Un condamnat la complicitate la crimă a devenit concurent la una dintre cele mai vizionate emisiuni din România, „Românii au talent”.
CNA a luat în discuție cazul și a decis, în şedinţa de joi, să analizeze săptămâna viitoare o ediţie a emisiunii „Românii au talent” de la Pro TV în care a fost promovat concurentul condamnat pentru complicitate la o crimă.
Pro TV a anunţat, joi, că Andrei Grigoriu, condamnatul pentru complicitate la crimă, i-a înșelat și pe ei și a fost eliminat din emisiunea „Românii au talent”. Postul își cere scuze totodată pentru prezența acestuia în cadrul show-ului.
„După difuzarea ediției cu numărul trei “Românii au talent”, PRO TV a aflat că Andrei Grigoriu, concurent în show, a prezentat fapte și a făcut declarații false în cadrul emisiunii, precizând faptul că a fost trimis în închisoare pentru că a tăinuit o crimă comisă de prietenul său, la care el nu a fost martor. Instanta l-a condamnat de facto pentru implicarea activă în această crimă sub acuzația de complicitate. Regretăm faptul ca emisiunea noastră a fost folosită în mod abuziv de concurent în acest context. Conform regulilor show-ului, juriul și gazdele emisiunii întâlnesc concurentul pentru prima dată în momentul în care acesta urcă pe scenă. Prestația a fost evaluata luând în considerare discursul înșelător prezentat de către acesta în momentul său. Ne cerem scuze pentru această situație și am decis să îl eliminăm imediat din emisiune”, se afirmă într-un comunicat publicat, joi, pe site-ul protv.ro.
Conform Wowbiz, Andrei Grigoriu și prietenul său i-au tăiat gâtul unei tinere pentru 200 de euro.