Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că, în situația în care președintele Klaus Iohannis va invita PSD la consultări la Palatul Cotroceni, pesediștii vor onora invitația, inclusiv dacă subiectul discuțiilor va viza schimbarea premierului.
„Orice invitație care va veni din partea președintelui României la PSD, va fi onorată de noi. Orice invitație, pe orice temă”, a declarat Dragnea, duminică, la finalul lucrărilor Congresului extraordinar al PSD.
Întrebat dacă va onora inclusiv invitaţii pe tema schimbării premierului Victor Ponta, Dragnea a spus că PSD „nu îşi permite să refuze” nicio invitaţie la dialog.
„Preşedintele României, ales de peste şase milioane de români, dacă va face o invitaţie la PSD, această invitaţie va fi onorată pentru orice fel de discuţie. Noi nu ne permitem să refuzăm o invitaţie la dialog. Eu fac invitaţie la dialog de aproape o lună de zile. Bineînţeles că participăm la orice fel de discuţie”, a spus Dragnea
Liviu Dragnea a precizat, totodată, că „PSD nu poate să facă președintelui o invitație” la discuții.
„În mod normal, civilizat este ca de acolo (Palatul Cotroceni — n.r.) să vină invitațiile. Mai mult decât invitațiile publice, chiar nu am ce să fac”, a spus liderul PSD.