Orele la care joacă toate fetele noastre marţi la Roma. Cine este adversara Simonei Halep şi de cine dă în turul III. Trei surprize în turul I la feminin. Clasamentele WTA la zi, actualizarea din 12 mai.
Programul de azi al jucătoarelor din România
Alexandra Dulgheru şi Irina Camelia Begu susţin astăzi meciurile din primul tur pe tabloul principal al turneului de la Roma, turneu de categoria Premier 5. Este ultimul examen major înainte de al doilea turneu de Grand Slam, Roland Garros. Cele două jucătoare din România au adversare accesibile în primul tur şi au statutul de favorite. Tot astăzi joacă şi cele două dubluri (din trei) cu participări româneşti care mai sunt în cursă. Perechea Begu/Niculescu după victoria confortabilă din primul tur (6-4, 6-3 cu Marosi Hun/Liang Chn) are o misiune imposibilă în turul II. Dublul de conjunctură Halep/Schiavone au în faţă o pereche formată din jucătoare specializate în ultimul timp pe dublu, dar care împreună nu au mai colaborat. Mai trebuie menţionat că din nou Irina Begu este pusă într-o situaţie limită: la doar câteva ore după ce va juca meciul de simplu, va intra din nou în teren, pentru meciul de dublu.
Ora 13.00 (teren 4): Alexandra Dulgheru (#71 WTA) – Misaki Doi (Jpn #110 WTA)
Ora 14.50 (teren 4): Irina Begu (# 31 WTA)– Urszula Radwanska (Pol #108 WTA)
Ora 14.50 (teren 2): Simona Halep/Francesca Schiavone – Darija Jurak/Parra Santonja
Ora 20.00 (teren 1): Irena Begu/Monica Niculescu – Martina Higins/Sania Mirza
Rezultatele din primul tur
Din cele 14 partide disputate luni în turul I, doar în 3 dintre ele s-au înregistrat rezultate care pot fi considerate ca fiind surprize. Este vorba de eliminările Samanthei Stosur, şi a cehoaicelor Barbora Strýcová şi Karolina Plíšková, ultima fiind chiar cap de serie nr.11. În rest victorii scontate ale favoritelor, toate obţinute în două seturi, cu o excepţie (de altfel, 13 din cele 14 partide s-au încheiat în două seturi). Iar excepţia a fost una de mare luptă, australianca Gajdošová trecând în decisiv de rusoaica Vesnina cu 7-6, 14-12 în tie-break !!
Anastasia Pavlyuchenkova (Rus #38 WTA) – Samantha Stosur (Aus: #29 WTA: 6-4, 7-5
Christina McHale (SUA #65 WTA) – Barbora Strýcová (Cze. #22 WTA): 7-6, 6-1
Timea Bacsinszky (Sui. #24 WTA) – Karolina Plíšková (Cze #11): 6-4, 6-0
Sara Erani (Ita #13) – Daniela Hantuchova (Swc #55 WTA) 6-4, 7-6
Sabine Lisicki (Ger. #20 WTA) – Sloane Stephens (SUA # 40 WTA): 6-4, 6-1
Jarmila Gajdošová (Aus #52 WTA) – Elena Vesnina (Rus #91 WTA): 1-6, 6-2, 7-6
Madison Keys (SUA #15) – Madison Brengle (SUA #36 WTA): 6-2, 6-4
Angelique Kerber (Ger #9) – Aleze Cornet (Fra. #28 WTA): 6-2, 6-3
Zarina Diyas (Kaz. #34 WTA) – Tsvetana Pironkova (Bul #47 WTA): 7-5, 6-1
Heather Watson (Gbr #41 WTA) – Roberta Vinci (Ita #44 WTA): 6-3, 6-1
Magdalena Rybáriková (Swc #63 WTA) – Nastassja Burnett (Ita #741 WTA): 6-3, 7-6
Karin Knapp (Ita #51 WTA) – Francesca Schiavone (Ita #81 WTA): 6-4, 6-1
Alison Riske (SUA #45 WTA) – Varvara Lepchenko (SUA #34 WTA): 6-4, 6-3
Venus Williams (SUA #14) – Katerina Siniakova (Cze # 68 WTA): 6-2, 6-2
Halep merge spre Venus
Simona Halep şi-a aflat adversara şi va juca miercuri împotriva jucătoarei din SUA, Alison Riske. Cele două nu s-au mai întâlnit până în prezent. Dacă trece de Riske (în mod normal aşa trebuie să se întâmple) Simonei Halep o va avea, mai mult ca sigur adversară pe Venus Williams, care nu credem că se va împiedica de Flavia Pennetta. Toată lumea se aştepta în turul II la un „derby” Venus Williams-Garbine Muguruza, dar jucătoarea din Spania s-a retras cu 15 ore înainte de începerea meciurilor din turul I. Cu 24 de ore înainte de începerea meciurilor de pe tabloul principal, s-a retras şi Svetlana Kuznetsova, care o avea în turul II drept adversară pe „Kati” Makarova. Învingătoarea din acest meci era dată ca posibil adversar în sferturile de finală a învingătoarea dintre Halep şi Venus. Se poate spune că două nume grele au dispărut din „spaţiul vizual” al Simonei Halep, dar meciul cu Venus Williams este deosebit de greu.
România are din nou 5 românce în top 100
După turneul de la Madrid şi după meciurile din calificări şi primul tur de la Roma, clasamentul „LIVE” al WTA a suferit o serie de modificări. Din nou avem 5 fete în top 100, a reintrat Andreea Mitu, este adevărat datorită a două chinezoaice care au ieşit din top 100. Este vorba Zhang Shuai (-26 de locuri), sfer-finalistă în 2014 la Roma, eliminată acum în primul tur al calificărilor, şi căreia i s-au scăzut cele 190 de puncte pe care le avea de apărat, şi de Qiang Wang (-8 locuri) care nu participă la turneul de la Kurumi şi nu poate să-şi apere cele 80 de puncte câştigate anul trecut. „Duelul” Halep – Sharapova pentru locul 2, s-ar putea să devină istorie. Pentru că a acumulat foarte multe puncte a 4-a clasată, Petra Kvitova, care dacă va obţine rezultate bune la Roma, Roland Garros şi Wimbledon, are şanse mari să urce pe locul 2 şi la distanţă mare de Halep şi Sharapova, dacă acestea nu merg cel puţin 3 tururi la cele 3 turnee. Alexandra Dulgheru dacă trece de primul tur va urca 9 locuri. Clasamentul WTA general (punctele obţinute în ultimele 52 de săptămâni) actualizat pe 12 noiembrie ora 00.10 arată astfel:
- Serena Williams (SUA) – 9.257 puncte
- Simona Halep (Rou) – 7.011 puncte
- Maria Sharapova (Rus) – 6.811 puncte
- Petra Kvitova (Cze) – 6.670 puncte
- Caroline Wozniacki (Den) – 4.940 puncte
- Eugenie Bouchard (Can) – 4.063 puncte
- Ana Ivanovic (Srb) – 3.655 puncte
- Ekaterina Makarova (Rus) – 3.460 puncte
- Andrea Petokovic (Ger) – 3.256 puncte
- Angelique Kerber (Ger) – 3.230 puncte (+1 loc)
…
31 Irina Camelia Begu (Rou) – 1.432 puncte (+6)
65 Monica Niculescu (Rou) – 838 puncte (+2)
71 Alexandra Dulgheru (Rou) – 813 puncte (+1)
99 Andreea Mitu (Rou) – 598 puncte (+2)
Clasament WTA 2015 „Live” (Road to Singapore)
- Serena Williams (SUA) – 3.781 puncte
- Simona Halep (Rou) – 3.196 puncte
- Maria Sharapova (Rus) – 2.402 puncte
- Carla Suarez Navarro (Esp) – 2.071 puncte
- Karolina Plíšková (Cze) – 1.996 puncte
- Petra kvitova (Cze) – 1.917 puncte
- Caroline Wozniacki (Den) – 1.687 puncte
- Angelique Kerber (Ger) – 1.487 puncte
- Ekaterina Makarova (Rus) – 1.377 puncte
- Madison Keys (SUA) – 1.340 puncte
…
29 Irina Camelia Begu (Rou) – 734 puncte (-1 loc)
45 Alexandra Dulgheru (Rou) – 497 puncte (+2)
110 Andeea Mitu (Rou) – 221 puncte (-4)
117 Monica Niculescu (Rou) – 210 puncte (+9)
(sursa: live-tenis.eu)