„Cred că poate este momentul să trecem mai departe”, a declarat Donald Trump jurnaliştilor la Casa Albă, potrivit News.ro.
Transparență totală și acuzații de conspirație
La anunţarea publicării acestor documente, pe 30 ianuarie, Departamentul Justiţiei a făcut precizări importante. Instituția a afirmat că a respectat obligaţia impusă de Congres administraţiei Trump. Scopul a fost asigurarea transparenţei totale în acest dosar politic exploziv.
„Cred că este timpul ca ţara să treacă la altceva”, a declarat Trump. „Acum nu a ieşit la iveală nimic despre mine. A fost doar o conspiraţie împotriva mea, literalmente, din partea lui Epstein şi a altor persoane. Cred că este timpul ca ţara să treacă la altceva”, a repetat preşedintele american.
Reacția față de aliații menționați în dosar
Preşedintele a părut să ignore, de asemenea, alte dezvăluiri importante. În dosare au apărut menţiuni despre aliaţi precum Elon Musk şi secretarul comerţului, Howard Lutnick.
„Sunt sigur că sunt în regulă”, a spus Trump. „Altfel, ar fi fost ştiri importante”, a adăugat el.
Pe de altă parte, Donald Trump a făcut declarații despre fostul ambasador britanic Peter Mandelson. El a spus că „este păcat” că acesta a demisionat din Camera Lorzilor.
„Nu ştiam despre asta. Dar… chiar nu ştiu prea multe despre asta. Ştiu cine este. Este păcat”, a spus Trump reporterilor în Biroul Oval.
CITEȘTE ȘI: Efectul Epstein. Cutremur la vârful politicii britanice
Mandelson se confruntă cu o anchetă penală care decurge din cea mai recentă publicare a materialelor. În vârstă de 72 de ani, el este acuzat că a transmis informaţii sensibile pentru piaţă. Acestea prezentau un interes financiar clar pentru Epstein, în urma crizei financiare din 2008.
dar nu te victimiza ca prin 2004-2008 nu ai fost presedinte…