Se retrage PSD de la guvernare? Ce spune președintele USR

PSD a semnat de curând acordul de

De L.V.
Se retrage PSD de la guvernare? Ce spune președintele USR

PSD a semnat de curând acordul de

Dominic Fritz a declarat că nu crede în  posibilitatea retragerii social-democraților de la guvernare.

PSD a semnat de curând acordul de constituire a coaliției și nu s-a întâmplat nimic care să contravină acestui document, spune președintele USR la Digi24.

„PSD tocmai a semnat un acord de coaliţie foarte clar. Nu s-a întâmplat nimic ce ar contraveni acestui acord. Este un partid responsabil, un partid istoric, un partit care a spus foarte clar după alegerile prezenţiale că vrea să facă parte din soluţie şi nu să fie o parte din problemă. Eu am încredere că vor lua decizia corectă şi vor lucra ca şi până acum în această coaliţie, care nu este o coaliţie uşoară, pentru că problemele nu sunt simple cu care le confruntăm, dar doar împreună vom putea să scoatem această ţară din criză”, a afirmat Dominic Fritz.

El a adăugat că PSD trebuie să clarifice de ce nu a participat la ședința coaliție și de ce nu ia parte nici la cea de lunea viitoare.

„Noi considerăm că ţara aşteaptă reforme, aşteapta acest pachet 2 care va tăia din privilegii, care va reforma pensii speciale, care va eficientiza administraţia publică locală şi centrală şi suntem gata să batem în cuie fix acele reforme. Eu cred că este de regretat faptul că acum suntem în acest suspans, pentru că, până la urmă, cetăţenii se aşteaptă de la noi nu să activăm în tot felul de certuri pe Facebook şi la televiziuni, ci se aşteptă să ne facem treabă chiar dacă e august”, a  conchis Dominic Fritz

 

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.