur trebuie să le ai cu paleta ca lumea să nu se prindă. Auzi tu, după 33 de victorii.
culmea,pariurile au fost pro-Sinner,mai bine cotat la pariori
Ai devoalat și această conspirație dar nu ne-ai zis cine e spatele ei : reptilienii , useristii, Soros sau lgbtistii ?