Poate ai simțit și tu: acea tensiune tăcută care plutește între două persoane care se iubesc. O neliniște care nu are cuvinte, dar umple camera. Un subiect evitat, o replică neterminată, un adevăr prea greu de dus. Și, deși pare că „nu s-a întâmplat nimic”, în interior s-a format o fisură.
Evitarea discuțiilor dificile este una dintre cele mai frecvente forme de autoapărare relațională. Este acel gest prin care ne protejăm de conflict, de respingere sau de durerea de a vedea adevărul în față.
Dar evitarea nu înseamnă pace. Înseamnă, mai degrabă, o amânare a disconfortului. O acumulare tăcută de emoții nespuse, care în timp devin ziduri.
De ce evităm discuțiile dificile?
Nu evităm pentru că nu ne pasă. Dimpotrivă, evităm pentru că ne pasă prea mult și nu știm cum să gestionăm vulnerabilitatea pe care o aduc astfel de conversații. Psihologic vorbind, există mai multe motive pentru care evitarea devine un mecanism preferat.
Mulți dintre noi am crescut în medii în care conflictul era fie periculos, fie invalidat. Poate ai învățat că e mai bine „să taci și să nu deranjezi”, că „nu e frumos să te cerți”, că „dacă spui ce simți, o să fii judecat(ă) sau părăsit(ă)”.
Așa s-a născut convingerea că sinceritatea doare. Și, în loc să creeze apropiere, aduce separare.
Alteori, evităm pentru că nici noi nu știm exact ce simțim. Trăim o stare difuză de disconfort, dar nu avem limbajul emoțional necesar ca să o exprimăm.
A spune „ceva mă deranjează” e vag. A spune „mă simt invizibil(ă) în relația asta” e mult mai vulnerabil. Și, uneori, înfricoșător.
Uneori ne este teamă că dacă ridicăm un subiect dificil, relația „se va strica”.
Că dacă exprimăm nevoia, durerea sau nemulțumirea, vom părea „complicați” sau „prea sensibili”.
Așa că alegem să zâmbim, să mergem mai departe sau să nu spunem nimic.
Doar că nespusul nu dispare, ci se transformă în nemulțumire, în resemnare, în retragere emoțională.
Ce se întâmplă când nu vorbim?
Evitarea discuțiilor dificile poate părea o alegere de moment. Dar în timp, impactul ei este profund atât asupra echilibrului nostru emoțional, cât și asupra calității relațiilor apropiate.
Atunci când nu verbalizăm, energia emoției nu se dizolvă. Ea rămâne în corp sub formă de: tensiune musculară, agitație, insomnie, iritabilitate. Altfel spus, corpul ține minte ce mintea evită.
Din perspectiva psihoterapiei cognitiv-comportamentale, evitarea este un factor care menține distresul emoțional. Nu pentru că „nu suntem puternici”, ci pentru că lipsa exprimării creează un spațiu în care gândurile devin distorsionate.
„Dacă îi spun, o să creadă că sunt sensib(ă).”, „Mai bine tac, oricum nu m-ar înțelege.”, „Nu vreau să stric ce avem…”
Aceste gânduri nu sunt fapte. Dar, neexprimate, încep să definească realitatea interioară și, ulterior, pe cea exterioară.
Ceea ce nu e spus între doi oameni nu dispare, se transformă în distanță, în gesturi mecanice, în conversații superficiale și în absența tandreții autentice.
Fiecare discuție amânată devine un spațiu gol între doi oameni. Și cu cât evităm mai mult, cu atât devine mai greu să ne întâlnim cu adevărat. Pentru că ne pierdem nu în certuri, ci în tăceri.
Evitarea nu ne îndepărtează doar de celălalt, ci și de noi înșine. Atunci când refuzăm să ne exprimăm limitele, durerea sau nevoile, începem să credem că ele nu sunt importante. Că noi nu suntem importanți. Așa se naște o ruptură internă: între ceea ce simțim și ceea ce permitem să fie vizibil.
Când nevoia de armonie falsă devine un obstacol în calea intimității reale
Paradoxul este acesta: credem că evitarea menține relațiile. Dar ceea ce le menține este autenticitatea, chiar și atunci când e incomodă.
Relațiile apropiate nu se hrănesc din perfecțiune, ci din prezență și atenție unul pentru celălalt și in curajul de a spune: „Mi-e teamă să-ți spun asta, dar e important pentru mine.”,„Nu vreau să te rănesc, dar simt că mă pierd pe mine dacă nu vorbesc.”, „Nu mai pot să țin asta doar în mine.”.
Adevărul e că nu orice discuție dificilă aduce conflict. Dar fiecare discuție evitată aduce confuzie.
Cum învățăm să nu mai fugim de conflict?
Să poți avea o conversație inconfortabilă fără să te dizolvi emoțional este o formă de reglare afectivă matură. Este un proces și da, necesită antrenament.
Iată câteva repere care pot susține acest parcurs:
- Reglează-ți emoțiile înainte să începi discuția
A vorbi din tensiune maximă rareori aduce claritate. Poți respira conștient. Poți scrie undeva mai întâi ce vrei să zici. Poți merge la o plimbare.
În terapia cognitiv-comportamentală, numim asta auto-reglare, adică a crea un spațiu interior suficient de sigur pentru a putea exprima conținut emoțional fără a fi copleșit de el.
- Folosește limbajul non-acuzator
„Mă simt…”, „Aș avea nevoie de…”, „Asta a fost greu pentru mine, nu pentru că ai greșit tu, ci pentru că am resimțit intens ceea ce s-a întâmplat.”
Când renunțăm la etichete și acuze, conversația devine un spațiu de întâlnire, nu de luptă.
- Acceptă disconfortul ca parte din proces
Discuțiile dificile nu sunt ușoare, dar asta nu înseamnă că sunt periculoase. Disconfortul este un indicator de creștere, nu un semnal de alarmă.
Uneori, e nevoie să simțim puțin mai mult pentru a putea trăi mai autentic.
- Ancorează-te în acțiune, nu în control
Scopul nu e „să convingi” sau „să câștigi”, ci să creezi o punte.
„Îți spun asta pentru că îmi pasă de relația noastră.”
„Îmi doresc mai multă claritate între noi.”
Când intenția este conectarea, nu controlul, chiar și conversațiile dificile pot deveni spații de vindecare.
- Fă loc și pentru tăcere
Uneori, cealaltă persoană nu va ști cum să răspundă. Poate se va simți rușinată sau copleșită.
Poți rămâne acolo, în spațiu, fără a cere un răspuns imediat. Adevărul tău nu are nevoie de aprobare. Are nevoie să fie rostit cu blândețe, dar în mod asumat și răbdător.
Relațiile noastre cele mai profunde nu sunt cele fără conflicte. Sunt cele în care ne putem spune adevărul fără teamă că vom fi abandonați.
Sunt cele în care putem spune:
„Uite ce doare în mine acum. Nu ca să te învinovățesc, ci ca să mă pot apropia.”
Pentru că doar acolo unde e loc pentru disconfort, poate înflori autenticitatea. Și doar acolo unde e autenticitate, poate exista intimitate reală.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.