Hotărârea Consiliului Local Miercurea Ciuc prin care s-a adoptat o petiție în care se solicită crearea unei regiuni administrative autonome, denumită ‘ținutul secuiesc’, a fost anulată definitiv de Curtea de Apel Târgu Mureș, care a respins recursul autorității locale și a menținut sentința magistraților Tribunalului Harghita, relatează AGERPRES.
Prefectul județului Harghita, Adrian Jean Andrei, a declarat că toate demersurile autorităților locale, care încalcă legile țării și Constituția României, vor fi atacate în instanță și consideră că în urma adoptării acestei hotărâri definitive de către Curtea de Apel Târgu Mureș există o practică judiciară și orice demers prin acte administrative de acest gen, respectiv hotărâri de consiliu local, va fi respins din start.Integral pe AGERPRES
Sursa: AGERPRES