Juventus Torino va fi adversara Barcelonei în finala Ligii Campionilor. Aşa cum au anticipat o serie de observatori, echipa italiană a reuşit să apere fragilul rezultat din tur. Acel 2-1 de la Torino a fost suficient, „bătrâna doamnă” reuşind un 1-1 pe Bernabeu. Dar nu atât calificarea (teoretic surprinzătoare) lui Juventus reprezintă elementul de senzaţie, ci principalul artizan al calificării, Alvaro Morata.
Acesta a marcat la Torino golul de 1-0 (întotdeauan golul prin care se deschide scorul are o importanţă capitală în economia jocului)şi golul de 1-1 de la Madrid. Morata, la 16 ani, era deja în curtea lui Real Madrid. În 2012, la 20 de ani este cooptat în lotul prim al Realului, pentru care joacă 12 meciuri, 5 din postura de titular şi înscrie 2 goluri. Este anunţat ca fiind atacantul de gura porţii titular din 2013, dar este utilizat doar de 3 ori ca titular în cele 23 de meciuri (8 goluri marcate) în care a jucat pentru Real anul trecut. În vara lui 2014, Real Madrid a decis să-l vândă şi obţine 20 de milioane de euro de la Juventus plus o clauză preferenţială de răscumpărare.
Morata a devenit om de bază la Juventus, şi s-a răzbunat pe fosta echipă care l-a cedat fără prea multe regrete, deşi era cel mai promiţător jucător al noului val. Real Madrid a obţinut pe Morata un profit net de 20 de milioane de euro. Câştigarea Ligii Campionilor i-ar fi adus o sumă de 3 ori mai mare, iar despre capitalul de imagine nici nu mai trebuie să discutăm