Elon Musk îl critică pe Trump: „Am fost dezamăgit”

Multimiliardarul american Elon Musk, care s-a retras recent din misiunea sa de reducere a cheltuielilor bugetare, a criticat ‘marea și frumoasa lege’ bugetară

De B C
Elon Musk îl critică pe Trump: „Am fost dezamăgit”

Multimiliardarul american Elon Musk, care s-a retras recent din misiunea sa de reducere a cheltuielilor bugetare, a criticat ‘marea și frumoasa lege’ bugetară

Multimiliardarul american Elon Musk, care s-a retras recent din misiunea sa de reducere a cheltuielilor bugetare, a criticat ‘marea și frumoasa lege’ bugetară propusă de aliatul său Donald Trump, denunțând creșterea deficitului public pe care îl va genera aceasta.

‘Am fost dezamăgit să văd acest proiect de lege de cheltuieli masive – sincer – care majorează deficitul bugetar’, a declarat cel mai bogat om de pe planetă într-un interviu pentru canalul CBS News, un fragment din care a fost difuzat marți seara.

‘Marea și frumoasa lege’, cum a fost denumită ea de Donald Trump, este în curs de examinare în Congres și are drept obiectiv punerea în aplicare a unora dintre cele mai importante promisiuni de campanie ale republicanului, precum prelungirea giganticelor sale ‘credite fiscale Trump’, adoptate în timpul primului său mandat și care expiră la sfârșitul anului.

Potrivit analizei unei agenții parlamentare nepartizane, textul așa cum se prezintă acum va genera o creștere a deficitului federal cu 3.800 de miliarde de dolari în cursul deceniului ce urmează.

‘Cred că o lege poate fi mare sau poate fi frumoasă. Însă eu nu știu dacă ea poate fi ambele’, a declarat Elon Musk în interviul său pentru CNS News ce va fi difuzat în integralitate duminică.

Într-un alt interviu pentru Washington Post publicat marți, patronul Tesla și SpaceX a revenit de asemenea asupra trecerii sale pe la Washington și misiunii sale în comisia DOGE, însărcinată de Trump să reducă cheltuielile statului.

‘Birocrația federală este mult mai rea decât credeam’, a declarat el. ‘Știam că sunt probleme, însă acesta este cu adevărat un parcurs de combatant să încerci să ameliorezi lucrurile la Washington’, a adăugat Musk.

Omul de afaceri de origine sud-africană era foarte prezent în timpul primelor săptămâni ale celei de-a doua președinții a lui Trump, înainte de a anunța la sfârșitul lui aprilie că se retrage pentru a se ocupa mai mult de companiile sale, în special de Tesla.

El a recunoscut la începutul lui mai că DOGE nu și-a atins complet obiectivele inițiale, în pofida destituirii a mii de funcționari și dizolvării sau reducerii la minim a mai multor agenții publice.

În interviul pentru Washington Post, Elon Musk a declarat că el își va continua activitatea cu DOGE, dar că se va concentra mai degrabă asupra îmbunătățirii sistemelor informatice ale statului federal decât pe reducerea de personal.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.