Președintele Klaus Iohannis va fi primit vineri la Vatican de Papa Francisc, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat. Iohannis pleacă joi într-o nouă vizită, de trei zile, în Italia.
Potrivit programului anunțat de Președinție, Klaus Iohannis va face vineri o vizită oficială la Sfântul Scaun, unde va fi întâmpinat de Papa Francisc, cu care va avea convorbiri tête-à-tête. De asemenea, președintele va purta convorbiri tête-à-tête cu cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Papei, va vizita Bazilica Sfântul Petru, va depune un buchet de flori și va păstra un moment de reculegere la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea.
În cursul serii de vineri, şeful statului va vizita Colegiul Pontifical „Pio Romeno” din Roma şi va avea o întâlnire cu studenţii români care studiază în instituţiile de învăţământ pontificale din Roma.
Joi, în prima zi a vizitei, președintele participă la Milano la Expoziția Universală Milano 2015 cu tema „Hrănirea planetei, energie pentru viață”, unde va vizita pavilioanele României, Sfântului Scaun și Italiei.
Tot joi, Iohannis se va întâlni cu reprezentanți ai comunității românești din Milano.
Sâmbătă, Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu conducerea Comunității Sant’Egidio și va vizita Bazilica Santa Maria in Trastevere.
Președintele Klaus Iohannis a efectuat, pe 27 și 28 aprilie, o vizită oficială în Italia, unde s-a întâlnit cu șeful statului italian și cu premierul acestei țări.