Poliţiştii vasluieni efectuează, duminică, 80 de percheziţii în Bârlad şi Murgeni, dar şi în mai multe comune limitrofe, la persoane bănuite de furt de energie electrică.
Perchezițiile vizează peste 40 de persoane care ar fi făcut modificări în contoarele de înregistrare a consumului de energie electrică cu scopul de a plăti facturi mai mici la curent.
”Cele peste 40 de persoane sunt bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice privind energia electrică şi gazele naturale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la 400.000 de lei”, a declarat, duminică, Loredana David, de la IPJ Vaslui.
Furtul de curent din reţele de distribuţie a fost reclamat de furnizorul de energie electrică.