Actorul american de origine română Sebastian Stan a aflat că este nominalizat la Oscar în timp ce era în Capitala României.
Celebrul actor a venit în România deoarece se pregăteşte pentru filmările unui lungmetraj românesc în care va juca, regizat de Cristian Mungiu.
„Sebastian a venit în România pentru nişte repetiţii. Suntem într-o etapă de pregătire. Era important să ne vedem pentru nişte probe de costum şi repetiţii. Am fost împreună când am primit vestea că este nominalizat la Oscar. Ca să nu aibă prea multe emoţii, am convenit că vom lucra în acea zi şi, în timpul repetiţiilor, am primit eu un mesaj că a fost nominalizat. Mi-a făcut plăcere să-i dau vestea”, a declarat Cristian Mungiu, citat de Observator.
„L-am întrebat dacă îi permite timpul, i-am dat scenariul, i-a plăcut, ne-am întâlnit şi am decis că vom lucra împreună. Ne cunoaştem de multă vreme. El a venit la New York când pregăteam eu un alt film şi am convenit să rămânem în legătură pentru a găsi un proiect să lucrăm împreună”, a adăugat Mungiu.
Într-un interviu recent, Sebastian Stan declara că abia aşteaptă să intre în rolul pe care îl are în filmul regizat de Cristian Mungiu, intitulat „Fjord”. „Am încercat să găsesc un proiect care să mă aducă înapoi în România şi să exploatez acea istorie personală pe care o am. Sunt încântat să lucrez cu Cristian Mungiu şi sper ca totul să se încheie cu bine”, a spus actorul.
În România a ajuns şi partenera din film a superstarului, actriţa norvegiană Renate Reinsve.
Actorul de origine română Sebastian Stan a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru filmul The Apprentice, în care îl joacă pe Donald Trump la începutul carierei sale în afaceri.
David Popovici s-a fotografiat cu Sebastian Stan.
Români valoroşi. David Popovici s-a întâlnit cu Sebastian Stan
Sebastian,romanul nostru.Si cei 3 de sus,dar si tu sunteti buimaci.Ce treaba are Johanis ba? Cei de sus se mandresc cu guru-kuru-apa cu suflet si 5 G. Ai vrut sa pari interesant ,dar ca un ruman veritabil ai dat cu mucii-n fasole.Asa de-a drecu ce esti. Pardon,prostalan. Data viitoare vina cu un argument solid si nu incrimina ce nu pricepi,ok?