UE-America: divorț sau reeducare?

Chiar dacă SUA încearcă să scindeze UE, diagnosticul pus Europei de Trump este corect și pe baza lui se poate prescrie tratamentul

UE-America: divorț sau reeducare?

Chiar dacă SUA încearcă să scindeze UE, diagnosticul pus Europei de Trump este corect și pe baza lui se poate prescrie tratamentul

Circulați, circulați, nu s-a întâmplat nimic, par să spună liderii est-europeni din UE, după ce Strategia de Securitate Națională a SUA a pus Europei un diagnostic crunt, pentru a o ajuta să se vindece. Sau, mai degrabă, pentru a instrumentaliza ”rănile” expuse.

America poate agrava ruptura Vest-Est din UE

A fost „o provocare” care ar „atrage atenția” doar dacă s-ar intra într-o „bătălie a vorbelor” cu SUA, a declarat șefa politicii externe a UE, în fața deputaților europeni, la o audiere în Parlamentul European de la Bruxelles. Estoniana Kaja Kallas, mare susținătoare a politicii UE față de Ucraina, care acum este contestată de SUA, ar trebui să fie printre primii care să atace Strategia de Securitate a administrației Trump. Însă Kallas vine din Europa de Est, iar Estul știe că sprijinul esențial în fața Rusiei nu este de căutat în capitalele europene, ci la Washington. La Bruxelles, Kallas a subliniat că afirmațiile SUA privind guvernarea iliberală a UE „nu sunt adevărate”. Însă SUA sunt „încă cel mai mare aliat al nostru” din punct de vedere strategic și „ar trebui să fim calmi în această privință și să colaborăm acolo unde putem”, a spus Kallas.

Vest-europenii se simt umiliți de SUA

Cu totul altă poziție au vest-europenii. Eurodeputata socialistă spaniolă Laura Ballarín Cereza îi atrage atenția lui Kallas că face o mare greșeală interpretând astfel poziția SUA. „Este foarte îngrijorător pentru acest parlament, pentru milioane de alegători ai noștri și pentru întreaga Europă”, a spus ea.

SUA cer o „schimbare de regim” de extremă dreaptă în Europa, a declarat liberalul austriac Helmut Brandstätter, în timp ce liberalul francez Bernard Guetta s-a simțit „umilit”. „Nu am mai trăit niciodată ceva atât de insultător în toți anii mei de politică”, a declarat europarlamentarul danez Villy Søvndal, în vârstă de 73 de ani, din partea Partidului Verde.

Extrema dreaptă pro-UE și extrema dreapta pro-America

În zilele următoare, o delegație a Alternativei pentru Germania (AfD) se va deplasa la Washington pentru a se întâlni cu membri ai Congresului și ai administrației. Vor merge în SUA 40 de membri AfD, conduși de copreședinta partidului, Alice Weidel. AfD este a treia forță politică din Bundestag (este principalul partid de opoziție) și partidul aflat în fruntea unor sondaje în acest moment.

Liderii AfD din Germania au salutat recentele atacuri ale administrației Trump asupra principalilor lideri politici europeni și susținerea de către SUA  „partidelor patriotice europene” care încearcă să combată așa-numita „ștergere a civilizației” a Europei, scrie Politico. „Aceasta este o recunoaștere directă a muncii noastre”, a declarat europarlamentarul AfD, Petr Bystron, într-un comunicat după ce administrația Trump și-a lansat Strategia de Securitate Națională. Documentul american avertizează că Europa ar putea fi „de nerecunoscut” peste două decenii, din cauza migrației și a pierderii identităților naționale.

Naționaliștii francezi: Trump ne tratează ca pe o colonie

Nu la fel vede însă lucrurile Rassemblement National din Franța, partidul Marinei Le Pen și al lui Jordan Bardella. Și, AfD, și RN sunt blocate în drumul spre putere de același tip de pact politic nescris împotriva extremei dreapta. Este un pact care stă si la baza actualei Uniuni Europene, creată de state vest-europene care vedeau în naționalism cauza majoră ultimelor două conflagrații mondiale. Și AfD, și RN din Franța și-au văzut membri excluși din viața politica prin decizii ale justiției – o manifestare a așa-zisei ”democrații militante”, teoretizată ca o reacție imună sistemelor democrate.

Însă statutul de pitic politic al fostei Republici Federale Germania în perioada Războiului Rece, dependentă de protecția americana, pe de o parte, și spiritul de frondă francez la asaltul cultural și economic al Americii (inclusiv prin retragerea din structurile militare NATO, în 1966) își spun cuvântul. Rassemblemet National nu salută diagnosticul pus de Trump Europei. ”Sunt francez și nu accept vasalitatea, nu am nevoie de un frate mai mare ca Donald Trump pentru a-și da cu părerea despre soarta țării mele”, a spus Jordan Bardella, într-un interviu pentru The Telegraph.

„Trump ne tratează ca pe o colonie — cu retorica sa, care nu este mare lucru -, dar mai ales din punct de vedere economic și politic”, a declarat pentru Politico Thierry Mariani, unul dintre politicii RN. Liderii naționali ai partidului, a adăugat Mariani, văd „riscul acestei atitudini din partea cuiva care acum nu are de ce să se teamă, din moment ce nu poate fi reales și care este întotdeauna excesiv și uneori ridicol”.

O sciziune și în Italia

O sciziune se vede și în Italia, chiar în cel mai stabil guvern din ultimele decenii. După standardele UE, poate trece lesne drept unul de extremă dreapta. Fratelli d’Italia, al Giorgiei Meloni, era considerat un partid neo-fascist, înainte de a ajunge la guvernare. Acum, Meloni a intrat în disputa cu Lega lui Matteo Salvini, din cauza poziției pro-ucrainene și profund pro-NATO. Lega critica sancțiunile împotriva Rusiei și ajutoarele pentru Ucraina, iar până de curând neo-fascista Meloni, aplică sârguincios politica lui Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene.

Imperiile digitale americane, un risc pentru UE

Dar poate cea mai mare fractură pe care o poate produce Trump în Europa este la nivelul influenței sociale, prin marile corporații digitale. Aici, scrie Die Zeit, nu putem vorbi despre un divorț de America, ci despre reeducare de-a dreptul. Armata italiană a integrat sateliții Starlink ai lui Elon Musk în sistemele sale de comunicații. Rheinmetall construiește drone împreună cu Anduril, un dezvoltator de sisteme de arme autonome în care este implicat familia Trump și miliardarul-ideolog de dreapta Peter Thiel. Sistemul de sănătate britanic NHS se bazează pe Palantir, o altă companie fondată de Thiel, pentru datele pacienților săi. X, al lui Elon Musk, poate deveni un instrument de campanie pentru partidele populiste din UE.

A declara deschis război ideologic acestor companii, și mai cu seamă administrației SUA, este un gest sinucigaș în Europa. Cazul lui Nicolas Guillou, judecător la Curtea Penala Internațională, care a decis emiterea mandatelor de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și al fostului său ministru al Apărării, este un avertisment. Guillou a fost sancționat de guvernul SUA. Asta înseamnă nu doar că nu mai poate intra in SUA, ci s-a trezit cu conturile bancare înghețate, fără cardurile Visa, Mastercard, fără rezervări, plăți, cumpărături online.

„Silicon Valley nu mai construiește aplicații, ci imperii“, scriu autorii unui studiu italian despre forța companiilor americane și ideologizarea acestora. „Europa se confruntă cu o alegere existențială: fie construiește acum o suveranitate tehnologică autentică, fie acceptă dominația platformelor ai căror arhitecți văd democrația ca pe un sistem de operare învechit“

UE își poate prescrie tratamentul pornind de la diagnosticul lui Trump

Die Zeit se întreabă cum poate scăpa Europa de îmbrățișarea ideologică a lui Donald Trump? Răspunsul, la fel ca și întrebarea, este patetic: ”Ar fi bine dacă această Europa ar putea obține un nou «card de credit»”. De la cine, dacă nu tot de la ”această Europă”? De la China, rivalul sistemic al SUA și al Europei?

Mai degrabă, scăparea ar putea fi renunțarea la excesele ideologice ale Europei însăși. Continentul se afla sub o ”dictatură a centrului” mascată. Politici draconice precum Zero Net, porțile deschise pentru imigranți și multiculturalismul servit în porții mari au creat terenul propice ascensiunii extremei dreapta. Marile coaliții stânga-dreapta create pentru a opri aceasta ascensiune au distrus reperele electoratului si au avut efectul opus.

Sub presiunea a dezindustrializării și facturilor pentru energie, Comisia Europeană face un prim pas spre însănătoșire prin prelungirea termenului renunțării la motoarele termice, prin reducerea birocrației verzi ce afectează productivitatea companiilor. Modelul danez a imigrației, hulit în urmă cu câțiva ani, pare să devină standardul agreat la Bruxelles – cu procesarea cererilor în țări terțe, extracomunitare. Faptul ca Statele Unite încearcă să scindeze UE nu înseamnă că diagnosticul pus de America Europei nu este corect și că Europa nu-și poate prescrie tratamentul pe baza lui.

 

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.