„Este greu astăzi să iei o măsură care să pună în practică o astfel de interdicție. Copiii au abilități foarte bune când vine vorba despre utilizarea telefoanelor mobile și pot ocoli acest lucru” susține premierul.
În schimb, oficialul consideră faptul că ar trebui aplicate măsuri preventive prin care părinții să poată interveni astfel încât să limiteze accesul copiilor la rețelele sociale. „Cred că ce putem face este să luăm măsuri de prevenție, astfel încât părinții să reglementeze, pe cât posibil, accesul copiilor la rețelele sociale” a mai spus premierul.
Solicitarea lui Raed Arafat
Medicul Raed Arafat a atras public atenția cu privire la impactul negativ al rețelelor sociale asupra minorilor, solicitând interzicerea lor în cazul copiilor.
„Nu este vorba despre cenzură. Este vorba despre protecție… Așa cum nu permitem copiilor și adolescenților accesul la tutun, alcool, jocuri de noroc sau filme destinate adulților” a mai spus Raed Arafat.
Citește și: O altă țară europeană se pregătește să interzică accesul minorilor la rețelele sociale
În alte state europene, precum Germania, Portugalia sau Spania, se discută intens despre implementarea unor astfel de măsuri. De altfel, Franța a votat un proiect de lege potrivit căruia se interzice accesul la platformele sociale pentru minorii sub 15 ani. Actul normativ al Parlamentului francez arată că este vorba despre o măsură al cărei scop este protejarea sănătății adolescenților.
Retelele sociale nu sunt mai periculoase pentru copii decat penalul Predoiu de la MAI.