Alexandra Dulgheru a obţinut cel mai bun rezultat al ei din ultimii 5 ani. Venită din calificări, a eliminat un cap de serie. A doua victorie la o jucătoare din top 20 din ultimii 4 ani.
Dulgheru a detonat bomba
Alexandra Dulgheru a detonat una dintre bombele zilei la Roma. Venită din calificări, ea a reuşit să elimine capul de serie nr.12, Lucia Safarova din Cehoslovacia. Este un rezultat foarte mare pentru româncă, ea reuşind să-şi egaleze performanţele din 2010, când a ajuns în premieră în turul III la turnee de categorie superioară. Meciul a fost unul pur şi simplu halucinant, cu o Dulgheru care a avut cel puţin 6 reveniri, dar şi adversara ei a avut 4 „reprize” în care a întors meciul.
Dulgheru – Safarova 1-6, 6-4,
Alexandra Dulgheru a jucat fără pic de vlagă în primul set contra jucătoarei care este cap de serie 12, Lucia Safarova, şi l-a pierdut categoric, 1-6. Românca părea obosită, după cele 3 seturi jucate marţi, dar adversara s-a aflat în aceeaşi situaţie. Mai mult, cehoaica a jucat trei seturi mult mai lungi decât Dulgheru, mult mai intense şi mai tensionate. Dar Safarova este de mai multă vreme în circuitul WTA, are experienţă şi… valoare mai ridicată. În setul doi avem o cu totul altă Dulgheru, şi deşi adversara ei nu a slăbit ritmul, meciul este echilibrat, dar pe final românca se detaşează decisiv şi cu 6-4 egalează situaţia la seturi. În decisiv, Dulgheru este singură pe teren şi se duce la 3-0. Urmează însă 10 minute de coşmar, cehoaica are o revenire puternică şi se ajunge la 3-3. Urmează din nou două game-uri cu o Dulgheru cu o evoluţie în stil de mare jucătoare, se duce la 5-3, dar îşi pierde serviciul şi Safarova se apropie la un game. Pe serviciul jucătoarei din Cehia, Dulgheru are 40-0, dar pierde toate cele 3 mingi de meci şi scorul devine 5-5. Finalul este dramatic. Dulgheru îşi face serviciul are 6-5, dar Safarova câştigă cu foarte mare greutate serviciul şi 6-6, meciul se decide la tie-break. Ce se întâmplat în tie-break este incredibil. Dulgheru a avut 6-2 (4 mingi de meci), Safarova a egalat, dar românca învie a nu ştiu câta oară, face 8-6 şi câştigă meciul. Unul total interzis cardiacilor.
Câteva diferenţe între Dulgheru şi Safarova
Turnee WTA câştigate: 2 – 6
Premii în bani (total carieră): 1.570.248 USD – 6.391.639 USD
Premii în bani 2015: 102.721 USD – 733.982 USD
Palmares 2015: 17victorii/9 înfrângeri – 16/9
Alexandra Dulgheru are o victorie în plus în acest an faţă de Safarova, dar trebuie ţinut cont că 11 victorii au fost obţinute în calificări, la jucătoare cu clasări mai modeste. Safarova, fiind în Top 15, are mereu acces direct pe tablourile principale.
Ce a obţinut Dulgheru până în prezent
- 105 puncte WTA
- 105 puncte în clasamentul WTA pe 2015 (Road to Singapore)
- 22.800 Euro
Următorul adversar: Ekaterina Makarova (Rusia, cap de serie nr.8)
Trei surprize în reuniunea de miercuri
Trei capi de serie, Ana Ivanovic (#7), Sara Errani (#13) şi Madison Keys (#15), au fost eliminaţi în turul secund. Surpriza este cu atât mai mare pentru că toate trei au pierdut în faţa unor sportive venite din calificări. Rezultate:
Daria Gavrilova (#66 WTA) – Ana Ivanovic 5-7, 7-6, 7-6
Bojana Jovanovski (#57 WTA) – Madison Keys 6-4, 1-6, 6-3
Christina McHale (# 67 WTA) – Sara Errani 6-4, 6-4
Victorie şi la dublu masculin
Perechea româno-indiană Florin Mergea/Rohan Bopanna a trecut în primul tur la dublu, cu 6-3, 6-4 de perechea argentiniană Juan Monaco/Leonardo Mayer. În turul II vom avea un duel „fratricid”, Megea Bopanna vs Tecău/Roger.
Update: Şi Begu a reuşit o victorie mare
Categoric, deşi a fost o zi de „13”, ea a fost ziua României la Madrid. După Simona Halep care s-a distrat cu Alison Riske (#45 WTA), şi după ce Alexandra Dulgheru, într-un meci din categoria „thriller” a obţinut o victorie uşiaşă, a venit şi rândul Irinei Begu să detoneze o bombă şi să trimită acasă capul de serie nr.9, Angelique Kerber, una dintre cele mai în formă jucătoare ale primăverii. Şi pentru ca totul să fie perfect, şi dublul Florin Mergea/Rohan Bopanna a reuşit o victorie de serviciu.
Irina Camelia Begu a prins gustul „înălţimilor”. După sferturile de la Madrid, Begu s-a calificat acum în optimile de la Madrid, reuşind o victorie de prestigiu în faţa germanei Angelique Kerber, cap de serie nr.9 şi favorită indiscutabilă a întâlnirii. Primul set a fost unul echilibrat, chiar dacă Kerber a condus în prima parte, a avut 3-2, iar Begu, partea a doua când a câştigat 4 game-uri consecutiv. Setul secund s-a încheiat tot cu 6-3 în favoarea româncei, cu deosebirea că de această dată ea a condus în permanenţă ostilităţile, dar de la 3-3, a câştigat 3 game-uri consecutive şi a închis meciul. Următorul adversar, „uraganul” Radwanska, poloneza s-a calificat cu o victorie în două seturi, 6-2, 7-6 la o altăp jucătoare de top, Caroline Wozniacki.