Jurnalista Sorina Matei a rememorat momente cu Ion Iliescu, notând că i-a plăcut Iliescu că era ”un om simplu”.
”Realmente simplu. Fără fasoane. De când era la Cotroceni, venea acasă la prânz – să ia masa. Dacă îl apuca prânzul în Cotroceni – plătea masa. Separat.Din banii lui de președinte. Asta doar ca un mic exemplu. Nimeni nu a mai făcut așa ceva. De aici am plecat și am ajuns în 2024 la nesimțirea maximă a unui vremelnic șef de stat”, a scris jurnalista.
”Doamna Nina a fost iubirea vieții lui. I-a despărțit doar moartea. Pentru că doar moartea te poate separa de lumina ochilor tăi. S-au iubit de tineri până în ultima zi. Au fost realmente inseparabili. Yin si Yang în real life. Doamna Nina nu a clamat niciodată poziția de prima doamnă în stat.
Ion Iliescu citea mult, scria mult, comenta, era atent la tot, îmi explica acum peste 15 ani despre schimbările climatice – când nimeni nu discuta așa ceva, era pasionat de orice era nou, de trenduri internaționale, la peste 77 de ani, 80, 90 de ani avea o minte extrem de deschisă. Este și primul președinte al României care a rupt bariera comunicării clasice. Sorina, mi-am făcut blog. Ce să mai zici? Iliescu și-a făcut blog, am scris. După el și-au făcut toți.
La activitățile lui Ion Iliescu – de președinte și ulterior – l-am întâlnit pentru prima oară și pe Simion. Anticomunist convins. I-a scos fire albe. Și nouă odată cu Ion Iliescu. Așa că propaganda linșajului și a morții a USR poate să zică orice. Eu – noi care am fost acolo – știm adevărul. Ion Iliescu îl dispera pe Simion și invers. Simion nu poate fi niciodată legat de comunism, de ruși, de alte aberații și minciuni. El de tânăr voia ca Iliescu să dispară. Politic. De aceea tace acum. Din respect pentru moment și din a nu-și nega, oportunist, propria devenire. Ceea ce mi se pare corect.
Pentru noi toți – fie că recunoaștem , fie că nu – Ion Iliescu a însemnat ceva. Pentru unii mai mult, pentru alții mai puțin. Dar în noi toți „domnul Președinte” a lăsat o urmă.
Pentru mine a fost, este și va rămâne mereu omul de stat care a așezat România pe drumul corect, occidental. Și care s-a luptat pentru asta. A făcut CFSN, Adunarea Constituantă, cel mai mare partid politic din România, 2 Constituții, a adaptat legea statului român la opțiunile strategice ale României, s-a luptat cu extremismul, a conviețuit cu Coposu, s-a luptat cu Regele, s-a împăcat cu Regele, a luptat cu șobolăniile din PSD, cu capitalismul de cumetrie și în final el a rămas același. Simplu, senin, deschis și…neschimbat.
Stăteam cu toții în ușa Consiliului cu Brzeziński – venit special de la Casa Albă să îl ajute – și face cu ochiul și spune: hei, nu te teme, o să intrăm. Și am intrat. În UE. Erau atât de mari emoții încât inimile parcă stăteau să explodeze în piepturile tuturor. Eram nedormiți de zile, pe avioane, vai de mama noastră, și în creierii nopții am primit cu toții data aderării. A fost ceva suprarealist. Când am aflat, parcă pluteam cu toții pe un norișor. Nu ne mai era sete, foame, nimic. Ne-am întors rapid în țară cu vestea cea mare.
Praga – 2002 – a fost alt moment de maximă fericire pentru România. Eram în hol, în ambasadă, el singur – în sala mare – s-a retras într-un colț și a sunat-o pe doamna Nina. Vorbea aproape în șoaptă dar avea un timbru pregnant. Dragă, mâine intrăm. Când a văzut că eram prin spatele lui, s-a supărat. Nici aici nu scap de tine. N-a scăpat că am scris imediat și am trimis știrea la ziar. Aveam confirmarea de la nivelul cel mai înalt. România scăpa de blestemul emoțiilor Madridului, intra în sfârșit în NATO. În ziua invitației de aderare a râs, făcut glume, poze, tot timpul. A fost foarte bucuros. Avea o energie și un pas, un ritm, de ne epuiza. Finalul a fost George W. Bush la București și-un curcubeu istoric.
A fost respectat internațional, adulat și contestat pe măsură. Pentru că Ion Iliescu a fost o epocă. În care ne regăsim noi toți.
Știți, la sfârșitul vieții – fiecăruia dintre noi – contează ce lași în urmă. Lași dezastru sau lași lumină. Lași vorbe sau lași fapte concrete. Lași hău sau lași construcție. Lași un drum strâmb sau drum drept.
Primul om de stat al României libere care a fost împușcat razant pe holul acoperit cu sticlă al Televiziunii Libere ( ceea ce puțină lume știe) – ne-a lăsat pe noi toți să-l judecăm LIBER.
Și asta este cel mai important.
Drum lin și bun, Domnule Președinte.
Cu toții ne vom reîntâlni. Acolo, Sus!
Noi toți vom fi judecați pentru ce lăsăm în urmă atunci când nu vom mai fi”, a mai scris ea.
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat, joi, pentru agenția Mediafax, despre redeschiderea dosarului mineriadei din 13-15 iunie 1990, că oricine este liber să analizeze şi să comenteze evenimentele de atunci şi că nu este nicio problemă dacă cei interesaţi sau […]
10 Comentarii
Nici nu as fi crezut ca exista atit de multi care acum il ling in dos pe Iliescu .
Asa e, Iliescu a lansat la conducerea tzarii pe toti PNL-istii, USR-istii,UDMR-istii, pe scurt pe toti „proeuropenii” care ne-au adus standardul actual de viata, cinste,si unitate puscariabila de azi.
Evident sarac la minte esti dar nu si cinstit.
Soneria,Anca Alexandrescu si alte curci si gaste de presa,la vremea cand erau slabe la refuz!Conform protocolului acelor vremi erau toate din ferma SRI!Si ne mai miram azi de unde au apucaturile
Doamna Sorina Ruxandra Matei (initiale SRM sau SRI ? …), ceea ce faceti cu asemenea „articole” se cheama necrofilie. Ma rog, romanii ii spun, traditional, spalarea mortului. Asa ca intelegem, de cind cu abandonarea adularii turnatorului securist alcoolic, va simteati nitel „orfana”, in cautarea unui nou idol …
Se cheama „sindromul Stockholm” … iar romanii, dintre care destui prezinta semne clare de masochism in stare avansata, parca si vad cum se vor buluci la Cotroceni, mai ceva ca la pupat moastele Sfintei Parascheva.
Mda … Iliescu si-a facut blog (oare o fi stiut cu ce se „maninca” ? …) … iar toata mafia criminala si lacoma care a inflorit protejata in jurul sau, jefuind pina azi Romania, si-a facut bloc. Ba chiar blocuri. Ba chiar cartiere intregi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Nici nu as fi crezut ca exista atit de multi care acum il ling in dos pe Iliescu .
Sorina Matei îsi permite sa numeasca diktatura instaurata de Iliescu „România libera”.
Asa e, Iliescu a lansat la conducerea tzarii pe toti PNL-istii, USR-istii,UDMR-istii, pe scurt pe toti „proeuropenii” care ne-au adus standardul actual de viata, cinste,si unitate puscariabila de azi.
Evident sarac la minte esti dar nu si cinstit.
Vulpoiul Ivan Iliescu – un las, un trufas, un discipol al Vomei nomenclaturiste staliniste, un asasin nepedepsit.
Soneria,Anca Alexandrescu si alte curci si gaste de presa,la vremea cand erau slabe la refuz!Conform protocolului acelor vremi erau toate din ferma SRI!Si ne mai miram azi de unde au apucaturile
Doamna Sorina Ruxandra Matei (initiale SRM sau SRI ? …), ceea ce faceti cu asemenea „articole” se cheama necrofilie. Ma rog, romanii ii spun, traditional, spalarea mortului. Asa ca intelegem, de cind cu abandonarea adularii turnatorului securist alcoolic, va simteati nitel „orfana”, in cautarea unui nou idol …
Se cheama „sindromul Stockholm” … iar romanii, dintre care destui prezinta semne clare de masochism in stare avansata, parca si vad cum se vor buluci la Cotroceni, mai ceva ca la pupat moastele Sfintei Parascheva.
Mda … Iliescu si-a facut blog (oare o fi stiut cu ce se „maninca” ? …) … iar toata mafia criminala si lacoma care a inflorit protejata in jurul sau, jefuind pina azi Romania, si-a facut bloc. Ba chiar blocuri. Ba chiar cartiere intregi.
Crestinii au o problema cu realitatea iubind chiar si pe cei care ii asupresc si omoara, definitia unor oameni nebuni
Iubesc cenzura si pe cei care cenzureaza