
Mass-media americane l-au identificat pe Ryan Wesley Routh drept autor al tentativei prezumtive de asasinat asupra lui Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, scrie luni AFP, care precizează că l-a intervievat pe Routh în 2022 la Kiev, unde acesta se deplasase în sprijinul ucrainenilor.
Un bărbat înarmat a încercat să îl asasineze pe candidatul prezidenţial republican Donald Trump duminică pe terenul de golf al acestuia din Palm Beach, Florida, au anunţat autorităţile, scrie şi Reuters. CNN, Fox News şi The New York Times, citând responsabili din agenţiile de securitate cărora le păstrează anonimatul, l-au identificat pe suspect în persoana lui Ryan Wesley Routh, în vârstă de 58 de ani, din Hawaii.
Potrivit media americane, Routh a fost arestat după ce agenţi ai serviciilor secrete americane ‘au deschis focul asupra unui bărbat înarmat’ cu o puşcă de tip AK-47 în apropierea terenului de golf al lui Trump, unde fostul preşedinte se afla duminică.
Suspectul a scăpat mai întâi în nişte arbuşti, unde s-a ascuns, apoi a fugit cu o maşină neagră, după care a fost prins de autorităţi.
Posturile CNN şi CBS, citate de AFP, au relatat că Routh este un constructor independent de locuinţe în Hawaii, are un cazier judiciar întins pe câteva decenii şi publică regulat articole pe teme de politică şi actualitate, criticându-l uneori pe Trump.
Routh a fost un susţinător vehement al Ucrainei după invazia rusă.
‘Sunt pregătit să iau avionul spre Cracovia şi să mă duc la frontiera cu Ucraina ca să mă înrolez voluntar, să mă bat şi să mor … Pot fi eu exemplul că trebuie să câştigăm?’, a scris el într-o postare pe Twitter (platforma devenită ulterior X) în martie 2022.
AFP precizează că i-a luat un interviu lui Routh la Kiev la sfârşitul lui aprilie 2022, pe când americanul participa la o manifestaţie de sprijin pentru ucrainenii blocaţi în oraşul portuar Mariupol.
‘Putin este un terorist şi trebuie terminat cu el. Avem nevoie, deci, ca toată lumea, din întreaga lume, să se oprească din ce face şi să vină aici acum’, a declarat el atunci pentru AFP.
Potrivit Reuters, New York Times a scris că l-a intervievat pe Routh în 2023 pentru un articol despre americani care s-au oferit voluntari pentru a susţine efortul de război al Ucrainei. Routh a spus pentru NYT că fusese în Ucraina, petrecuse câteva luni acolo în 2022 şi încerca să recruteze soldaţi afgani, care fugiseră de talibani, pentru a lupta în Ucraina.
SUA susţin ferm Ucraina în războiul cu Rusia. Preşedintele Joe Biden va fi succedat în ianuarie fie de vicepreşedinta sa, Kamala Harris, care a indicat că îi va continua politica de sprijin pentru Ucraina, fie de Donald Trump, care, în dezbaterea cu contracandidata sa, a evitat să răspundă dacă doreşte victoria Kievului.
nu constatam peste ani, ca a fost o facatura pentru a-l vedea pe Trump castigator. I-a trecut glontul prin ureche, fara sa ii afecteze macar obrazul, armurierii pot spune mai multe…
să mă gândesc la ce-ar fi fost dacă un fan al lu’ Putin, plimbat pe la Moscova, lua 🐫 la 🎯, măR😜g …
● mElena PoMpa 1 – 🌈Ba ●
Alcoolizatu ăsta l-ar fi împuscat daca nu-i tremură mâna pe Eu am 62 dar par cu vreo zece ani mai tânăr că arătarea asta.Pare lobotomizat și probabil că este.Cu Johnny Plimbarețu.
Si ce substante inghitise inainte sa se culce inarmat pe acolo? Adica cu AK 47 voia sa atenteze? Cu acea arma putea, cel mult, sa se „dueleze”cu agentii de securitate. La un asmenea atentat vorbim de arma cu luneta.
Adica lui Tramp i se spune sa fie atent. Deocamdata CIA nu a luat o decizie definitiva, depinde de el.
Numele lui, dar mai ales fata denota ca este Khazar.
Ce lume tampita in UE si America. Cum zice ala din Rahova , „chiar nu bunghesc”.
Bine ca nu este doamne-fereste vreun extremist.
esec 🎯
vor mai fi si alte dati !
multumim GoPRO ptr ca ati integrat AI si a alertat baietii din bucatarie si asa a scapat actorul VAX-ALBINA din Singur Acasa II .. ratoiul Donald Trump
Se cunoaste ca, drogurile fac ravagii in SUA printre americani de toate varstele si mediile sociale, si, daca Trump incearca sa stavileasca degringolada Americii si decaderea fizica a americanilor ctitori de Tara si Natiune, leaderul republican este vanat, haituit, amenintat de veneticii infractori minoritari vanzatori de droguri. Femeia asta Kamala cu moaca de spalatoare de geamuri si podele…
Ha, ha! Uitațâ-vă-ț’ la fața lui! Aista -klar- să-nscrie în tiparu’ di fan al dimocrațâluor…
Il chinuie rau de tot si asta se vede pe fatza lui, nedreptatatile din Ukraina, lipsa democratiei din Rusia si pericolul iminent la care statele din Europa de Est sunt expuse barbarilor mongoli! Slava US !
Bătălia occidentului pe Ucraina e dovada limpede a faptului ca Rusia trebuie sa rezolve problema ucrana încă din 2014, prin orice mijloace….Daca Rusia mai întârzia câțiva ani se trezea cu Baze militare Americane la Sevastopol și Harkov…..Asta era visul dezmocracilor din Romania mai ales. Dar și al Franței și Germaniei care au împins UE la Est sub protecția Armatei Americane, creindu – si o piata de desfacere enorma pentru vechiturile lor dar și pentru corporațiile care își dădeau duhul fara această enorma piata de desfacere…Ce bafta era pe ei daca Rusia mai dormea vrea 5 ani îmbătată de succesul in Occident al Oligarhilor și prostituatelor din Rusia.
De reZultat DELABRAnT al unei imense cantități de gulgute UrCrace PERNICIOASE, înghițite pofticios !
Pe nemestecate, măR🤣g …
● guitZă ot MarMita, ReZitZa unT BăZcăutZi ●
Asta-i campania de intimidare a candidatei Stormy Harris ? Din seria eterna: „Daca tot i-au bataie, macar sa inving” !