Guardiola ia atitudine în privința conflictelor globale

„Niciodată, în istoria umanităţii, nu am avut informaţiile atât de clar în faţa ochilor noştri ca acum”, a declarat Guardiola marţi, la Manchester, în faţa reporterilor.

Guardiola ia atitudine în privința conflictelor globale

FOTO: X/@CfSimi

„Niciodată, în istoria umanităţii, nu am avut informaţiile atât de clar în faţa ochilor noştri ca acum”, a declarat Guardiola marţi, la Manchester, în faţa reporterilor.

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola spune că va lua mereu atitudine în cazul victimelor conflictelor globale. “Priviţi ce s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii. Renee Good şi Alex Pretti au fost ucişi. Spuneţi-mi cum puteţi apăra asta!”, a declarat Guardiola în cadrul conferinței de presă de dinaintea meciului din Cupa Ligii Angliei dintre Manchester City și Newcastle.

Pep Guardiola a declarat că va continua să-şi folosească poziţia de antrenor al echipei Manchester City pentru a susţine victimele conflictelor şi violenţei globale, relatează Reuters, conform News.ro.

Guardiola a făcut aceste declaraţii în cadrul conferinţei de presă dinaintea meciului din semifinalele Cupei Ligii, dintre City şi Newcastle United, la cinci zile după ce şi-a exprimat sprijinul pentru copiii din teritoriile palestiniene ocupate, în cadrul unui concert caritabil organizat la Barcelona.

Pep Guardiola: Sunt problemele noastre ca oameni

„Niciodată, în istoria umanităţii, nu am avut informaţiile atât de clar în faţa ochilor noştri ca acum”, a declarat Guardiola marţi, la Manchester, în faţa reporterilor.

„Genocidul din Palestina, ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, ceea ce s-a întâmplat în Rusia, ceea ce s-a întâmplat în întreaga lume – în Sudan, peste tot”, a spus el, referindu-se la teritoriile palestiniene ocupate de Israel.

„Ce s-a întâmplat în faţa noastră? Vrei să vezi? Sunt problemele noastre ca oameni. Sunt problemele noastre.”

El a spus că societatea trebuie să lucreze colectiv pentru a se îmbunătăţi.

„Priviţi ce s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii. Renee Good şi Alex Pretti au fost ucişi. Spuneţi-mi cum puteţi apăra asta”, a spus Guardiola. Împuşcarea mortală a celor doi cetăţeni americani de către agenţii federali de imigrare a stârnit proteste pe scară largă în Statele Unite.

„Când văd imaginile, îmi pare rău, doare. De aceea, în orice poziţie în care pot contribui la crearea unei societăţi mai bune, voi încerca şi voi fi acolo. Tot timpul. Pentru copiii mei, pentru familiile mele, pentru voi.

Nu există o societate perfectă, nicăieri nu este perfect, eu nu sunt perfect, trebuie să muncim pentru a fi mai buni.”

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.