Securitatea este un rău românesc, fără îndoială, fiindcă și-a făcut bine treaba în epoca comunistă, infiltrându-se adânc în societate și corupând-o, spune Thierry Wolton, unul dintre cei mai atenți și lucizi analiști ai totalitarismului communist și al modului în care acesta a pervertit istorica. Totuși, atrage el atenția, a da vina pe Securitate și chiar pe moștenitorii acesteia pentru deturnările democrației din România de azi nu e eficient, ci mai cu seamă este folosit pentru „a scuza inacțiunea și pentru a deturna atenția”. Tocmai asta e, spune Wolton, vulnerabilitatea care îi place lui Putin, în planul lui de a destabiliza Occidentul și de asta România a putut să fie tratată de Rusia drept o verigă slabă.
Tradus în limba română la Editura Humanitas, Thierry Wolton e preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece și de influența sovietică în Occident. A scris, printre altele, Rouge-brun: Le Mal du siècle (1999; trad. rom. Roșu-brun: Răul secolului), Le KGB au pouvoir: Le système Poutine, (2008; trad. rom. KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas), Une histoire mondiale du communisme, vol. 1–3 (2015–2017; trad. rom. O istorie mondială a comunismului, Humanitas, vol. 1, 2018, vol. 2, 2019), Le négationnisme de gauche, (2019, trad. rom. Negaționismul de stânga, Humanitas 2019).
Jurnalist, scriitor și istoric, Thierry Wolton a denunțat planurile de expansiune ale Chinei, în volumul Le grand bluff chinois: Comment Pékin nous vend sa „révolution“ capitaliste (2007). Este un neobosit și lucid martor al parcursului postcomunist al României.
„Cotidianul”: Thierry Wolton, ați spus de nenumărate ori: comunismul, așa cum a fost el, e mort și îngropat. Ce a înviat însă în România sunt două ideologii contradictorii la prima vedere, legionarismul fascist și ceaușismul, cultul lui Ceaușescu. Cum vedeți acest lucru?
Thierry Wolton: Am spus întotdeauna că România este singura țară din fostul bloc socialist care, după căderea lui Ceaușescu, a adus la putere o clasă politică al cărei scop era promovarea unei forme de „socialism cu față umană” — planul inițial al lui Gorbaciov pentru întreaga Europă Centrală și de Est, menit să-i seducă pe occidentali pentru ca aceștia să ofere creditele necesare unei economii comuniste aflate în ruină.
Acest plan a eșuat peste tot datorită voinței populare (RDG, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria), cu excepția României. Se știe că Iliescu și acoliții săi făceau parte din „eșalonul al doilea” al Partidului Comunist Român, însărcinat cu înlăturarea unui Ceaușescu complet discreditat. România a trăit mult timp din această moștenire, care a sfârșit prin a produce o clasă politică nedemocratică, în care domnesc nepotismul, corupția și lipsa de interes pentru binele public. Deținerea puterii de stat le-a permis acestor politicieni să împiedice opoziția democratică să se afirme cu adevărat, cu rare excepții. În plus, populația românească, care în ansamblu nu a gustat niciodată cu adevărat plăcerile democrației și libertății, se lasă ademenită de discursurile etatiste, suveraniste, xenofobe propagate de propaganda guvernamentală.
Citește și: INTERVIU Cristian Mungiu: Mi-ar plăcea să fac un film despre Maia Sandu. I-am şi comunicat
S-ar putea obiecta că acești oameni politici sunt de dreapta, că au un discurs clasic de dreapta. Desigur, dar alunecarea stânga-dreapta nu este o specificitate românească. Alianța obiectivă dintre „roșii” și „brunii” este un fapt istoric. Între aceste două extreme există terenuri ideologice comune, printre care rolul atotputernic al statului, teama de străini, abuzul. Prin urmare, trecerea de la comunismul de ieri la extrema dreaptă de astăzi nu are nimic excepțional. De aceasta suferă, printre altele, și România.
Știm din rapoarte oficiale despre operațiunea Rusiei de destabilizare a democrației de la Bucuresti. Solul însă este românesc – care sunt vulnerabilitățile României, astăzi, pe care Rusia le folosește în acest război cognitiv?
În primul rând, Vladimir Putin nu vizează doar România. Țelul său este o destabilizare generalizată a Europei, în vederea „finlandizării” acesteia și, concomitent, urmărirea vechiului vis din epoca comunistă: slăbirea, ba chiar destrămarea Alianței Atlantice dintre Vechiul Continent și Statele Unite ale Americii. Donald Trump, într-un anumit sens, ar putea contribui la îndeplinirea acestui plan, întrucât deviza sa „Make America Great Again” ignoră complet Europa democratică, atâta vreme cât aceasta rămâne un simplu partener comercial.
În cadrul acestei strategii, Rusia putinistă își concentrează atenția asupra verigii slabe: România. Și, într-un fel, are dreptate. Proximitatea geografică față de Ucraina – în special față de regiunile deja ocupate de armata rusă în Donbass – explică acest interes aparte și ușurința cu care se pot desfășura acțiuni de subminare.
Mediocritatea clasei politice românești, alături de nostalgia unei părți a populației față de trecutul comunist (un fenomen care nu trebuie deloc neglijat), reprezintă factori care facilitează această activitate menită să destabilizeze țara. Republica Moldova a oferit un exemplu pozitiv, reușind să reziste acestei influențe, însă pentru aceasta este nevoie de lideri integri, asemenea președintei Maia Sandu.
În concluzie, atâta vreme cât România nu se va angaja ferm pe drumul democrației, ea va rămâne prada privilegiată a ambițiilor lui Putin – un punct strategic de inserție în blocul european, menit, în cele din urmă, să îl slăbească și să îl domine. Singura noastră speranță – căci toți europenii trebuie să dea dovadă de solidaritate în fața acestui adversar – constă în faptul că Putin nu este etern, iar planul său necesită timp. Totul va depinde, așadar, de succesorii săi și de ambițiile acestora.
35 de ani de la căderea comunismului și dosarul Revoluției început de la zero, în absența unuia dintre marii vinovați, Ion Iliescu. Ce credeți cā a ținut în loc procesul, e vorba de voința politică sau de mâna invizibilă a fostei Securități?
Desigur, probabil există o influență a fostelor structuri polițienești în această dorință de a face tăcere asupra trecutului, dar cred că trebuie să încetăm să privim istoria doar printr-o lentilă polițienească. Un asemenea țap ispășitor nu permite înțelegerea prezentului; dimpotrivă, el este chiar util pentru a scuza inacțiunea și pentru a deturna atenția. Este un rău românesc, fără îndoială, fiindcă Securitatea și-a făcut bine treaba în epoca comunistă, infiltrându-se adânc în societate și corupând-o.
Totuși, Securitatea de odinioară a dispărut, fie și numai din motive biologice: cele mai mulți dintre fostele ei cadre au murit. Desigur, au rămas moștenitori, dar nu trebuie să exagerăm puterea acestora, de vreme ce nu mai dețin controlul total asupra statului, așa cum se întâmpla odinioară – chiar dacă clasa politică actuală este coruptă și slabă.
Citește și: INTERVIU Cristian Mungiu: „Nu avem șanse să fim pe o listă scurtă la Oscar”
De fapt, cred – deși este greu de admis pentru românii instruiți – că majoritatea populației dorește să uite acest trecut, că pur și simplu nu-i pasă. Așadar, atâta timp cât nu va exista o voință populară de a epura răul comunist care s-a înrădăcinat în țară, nu va fi posibilă o adevărată purificare a acestui trecut.
Înțeleg frustrarea democraților români, a intelectualilor pe care îi cunosc și pe care îi prețuiesc profund; ei se înfurie pe bună dreptate în fața acestei situații, dar, lipsiți de pârghii reale și marginalizați, se află în imposibilitatea de a o schimba. Mi-e teamă că adevărul despre trecut nu este încă pregătit să iasă la iveală.
Vă asigur însă, dacă pot spune așa, că România nu este singura țară din lume care preferă să-și ignore trecutul rușinos. Este și cazul, de pildă, al unei țări democratice precum Franța, care a ales deliberat amnezia în privința perioadei colaborării cu ocupantul german între 1940 și 1944. Popoarele, în general, au o capacitate extraordinară de a uita trecutul atunci când acest lucru le convine.
