Debutul lui Chivu ca antrenor la Parma

Cristian Chivu (44 ani), numit marți la conducerea echipei Parma, se află la prima sa experiență ca antrenor principal la nivel de seniori, după ce a pregătit

De B C
Debutul lui Chivu ca antrenor la Parma

Cristian Chivu (44 ani), numit marți la conducerea echipei Parma, se află la prima sa experiență ca antrenor principal la nivel de seniori, după ce a pregătit

Antrenorul Cristian Chivu a debutat cu o victorie pe banca tehnică a echipei Parma, care a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formația Bologna, sâmbătă, într-un meci din etapa a 26-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Gazdele au deschis scorul prin francezul Ange-Yoan Bonny, care a transformat un penalty în minutul 37.

Parma și-a majorat avantajul în repriza secundă (79), prin suedezul Simon Sohm, după un asist al românului Dennis Man, introdus în joc în minutul 65.

Celălalt jucător român din lotul Parmei, Valentin Mihăilă, în continuare accidentat, nu a figurat pe lista jucătorilor echipei gazdă.

În urma acestui succes, Parma a părăsit ‘zona roșie’ a clasamentului și a urcat provizoriu pe locul 16, cu 23 de puncte, în timp ce Bologna a rămas pe locul 8, cu 41 puncte.

Cristian Chivu (44 ani), numit marți la conducerea echipei Parma, se află la prima sa experiență ca antrenor principal la nivel de seniori, după ce a pregătit anterior echipa Primavera a clubului Inter Milano.

Într-un alt meci disputat sâmbătă în Serie A, echipa Venezia (locul 19), cu portarul român Ionuț Radu între buturi, a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu formația Lazio Roma (locul 4).

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Ma bucur pentru el, pentru romanul meu, pentru rezultat, pentru primul sau meci ca manager la o echipa de mijloc. Dar…echipa a jucat groaznic Au avut Noroc. Atat! O spun si statisticile. A fost groaznic pentru Parma. Chivu trebuie sa schimbe mult la echipa si sa intareasca posturile. Din pacate investitorii nu au posibilitatea. Pentru Chivu, va fi un plus in CV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.