Consultant economic: „Comisia Europeană ne-a arătat un cartonaș galben”

O eventuală suspendare a fondurilor europene va însemna un vot de blam pentru guvernarea de la București, fapt care ar crește și mai mult îngrijorările investitorilor în privința României și, totodată, ar putea determina o accentuare a imaginii negative, susține consultantul economic Adrian Negrescu.

‘Comisia Europeană ne-a arătat un cartonaș galben, dar este posibil să ne dea un cartonaș roșu din perspectivă economică. Pe de o parte, un cartonaș roșu, adică o suspendare a fondurilor pentru România, ar însemna să suspendăm majoritatea investițiilor din acest an. Peste 90% din investițiile statului asumate pe Legea bugetului sunt asociate fondurilor europene. Altfel spus, toate șantierele de autostrăzi, de reparații, de investiții, pe care statul le-a început ar trebui stopate sau finanțate din împrumuturi pe care statul să le facă la dobânzi de 7-8%, ceea ce ar fi o misiune aproape imposibilă. Pe de altă parte, o suspendare a fondurilor europene va însemna un vot de blam pentru guvernarea de la București, fapt care ar crește și mai mult îngrijorările investitorilor în privința României și, totodată, ar putea determina o accentuare a imaginii negative. În august, agenția Fitch urmează să confirme sau să downgradeze ratingul României, în funcție de măsurile financiare care vor fi luate, iar dacă vom ajunge la junk, dincolo de un exod masiv al investitorilor din România, ne vom trezi într-o criză economică de proporții’, a declarat Adrian Negrescu.

Potrivit acestuia, România trebuie să vină cu un pachet concret de măsuri fiscale, măsuri economice, menite să rezolve problema deficitului bugetar.

‘Nu ne aflăm într-o apocalipsă economică. Economia privată supraviețuiește, problema este în sectorul public. Noi ar trebui să scădem cheltuielile în 6 luni de acum încolo, în fiecare lună, cu aproximativ un miliard de euro, ceea ce nu este o sumă uriașă, în condițiile în care noi împrumutam un miliard de euro în fiecare săptămână, în medie, pentru a susține statul român. Există soluții de reducere a cheltuielilor bugetare pentru a scădea acest deficit bugetar de la 9 la 7%. Creșterea taxelor va fi un element toxic pentru economie și ar echivala direct cu împingerea economiei spre recesiune’, a adăugat consultantul economic.

El a atras atenția că ‘rețeta economică pe care autoritățile o prepară în momentul de față s-ar putea dovedi toxică pentru economie’.

‘Din păcate, se pare că trecem de la vestita pizza promovată astăzi de președintele Nicușor Dan, pe care am consumat-o în exces, în ultimul an, în baza promoțiilor electorale, la o shaorma ‘cu de toate’ din punct de vedere fiscal-bugetar, cu tot felul de ingrediente nu foarte sănătoase pentru economia românească, de la creșteri de taxe, la majorări de accize, la tot felul de măsuri menite să salveze deficitul bugetar. Mi-e teamă însă că această rețetă economică pe care autoritățile o prepară în momentul de față s-ar putea dovedi toxică pentru economie, astfel încât această shaorma cu de toate din punct de vedere financiar-bugetar să ne dea o toxiinfecție financiară, încât să ne trimită la terapie intensivă. Știm foarte bine cine ne așteaptă acolo: ‘medicul” de serviciu de la FMI, cel care ne va supune unui tratament cu șocuri fiscale’, a subliniat sursa citată.

În opinia sa, există două soluții alternative la creșterea taxelor, taxarea inversă pe zona de TVA și extinderea programului de împrumuturi de la populație.

‘Una dintre acestea este taxarea inversă pe zona de TVA, mai ales în domeniile care au risc major de evaziune, care ar aduce 2-3 miliarde de euro la bugetul de stat. A doua măsură o reprezintă extinderea programului de împrumuturi de la populație prin oferirea titlurilor de stat sub o altă formă, mai simplă și mai ușor de înțeles de către populație – și care să fie disponibile oriunde, de la benzinărie, la hipermarket, în orice loc public în care să cumperi titluri mai simplu, în așa fel încât să ajuți statul român și să beneficiezi bineînțeles de o dobândă foarte bună. Există soluții financiare ‘outside the box” pentru a rezolva problema celor 30 miliarde de lei pe care trebuie să îi economisim pentru a ne încadra în ținta de deficit. Mai sunt soluții vehiculate de mediul de afaceri, precum un mecanism de vânzare a datoriilor pe care companiile le au la bugetul de stat, de 23 miliarde de lei, un mecanism de factoring, prin care se poate recupera cel puțin jumătate din acești bani, dincolo de listările la bursă ale companiilor de stat și vânzările activelor care nu sunt esențiale pentru sistemul public în țara noastră’, a mai spus Adrian Negrescu.

Potrivit acestuia, o altă soluție pentru a asigura lichiditatea este ‘realizarea unui acord de tip Viena, ca la precedenta criză, cu băncile mamă, care să ne pună la dispoziție o linie de finanțare la o dobândă mai bună și să evităm astfel să stăm după creșterea taxelor’.

‘Soluții există, mă tem însă că nu are cine să le aplice, nu există voința și expertiza necesară. Aș vrea să văd că vom umbla și pe partea de fiscalitate, pentru a stimula intrarea fondurilor de investiții în România, pentru a atrage capitalul străin și pentru a promova o soluție alternativă la finanțarea bancară. Instituții precum Fondul Proprietatea ar trebui să se afle în prim-plan în susținerea firmelor românești și pentru asta ai nevoie de legislație favorabilă investițiilor, nu de creșteri de taxe din pix’, a mai spus consultantul economic.

Comisia Europeană a publicat miercuri Pachetul de Primăvară al Semestrului European, prin care sunt analizate evoluțiile economice și sociale din statele membre. Potrivit documentului, creșterea cheltuielilor nete ale României este cu mult peste plafonul stabilit de traiectoria sa corectivă, prezentând riscuri clare pentru corectarea deficitului său excesiv până în 2030. În consecință, Comisia Europeană recomandă Consiliului să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea dezechilibrului.

‘Comisia a ajuns la concluzia că România se confruntă cu dezechilibre macroeconomice excesive. Vulnerabilitățile au crescut pe măsură ce deficitul fiscal și cel de cont curent ale României s-au agravat, iar competitivitatea costurilor s-a deteriorat în 2024. Deficitul public ridicat a crescut în 2024. Creșterea continuă a deficitului public, în special majorările salariilor și pensiilor din sectorul public, a majorat consumul privat și deficitul deja mare al contului curent’, se arată în analiza Executivului comunitar.

În aceste condiții, Bruxelles-ul recomandă o înăsprire considerabilă a politicii fiscale pentru a menține cheltuielile nete în limitele traiectoriei corective din cadrul Procedurii de Deficit Excesiv și pentru a consolida poziția externă.

Recomanda [votes_up id=852867]

14 Comentarii

  1. @vasile – 8 ore sunt platite, 8 ore muncesc! Nici un minut peste! Dar voi patronii vreti sclavageala, ca in bancul ala cu patronul care le arata angajatilor noul mercedes si le spune: ,,daca si la anul veti munci peste proGram, o sa-mi iau ultimul ferrari!” ‘rati ai dracu de stapani de sclavi!

  2. Oare de ce nu se discuta cauza principala?
    Deficitul a crescut in principal datorita cresterii cheltuielilor militare, de la 1% din PIB la 2.5% din PIB, adica (la gradul mediu multianual romanesc de colectare a PIB la buget de 27%) cheltuielile militare au crescut de la 3.7% din buget, la 9.3% din buget.
    Am cerut noi romanii cresterea asta? Si atunci? Ei ne baga mingea in poarta cu mana si acum tot noua ne dau cartonas?

  3. Extremistii romani ,adevarate izvoare de inteligenta, dar stiu sa puna si faianta …asta are mai multe clase ca trenul

  4. MEDIUM DIGIT CU MUSTAR PENTRU VOI, TRADATORILOR, SANTAJATILOR, CRIMINALILOR, TICALOSILOR, ORDINARILOR! CU MUSSSTAR MULT !!!

  5. Ha, ha! Un popor di sclahi călări pi trotonete ce nu să mai puati guwerna sângur ș’ trăbă să li-arăte vătafii di la BruCShell cum să triacă pân glodu’ di pe uliță…

  6. Apropo, cine-i de vină că infracțiunea de subminare a economiei naționale (art. 165) a fost eliminată în 2012 din Codul Penal?
    Cumva politicienii și amicii lor afaceriști cu roiuri de muște pe căciuli?

  7. Corect ar fi ca cei care au gresit si au asdus tara in situatia actuala sa raspunda penal.Arestati imediat,judecati la urgenta si condamnati ani foarte multi de puscarie si confiscarea averilor !

  8. Justiția la pușcărie,de aici vin toate,e total coruptă.

  9. Cică 47.000 de firme românești figurează la 2.400 de adrese. Ăștia sunt mai tari ca moldovanii cu 10 bolentine în aceeași garsoniera! Huuo hoților!

    • Cât de …să fii, măi băiețaș, se vede treaba că ești un amploiat care rupe ușa la fix! Ce-i ciudat? Eu am 14 firme, toate la aceeași adresă, un imobil de 1.800 mp. Ți se pare că stau înghesuit?!

  10. Ce comisie europeană bă,tradatorule incompetent și hoț?
    Poporul român de rând e ucis cu zile de criminalii din țară.
    La pușcării toți, pentru genocid ca Ceaușeștii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.