Cei doi patroni de la firma Golden Ideas Fireworks Artists SRL, responsabilă cu efectele pirotehnice de la clubul Colectiv, Daniela Niță și Cristian Niță, vor fi plasaţi la domiciliu. Aceeaşi măsură a fost decisă şi pentru să fie plasați în arest la domiciliu.
Este decizia Tribunalul București, care a admis, marți, o contestație a celor trei față de decizia Judecătoriei sectorului 4 din 8 noiembrie, prin care s-a dispus arestarea lor preventivă.
Decizia este definitivă, cei trei urmând să fie eliberați din arestul Poliției Capitalei.
Potrivit procurorilor de la Parchetul General, Daniela Niță, administrator și acționar majoritar al firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, și Cristian Niță (director) sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri; iar Viorel Zaharia (pirotehnist) este acuzat de ucidere din culpă.