Pe fundalul imaginilor se aude vocea unui bărbat care filmează animalul și spune: „Tigru siberian la pândă. Toţi cerbii şi muflonii s-au pitit de el”.
Clipul a ajuns și la Poliție, oamenii legii făcând acum cercetări pentru deținerea ilegală de animale exotice.
„La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa – Serviciul de Ordine Publică se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură (specii de interes comunitar), în oricare dintre stadiile ciclului lor biologice, în cadrul căruia sunt efectuate cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti” potrivit IPJ Dâmbovița.
Animale sălbatice, ținute captive
Cazul de la Picior de Munte nu este nou pentru autoritățile dâmbovițene. Pe lângă tigrul siberian, în respectiva gospodărie, care ar aparține unei fundații, au mai fost descoperite și alte animale exotice.
Anul trecut, polițiștii au descoperit aici o adevărată grădină zoologică ce funcționa ilegal, iar vizitatorii trebuiau să plătească bilete pentru a vedea animalele sălbatice. Deși au fost aplicate mai multe amenzi, se pare că situația a rămas neschimbată.