Într-o scurtă conferință de presă, șeful Pentagonului, Ashton Carter, a declarat că așteaptă contribuția aliaților în Afganista. Această declație vine la puțin timp de la anunțarea amânării retragerii trupelor americane din Afganistan.
„Ne așteptăm ca angajamentul american să determine angajamentul altor membri ai coaliției NATO în Afganistan. (…) Am demarat deja consultări cu principalii noștri aliați ca să ne asigurăm de continuarea sprijinului lor pentru această misiune”, a declarat Ashton Carter, potrivit Agerpres.
Secretatul general al NATO a declarat că “în săptămânile care vor urma”, Alianța va lua “decizii cheie” privind operațiunea “Resolute Support”, operațiune condusă de NATO în Afganistan.
Dintre cei 12.500 de soldați prezenți la această misiune în America, 10.000 sunt americani.