Documelt fals atribuit BRN, în mediul online

Reprezentanții Băncii Naționale a României atrag atenția cu privire la punerea în circulație, în mediul online, a unui document atribuit instituției.

Documelt fals atribuit BRN, în mediul online

Sursă FOTO: Facebook

Reprezentanții Băncii Naționale a României atrag atenția cu privire la punerea în circulație, în mediul online, a unui document atribuit instituției.

Este vorba despre „Procura de autoritate totală” , document în care apar nume reale ale unor structuri, dar și de reprezentanți ai Băncii Naționale a României. De asemenea, sunt folosite antetul instituției, precum și datele de contact ale BNR.

”Banca Naţională a României (BNR) atrage atenţia publicului că documentul „Pericol crescut privind siguranţa juridică – Procură cu autoritate totală” care circulă în spaţiul online, datat 04.02.2026 şi purtând sigla instituţiei, reprezintă un fals. BNR nu a emis, semnat sau aprobat un astfel de document şi nu deţine atribuţii legale privind emiterea de avertismente referitoare la acte notariale sau procuri” potrivit unei comunicări din partea Băncii Naționale a României.

BNR avertizează că, deşi în cuprinsul documentului sunt utilizate funcţii şi nume reale ale unor structuri şi reprezentanţi ai BNR (Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR), precum şi sigla, antetul sau datele de contact reale ale BNR, folosirea acestor elemente a fost făcută fără acordul instituţiei şi în scopul inducerii în eroare a publicului.

 

”Prin urmare, BNR respinge categoric conţinutul prezentat în acest material. BNR reaminteşte publicului că: toate comunicatele oficiale ale băncii centrale sunt publicate exclusiv pe site-ul instituţiei: https://www.bnr.ro/ şi pe canalele oficiale de comunicare ale BNR (X, YouTube, LinkedIn, Instagram, Bluesky) orice document atribuit BNR care circulă în afara acestor canale trebuie tratat cu maximă prudenţă” , se mai arată în comunicarea oficială.

Banca Naţională a României reaminteşte că transmiterea, reproducerea sau distribuirea unor documente false emise în numele BNR întră în categoria Falsuri în înscrisuri, constituie infracţiuni de fals şi uz de fals potrivit prevederilor Codului penal şi se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.

De asemenea, BNR solicită publicului să nu dea curs, să nu semneze şi să nu redistribuie documentul fals.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.