Mină marină descoperită pe plaja dintre Vama Veche și 2 Mai, neutralizată de scafandrii militari

Scafandrii militari ai Forțelor Navale Române au reușit neutralizarea unei mine marine, descoperită pe plaja dintre Vama Veche și 2 Mai.

Mină marină descoperită pe plaja dintre Vama Veche și 2 Mai, neutralizată de scafandrii militari

Scafandrii militari ai Forțelor Navale Române au reușit neutralizarea unei mine marine, descoperită pe plaja dintre Vama Veche și 2 Mai.

Forțele Navale Române au intervenit în urma unui apel la 112 prin care a fost anunțată prezența minei pe plajă, între cele două stațiuni de la Marea Neagră. De la începutul războiului din Ucraina, scafandrii militari au neutralizat nouă mine marine.

Datele arată că mina era de tip YaRM (anti-desantare). Prezența obiectului a fost anunțată în urma unui apel la 112, în jurul orei 14:45. Militarii au reușit neutralizarea ei, la ora 17:40.

„Scafandrii militari EOD, specializați în lupta împotriva dispozitivelor explozive, s-au deplasat, începând cu ora 15.45, la locul indicat de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, care au pus în aplicare procedurile specifice de securizare a zonei și de distrugere a minei”, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

Nouă mine marine, neutralizate de scafandrii militari români

Într-o analiză succintă, Ministerul Apărării Naționale susține faptul că, de la conflictul izbucnit în Ucraina, în bazinul Mării Negre au fost descoperite peste 100 de mine marine. Nouă dintre ele au fost neutralizate de Forțele Navale Române.

„De la începutul războiului din Ucraina, Forțele Navale Române au neutralizat nouă dintre cele 156 de mine marine descoperite în bazinul Mării Negre”, potrivit aceluiași comunicat al MApN.

Vânătorul de mine din dotarea Forțelor Navale Române

În noiembrie 2025, Ministerul Apărării Naționale anunța public faptul că Forțele Navale Române au fost dotate cu un vânător de mine.

„Vânătorul de mine M 271 «Căpitan Constantin Dumitrescu», recent intrat în dotarea Forțelor Navale Române, va contribui semnificativ la asigurarea libertății de navigație în Marea Neagră, într-un context de securitate maritimă tot mai complex, marcat de prezența minelor marine în derivă”, potrivit unui comunicat al MApN.

Tot anul trecut, în august, România și-a asumat preluarea comenzii pentru Grupul operativ naval a cărui misiune este detectarea minelor marine din Marea Neagră.

„Preluarea comenzii de către România este o recunoaștere a expertizei și pregătirii Forțelor Navale Române în domeniul luptei împotriva minelor. Capacitatea noastră de a răspunde, cu profesionalism și promptitudine, în fața provocărilor iminente reprezintă o garanție a stabilității și securității Regiunii Mării Negre”, declarau, la acel moment, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, cu privire la această misiune.

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.