Toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare susține președintele Nicușor Dan.
”Eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare”, a spus Dan, după ce a participat la Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii, organizat de Clubul Fermierilor Români.
Declarația președintelui surprinde, în condițiile în care surse politice arătau că partidele nu se prea înghesuie să intre la guvernare.
Din cauza măsurilor nepopulare pe care trebuie să le ia la Guvern, ei nu vor să-şi asume ministerele cu greutate şi nici pozitia de premier.
Nicușor Dan a subliniat că documentul realizat de reprezentanții partidelor cu privire la deficit nu reprezintă varianta finală și că acesta va fi negociat politic de către liderii formațiunilor politice împreună cu el.
”O să iasă și o să aveți pe surse fel de fel de informații din acest document tehnic produs de reprezentanții partidelor în această discuție pe deficit și pe buget. Nu este varianta finală, este un document de lucru care va fi negociat politic de către liderii partidelor și de către mine. (…) Nimic din ce veți afla pe surse nu este definitiv”, a spus președintele Nicușor Dan.
El a mai spus că luni se vor finaliza discuțiile.
”O să fie o discuție simultană cu discuția pe celelalte capitole de program, care urmează să fie finalizată luni. O să fie o lungă discuție luni după-amiază pe tot pachetul”, a explicat Nicușor Dan.
Întrebat dacă PSD a cerut funcția de premier, el a răspuns că ”niște sunt discuții tehnice”.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că toate scenariile sunt în continuare pe masă legate de componența viitorului guvern – de la premier PSD până la a merge în opoziție.
”Comisia constituită pe aceste măsuri fiscale cred că va ajunge la o concluzie și va prezenta decidenților politici diferite scenarii. Haideți să așteptăm concluziile celei mai importante comisii, până la urmă, și mai fac câteva precizări: nimic altceva din ceea ce înseamnă strategia PSD de acum încolo nu poate fi discutată până când nu ajungem la un acord pe aceste măsuri. Deci toate chestiunile care țin de miniștri, prim-miniștri, portofolii și așa mai departe nu se discută până când nu ajungem la un acord, ceea ce este și normal, pe aceste măsuri. Toate scenariile care se discută în aceste zile sau eventuale discuții care au fost date pe surse că au avut loc legate de configurații guvernamentale sunt false”, a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului.
El a fost întrebat dacă există un blocaj în negocierile cu celelalte partide cu privire la postul de premier și la persoana care va ocupa această funcție.
”Nu este niciun fel de blocaj. Nu s-a schimbat cu nimic față de ceea ce am anunțat în urmă cu o săptămână, chiar nu s-a schimbat absolut nimic. Noi și atunci am spus și astăzi vă spun același lucru. Pe noi ne interesează în primul rând lucrurile care țin de program de guvernare, de măsuri fiscale, de a proteja românii, de a vedea ce se dorește a se face în perioada următoare. Dacă și măsurile pe care noi le-am propus și măsurile celorlalte forțe politice, cu acele măsuri, ajungem la o concluzie, da, facem pașii următori. Evident că, în acest moment, în continuare, sunt toate scenariile pe masă. Dacă vorbesc în numele PSD, de la premier PSD până la a merge în opoziție. Dar vom discuta aceste lucruri dacă vom depăși primul pas, cel legat de măsuri economice și de un acord pe aceste măsuri”, a conchis acesta.
Ii trebue Nicushorului dichis / La Bucureshti, Viena shi Paris / De aceea CCR a legiuit / Sa jefuiasca inzecit / Nu cauta dreptatea domnilor / Dumitre pune mana pe topor !