Ciprian Ciucu a urmărit evoluția rezultatelor din sediul PNL București, nu sediul central. Încă de la mijlocul zilei, pe fețele liberalilor se citea atât liniștea, cât și entuziasmul. Stări de bine care nu au mai învăluit Partidul Național Liberal de mult timp. După scorurile dezastruoase obținute de Sebastian Burduja la alegerile din iunie, respectiv Nicolae Ciucă, în noiembrie, iată că liberalii simt și ei gustul victoriei.
Alături de candidat au fost premierul și președintele PNL, Ilie Bolojan, secretarul general al partidului, Dan Motreanu, și o parte din președinții de filiale, inclusiv Cristian Tută, primarul Sectorului 1, deși nu a fost un susținător al lui Ciprian Ciucu, ba din contră, face parte din „opoziția din PNL”.
Ciprian Ciucu a intrat în sediul partidului cu o față senină încă dinaintea aflării rezultatelor preliminare. Întrebat de jurnaliști cum simte că-i va fi norocul, a spus „sunt mai pesimist de fel”.
Pe la partid s-a perindat și Vlad Gheorghe, care s-a retras în favoarea liberalului, cu doar câteva zile înainte. Dar și Ludovic Orban, care a recunoscut că este în negocieri cu Ilie Bolojan pentru o revenire, alături de Forța Dreptei, acasă, în PNL. Orban nu a uitat să-i dojenească pe social-democrați, catalogând eventualul câștig al lui Ciucu drept „componenta reformistă din cadrul guvernării”.
„Sper ca după acest rezultat, PSD să înceteze cu strategia pe care au declanșat-o în urmă cu o lună de zile, să se pună serios pe treabă și să înceteze cu atacurile și cu blocarea deciziilor în Coaliție”, a spus el înainte de exit-poll-uri.
La momentul anunțului exit-poll-urilor, Ciprian Ciucu a fost însoțit de cei pe care i-am menționat mai sus. Când și-a auzit numele pe prima poziție, a ridicat din sprâncene. Ilie Bolojan nu a schițat niciun fel de emoție, cum ne-a obișnuit. Ceilalți colegi au zâmbit și aplaudat. George Tuță, în schimb, nu părea prea încântat. De la depărtare, probabil, nici Hubert Thuma.

În spatele lui Ciprian Ciucu, fără urmă de frustrare, cel puțin în aparență, era Sebastian Burduja, fostul candidat la PMB. Pare-se că Burduja a spart ghinionul PNL în vară, odată cu scorul slab istoric obținut, de 7%.

„Sper să nu fie un fel de Mihaela, dragostea mea”, a glumit primarul Sectorului 6.
Relația cu Nicușor Dan
Ciprian Ciucu nu a avut un parteneriat lipsit de tensiuni cu fostul primar general Nicușor Dan. Primarul Sectorului 6 i-a adus reproșuri de fiecare dată când a avut ocazia, dar Ciucu spune acum că a fost greșit înțeles și că vrea să aibă o relație bună cu actual șef al statului. Știe, totuși, că nu l-a votat…
Ciucu spune că nu percepe funcția de primar general ca pe o rampă de lansare pentru prezidențiale, în parcursul său, fiindcă nu-și dorește să candideze nici peste cinci, nici peste zece ani. Și că nici Bolojan nu ar avea astfel de ambiții. Dar știm cum e în politică, niciodată să nu spui niciodată.
Totuși, tandemul Ciprian Ciucu- Ilie Bolojan poate reprezenta un ghimpe în coaste pentru Nicușor Dan. Prin eventualul câștig al lui Ciucu, puterea celor doi se va consolida, ceea ce nu e o bucurie nici pentru președintele care are de câștigat un mandat și peste cinci ani, nici pentru tabăra apropiată PSD din partid…
Dacă nu-l dați jos pe acest ”bivol” numit Bolojan victoria lui Ciucu se va transforma treptat într-o înfrângere cu consecințe imprevizibile.