La restaurantul din Reghin, unde în weekend a avut loc Balul Însuraților, au fost descoperite mai multe deficiențe din cauza cărora 30 de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a anunțat luni că a dispus sancționarea doamnei comisar șef adjunct de la Mureș.
Aceasta a fost mutată în alt județ.
Cristian Popescu Piedone dă asigurări că nu poate fi întors din drum… ”Nu mă interesează intervenții, oricine ar interveni, indiferent de ce structura, că e organ politic„
”Noi suntem aici nu slujbași ai unor partide, suntem primii care veghem asupra consumatorilor”, a continuat Piedone.
(…) S-a terminat epoca două felii de parizer stricat, s-a terminat epoca cu controale ‘hai să vedem de ce verdeața e din Belgia și nu e de la producător. Mergem constant și pe acest subiect, dar nu îl punem ca prioritate. Ați văzut că în ultima vreme tot ce înseamnă protecția consumatorului se întâmpla pe alimentație publică.
Acolo e senzația.
Sunt și cazuri, cum a fost cazul de la Reghin. Acel comisar, care e comisar adjunct șef (…) Dar și aici e altă problemă: acești comisari șefi sunt pe aceeași pășune de zeci de ani de zile și se pare că pentru unii sunt mumă și pentru alții sunt ciuma pe acel teritoriu.
Cu privire la județul Mureș, la Reghin, doamna comisar șef nu poate să îmi spună mie că, dacă e pe județ de vreo șase ani, la unul dintre cele mai mari restaurante care poate organiza evenimente, să nu îmi spună mie că nu a trecut în control pe acolo„, a spus Piedone la o conferință de presă.
Conform unui comunicat al ANPC, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, a dispus în weekend acțiuni de control în Mureș și Bistrița.
Ce rau e piedone, sanctioneaza amarata aia care nu a indraznit sa faca control la mafia psd gluga si tuta lui. Catarata de tatucul de la ferma de porci la scoala de informații inainte sa il prinda ani pe borfasul de tac su.